Din 2007, aproape an de an, trec cu mașina dus-întors prin Bulgaria spre litoralul de azur din nordul Greciei. Întotdeauna vizitând orașe și satele bulgărești, întâlnindu-mă cu bulgarii, am simțit fără să-mi explic o empatie evidentă, aproape tainică. Mi-au părut mereu bulgarii un fel de frați ai românilor. Cercetând istoria Bulgariei și fondul nostru comun traco-iliro-geto-dac romanizat am și găsit explicația simpatiei mele față de poporul vecin, de aceeași lege creștin-ortodoxă cu noi. Faptul că Iosif Constantin Drăgan a fost un prosper om de afaceri, teoriile sale istoriografice au fost ignorate de către lumea academică, deși aceste teorii privind fondul etnico-lingvistic traco-daco-roman și bulgar comun în Balcani sunt perfect viabile și certificate științific de către marii istorici bulgari, polonezi și români. Iosif Constantin Drăgan în celebra carte ”Noi, tracii” apărută în România comunistă în anul 1976 a arătat deslușit că fondul etnico-lingvistic al balcanilor este traco-iliric. Geto-dacii fiind o ramură nordică a tracilor. S-a evidențiat înrudirea etnico-lingvistică dintre traco-romani și bulgari, dar și dintre slavi și autohtonii valahi, care au asimilat o parte dintre migratorii bulgari de neam turanic veniți din Asia. Slavii poposiți în Balcani prin secolul VI s-au amestecat cu proto-românii trăind în pace și colaborare. Așa că a fost foarte ușor ca bulgarii turanici să se slavizeze și chiar să se românizeze în secolele VII și VIII. Desigur componenta slavă s-a impus peste amprenta etnică și lingvistică a bulgarilor, care ca orice popor migrator nu era numeros, dar odată cu împământenirea și slavizarea asistăm și la o românizare a acestora. Vlahii erau majoritari în Balcani și bulgarii au preluat și de la ei, nu numai de la slavi, elemente de civilizație și limbă. În 680, în urma bătăliei de la Ongal, liderul tribal Asparuh a fondat Primul Imperiu Bulgar, la sud de Dunăre, pe pământul locuit de slavi și valahi, dar controlat de bizantini. Populația turanică s-a slavizat și românizat, astfel se explică, mai târziu, apariția la 1186 a Țaratului româno-bulgar. În evul mediu vlahii și bulgarii erau mai apropiați ca și astăzi. Erau frați de lege, sânge și de grai într-un fel. Tradiția studiilor tracice a lingviștilor bulgari a clarificat printre etimologiile limbii bulgare un prim substrat lingvistic comun cu limba albaneză și cu limba română, de factură traco-dacică. Această legătură se poate explica prin influența iliro-traco-dacă la diferitele popoare balcanice, limba albaneză fiind derivată din limba dacică târzie a carpilor, cu influențe ilirice, latine și slave, limba română având influențe preponderent dacice, iar limba bulgară în special tracice. Lingviștii slavi Ivan Duridanov (1920 -2005) și Vasil Karlukovski au încercat să reconstruiască limba tracă precum și limba bulgară veche, dinaintea sosirii slavilor, dar gradul de incertitudine rămâne foarte ridicat. Un al doilea strat care a putut genera anumite conexiuni este cel medieval. Re-lexificată din bulgara veche (o limbă turcică, dispărută în prezent) în slavonă, bulgara modernă este tributară mai mult substratului daco-traco-roman decât celui tracic. Asta înseamnă o mai mare apropiere de proto-românii de la nordul Dunării, dar și amestecul cu vlahii din Munții Haemus.

