Foarte interesante amănunte...
Evoluția dosarului privind plângerea împotriva prelungirii controlului judiciar pe cauțiune care îl vizează pe generalul Florian Coldea este spectaculoasă. În două săptămâni de când această cauză a fost luată în discuție, doi judecători au făcut tot ce au putut pentru a scăpa de această speță, scrie j urnalul.ro.
Inițial, cauza trebuia să fie soluționată de Claudia Jderu, însă, la câteva zile după ce a amânat pronunțarea, președintele Curții de Apel București a modificat o decizie privind constituirea completurilor de vacanță. Astfel, dosarul a ajuns la judecătoarea Monica Constantinescu. Aceasta însă judecă în apel chiar cauza în care Laura Kovesi l-a trimis în judecată pe denunțătorul lui Florian Coldea, omul de afaceri Cătălin Hideg. Motiv pentru care și această judecătoare și-a cerut ieșirea din dosar. Procesul va fi soluționat, chiar astăzi, de al treilea judecător. Este vorba despre Andrei Buliga, cel care l-a achitat pe chirurgul Mircea Beuran și cel care a admis cererea lui Liviu Dragnea de liberare condiționată.
Dosarul prin care atât Coldea, cât și Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă cer Curții de Apel București revocarea controlului judiciar a fost înregistrat la instanță, sub numărul 4664/2/2024, încă din data de 17 iulie 2024. Cauza a fost repartizată, inițial, Completului 5 Drepturi și Libertăți, reprezentat de judecătoarea Claudia Jderu. Numai că, la termenul din 23 iulie 2024, Claudia Jderu a amânat judecarea cauzei pentru data de 9 iulie, sub pretextul de a-i lăsa lui Florian Coldea termen să studieze dosarul de urmărire penală.
Completul C5 Drepturi și Libertăți a primit, prin repartizare aleatorie, cauza în baza Deciziei nr. 9038 din 5 iunie 2024 a președintelui Curții de Apel București, decizie care reglementa, la articolul 11, că „dosarele de competența judecătorului de drepturi și libertăți, amânate în mod excepțional, vor continua să fie soluționate de judecătorul de drepturi și libertăți învestit prin repartizare aleatorie”.
La Curtea de Apel București, lumea e cu adevărat mică
Ei, bine, după amânarea termenului, în data de 26 iulie 2024, președintele Curții de Apel București a emis o nouă Decizie, cu numărul 11739/2024, care a modificat decizia anterioară, prevăzând, de această dată, că „dosarele repartizate în perioada vacanței judecătorești completelor de vacanță, respectiv completului de drepturi și libertăți, completului de apel, completului de fond și de cameră preliminară, dar și completului de contestații, în situația în care se amână, urmează a fi soluționate de completul corespunzător din ziua noului termen acordat, conform planificării aprobate pentru perioada vacanței judecătorești, cu respectarea funcției judiciare”.
Astfel, astrele s-au aliniat în așa fel încât Claudia Jderu a scăpat de dosarul generalilor, cauza ajungând pe masa Completului de Drepturi și Libertăți C12 - Continuitate, mai exact la judecătoarea Monica Constantinescu. Aceasta, întâmplător sau nu, este judecătoarea care instrumentează, în apel, dosarul prin care Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, l-a trimis în judecată pe denunțătorul generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și al avocatului Doru Trăilă, omul de afaceri Cătălin Hideg, dar și pe compania acestuia din urmă, SC Sanimed Impex SRL. Este vorba despre exact dosarul pentru care Hideg a apelat la gruparea generalilor și a încheiat cu casa de avocatură a lui Trăilă contractul de asistență juridică, contract pentru care Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă au fost puși sub control judiciar pe cauțiune.
Judecătoarea Monica Constantinescu a făcut parte și din completul de judecată care l-a condamnat pe dușmanul lui Coldea din SRI, colonelul Daniel Dragomir, la o pedeapsă de 3 ani și 10 luni de închisoare, după ce, anterior, la Tribunalul București, fusese achitat. Judecătoarea Constantinescu a căutat, la rândul ei, să scape de dosar, în 29 iulie 2024, când a constatat că se impune sesizarea președintelui Secției I Penale a Curții de Apel București, pentru ca „în considerarea tuturor chestiunilor arătate, să desemneze cine este judecătorul competent să soluționeze cauza, iar în măsura în care va aprecia, să sesizeze președintele Curții de Apel București, sau, după caz, Colegiul de conducere, pentru reglementarea prezentei situații”, așa cum rezultă din Încheierea Penală F/D.L. din Camera Preliminară, din data de 29 iulie 2024.
Veste proastă pentru fostul număr doi din SRI
Iată, așadar, că, doar câteva zile mai târziu, dosarul lui Coldea a fost repartizat unui al treilea complet, mai exact Completului C5 de Drepturi și Libertăți, care a stabilit drept termen de soluționare a plângerii grupării Coldea - Dumbravă - Trăilă împotriva controlului judiciar pe cauțiune, chiar pentru astăzi, 6 august 2024, începând cu ora 10.00.
Din acest complet face parte judecătorul Andrei Buliga, cel care l-a achitat pe cunoscutul chirurg Mircea Beuran în dosarul în care DNA îl trimisese în judecată pentru o așa-zisă mită de 10.000 de euro și un ambalaj în valoare de 35 de lei.
În acel moment, adică la 17 noiembrie 2022, judecătorul Andrei Buliga activa la Tribunalul Giurgiu. Magistratul a stabilit că fapta pentru care Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA nu există și a anulat toate așa-zisele probe ale DNA.
Același judecător Andrei Buliga este cel care a admis, în 2021, cererea lui Liviu Dragnea de liberare condiționată, după ce nici un magistrat de la Tribunalul București nu a dorit să intre în acel dosar, iar cauza a fost strămutată, în cele din urmă, la Tribunalul Giurgiu.
Grupul infracțional se află sub puterea prelungirii cu 60 de zile a controlului judiciar
Gruparea Generalilor cere revocarea controlului judiciar, după ce, în 15 iunie, DNA a dispus extinderea urmăririi penale față de Florian Coldea, Dumitru Cocoru, Doru Trăilă și de afaceristul Dan Tocaci, pentru trafic de influență și constituirea unui grup infracțional organizat.
Procurorii arată că, în anul 2023, Florian Coldea, Dumitru Cocoru și avocatul Doru Trăilă au pretins primarului orașului Rovinari suma de 600.000 de euro plus TVA, sumă în schimbul căreia cei trei au lăsat să se înțeleagă că au influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe judecătorești și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile edilului, judecat într-un dosar penal trimis în judecată de EPPO, Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi. Primarul, prin intermediul bunicii sale, ar fi remis celor trei suspecți o plată parțială de aproximativ 234.000 de euro.
„În același timp, inculpații ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani primite de la potențialii beneficiari ai presupusului trafic de influență către societățile de consultanță pe care le controlează, creând aparența de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistență juridică, inclusiv a unor contracte de consultanță”, se arată în actul prin care a fost extinsă urmărirea penală.