O bună parte dintre conexiuni provin din substratul slav timpuriu, la care se adaugă cel alanic. (Vladimir Georgiev, The genesis of the Balkan Peoples, in : « The Slavonic and East European Review » nr. 103, p. 285-297, 1960, vezi și Jernej Kopitar, Albanische, walachische und bulgarische Sprache, în : « Jahrbücher der Literatur » nr. 46, p. 59-106, Viena 1829). Un celebru savant al secolului XX, Zbigniew Golab, profesor emerit în limbi și literaturi slave, a murit pe 24 martie 1994 în casa sa din Hyde Park. Avea 71 de ani. „El a fost unul dintre cei mai mari experți ai lumii în limba macedoneană și a fost cel mai important expert în contactul macedono-aromân”, declara cunoscutului Victor Friedman (n. 1949), profesor în limbi și literaturi slave. El considera că aromâna este o limbă romanică balcanică strâns legată de română, care este vorbită în sudul Balcanilor. Golab și-a luat masterul în 1947 de la Universitatea Poloneză din Wroclaw și doctoratul său. în 1958 de la Universitatea Jagiellonian din Cracovia. A fost la facultate la Universitatea Catolică din Lublin și la Institutul Slav al Academiei Poloneze de Arte și Științe înainte de a se alătura facultății din Chicago ca profesor în 1962. Sa pensionat în 1993. „Lucrarea sa a fost inovatoare și a constituit fundația multor cercetări ulterioare lingvistice slave”, spunea cercetătorul Friedman, „în special munca sa privind utilizarea formelor condiționate ale verbului balcanic”. Principalele lucrări lingvistice ale lui Golab includ un studiu al dialectelor macedonene din Suho și Visoka – satele de astăzi situate în nordul Greciei – și o monografie despre dialectul aromân din Krușevo, situat în Republica Macedonia. Golab fost, de asemenea, istoric lingvistic, iar cea mai importantă carte a sa, „Originile slavilor: viziunea unui lingvist” (1992), este o istorie lingvistică a slavilor. El a co-editat un dicționar de terminologie lingvistică și a fost autorul a peste 70 de articole și recenzii. În semn de recunoaștere a realizărilor sale academice în domeniul lingvisticii macedonene și balcanice, Golab a fost ales în Academia Macedoneană de Arte și Științe în 1972, în plin comunism titoist. A fost președinte al filialei Midwest a Institutului Polonez de Arte și Științe. Fiind originar din Polonia, Golab a fost activ în mișcarea subterană de acolo în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și s-a alăturat războiului de gherilă împotriva germanilor în 1944. În acel an, a fost închis de germani, dar a scăpat cu puțin timp înainte de eliberarea Cracoviei de către Armata Roșie. Astfel, savantul Zbigniew Golab este cel care a dovedit științific în urma cercetărilor lingvistice că limba bulgară modernă are conexiuni cu fondul lingvistic traco-dac și cu limba română, prin romanizare.

Însă Zbigniew Golab nu a fost singurul cercetător de top, care a subliniat fondul tracic al limbilor română și bulgară, ci și marele nostru istoric P.P. Panitescu, unul dintre cei mai străluciți slaviști din istoriografia română. Istoricul P.P. Panaitescu, care a fost rectorul Universității București în perioada guvernării național-legionare și apoi a făcut ani grei de închisoare, a publicat în 1944 o excelentă și incitantă carte ”Români și bulgari„ carte apărută la București. Cartea aducea în atenția lumii academice o teorie total inedită și surprinzătoare, care nu a mai fost reluată din păcate de istoriografia românească. Este vorba de înfrățirea româno-bulgară la începutul evului mediu. El o spune clar chiar din Introducerea cărții: ”Românii și bulgarii sunt două popoare vecine, care au trăit alături multe veacuri. Ele s-au format pe o temelie rasială străveche comună, aceia a tracilor, care din veacul al XII-lea înainte de Hristos ocupau cu triburile lor ambele maluri ale Dunării”. P.P. Panaitescu consideră aceste două popoare român și bulgar înrudite, care de-a lungul evului mediu s-au sprijinit reciproc pentru ”viață, pentru libertate și pentru cultură”. Istoricul slavist consideră că cele două popoare cu origini tracice au o istorie, cultură și religie comună. Religia ortodoxă a unit pe români și pe bulgari. Odată cu venirea slavilor, tracii romanizați și apoi proto-românii s-au amestecat cu slavii la sud de Dunăre și în zona Munților Haemus. Conform lui Panaitescu, istoricul roman – bizantin Procopius a scris o carte cu denumiri de toponime de la Dunăre, care fac parte din limba proto-română și au fost preluate de triburile slave și apoi de turanicii bulgari, care treptat s-au slavizat și romanizat. Au trăit așa de mult împreună bulgarii cu slavii și cu proto-românii încât au preluat elemente de civilizație locală traco-romană. P. P. Panaitescu, influențat de învățatul bulgar Stojan Romanoski consideră că ”limba bulgară de azi a suferit o importantă influență a limbii române, sau mai bine zis a limbii romanice din Balcani, influență care se vede nu numai în lexic (cuvinte), dar și în structură gramaticală. Mulți filologi au remarcat faptul că limba bulgară dintre toate limbile slave este singura care are articol și anume articol la sfârșitul cuvintelor ca în românește, și e de asemenea singura care nu are terminații deosebite petnru cazurile substantivelor ca în celelalte limbi slave prin influența limbii române. De asemenea, toponimia (numirile de locuri) în Bulgaria a păstrat multe urme romane (isker-Oescus, Vidin, Bononia), dovadă a conviețuirii cu românii”. (P.P. Panaitescu, Românii și Bulgarii”, 1944, București, pp. 6 – 8). P.P. Panaitescu mai vorbește și de două tipuri de daci-slavi la sud și la nord de Dunăre care au reprezentat o trăsătură a etnogenezei românești în toți Balcanii. Slavii veniți în secolele VI și VII în Balcani și pe teritoriul României s-au topit în mare parte în masa populației geto-dace romanizate, iar la sud de Dunăre au devenit un melanj inter-etnic daco-vlaho-slav. Astfel se explică asimilarea turanicilor bulgari, care au dat numele poporului de la sud de Dunăre, dar care este etnogenetic slavo-valah în primele secole ale evului mediu. Nu întâmplător imperiile bulgarilor au avut pe primul loc etniconul valah sau românesc: Țaratul româno-bulgar al Asăneștilor și a lui Ioniță Caloian în cumpăna secolului XII. Sigur au existat și conflicte dintre vlahi și bulgari așa cum aflăm despre țarul David al Bulgarilor din Macedonia, cu capitala la Presba, care a fost ucis pe la 960 de ”niște vlahi din acele părți”.

Din punct de vedere religios, Constantinopolul înființează în zorii evului mediu arhiepiscopia de la Ohrida, cu străvechea denumire ”Justiniana Prima”. În edictul imperial se ordonă că de această arhiepiscopie bulgară ”se ție și toți vlahii din Bulgaria”. Asta dovedește că românii și bulgarii aveau aceeași organizare bisericească creștină despărțită abia de cucerirea, de mai târziu, a turcilor în secolul XV. Mai mult, bizantinii au stăpânit Balcanii până la Dunăre și Dobrogea, folosindu-se de valahi în armată, administrație și economie, fapt ce a dus la influențe substanțiale în limba și cultura bulgarilor. Turanicii bulgari au dat numele țării și poporului, care s-a slavizat prin asimilare și, de asemenea, românizat parțial prin contactul cu vlahii sud-dunăreni. Influența a fost reciprocă pentru că până în secolul XVII Liturghia se oficia în Țările Române în bulgara slavonă. Să menționăm că numele de boier sau funcțiile administrative boierești aveau denumiri de origine slavă. De asemenea slavona veche este bulgara veche care diferă de bulgara modernă, fiind apropiată ca structură lexicală și de proto-româna, limba cu care bulgarii au intrat în contact în secolele VII și IX. S-ar putea susține, conform unor cercetători moderni, că alfabetul glagolitic, al lui Chiril și Metodiu din secolul IX să fie de origine traco-dacă. Dar asta este o supoziție care încă nu s-a certificat științific, deși cei doi călugări erau vlahi din Salonic, capitala Macedoniei valahe.

Ionuț Țene/ napocanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii