La 15 iunie, într-o sală de conferinţe de la sediul NATO din Bruxelles, șeful Pentagonului, Lloyd Austin, flancat de comandanţi americani de rang înalt, s-a aşezat în jurul unei mese cu ministrul ucrainean al apărării de atunci, Oleksii Reznikov, căruia i s-au alăturat consilieri de la Kiev. În încăpere se simţea un aer de frustrare, relatează The Washington Post , notează News.ro.

Lloyd Austin, cu vocea sa de bariton, l-a întrebat pe ministrul ucrainean al apărării de atunci, Oleksii Reznikov, despre procesul decizional al Ucrainei în primele zile ale contraofensivei sale mult aşteptate, presându-l să explice de ce forţele sale nu foloseau echipamentele de deminare furnizate de Occident pentru a permite un asalt mai amplu, mecanizat, sau nu foloseau fumigene pentru a-şi ascunde înaintarea.

În ciuda liniilor de apărare fortificate ale Rusiei, a spus Austin, trupele Kremlinului nu erau invincibile.

Reznikov, avocat de profesie, i-a spus că cei care iau aceste decizii sunt comandanţii militari ucraineni. Dar el a adăugat că vehiculele blindate ale Ucrainei erau distruse de elicopterele, dronele şi artileria rusească la fiecare încercare de a avansa.

Fără sprijin aerian, a spus el, singura opţiune este să se folosească artileria pentru a bombarda liniile ruseşti, soldaţii să coboare din vehiculele luate la ţintă şi să înainteze pe jos.

„Nu putem face manevre din cauza densităţii de mine terestre şi a ambuscadelor pentru tancuri", a explicat Reznikov, potrivit unui oficial care a fost prezent.

Întâlnirea de la Bruxelles, la mai puţin de două săptămâni de la începerea campaniei, ilustrează modul în care o contraofensivă născută în optimism nu a reuşit să dea lovitura aşteptată, generând fricţiuni şi critici între Washington şi Kiev şi ridicând întrebări mai profunde cu privire la capacitatea Ucrainei de a recuceri porţiuni decisive de teritoriu, scrie The Washington Post.

Acum, pe măsură ce se apropie iarna, iar liniile frontului îngheaţă, cei mai înalţi oficiali militari ucraineni recunosc că războiul a ajuns într-un impas.

SUA, profund implicate în organizarea contraofensivei

Timp de trei luni, reporterii Washington Post din Washington, Londra, Bruxelles şi Riga, precum şi din Kiev şi din apropierea liniilor de front din Ucraina au discutat cu peste 30 de oficiali de rang înalt din Ucraina, Statele Unite şi ţările europene pentru a examina planificarea militară din spatele contraofensivei şi modul în care aceasta a contribuit la eşecul operaţiunii de a-şi atinge obiectivele.

The Washington Post a vorbit şi cu foşti militari ruşi care au luptat în război, precum şi cu bloggeri şi analişti de război ruşi.

Reporterii, fotografii, asistenţii de ştiri şi consilierii de securitate ai Washington Post au străbătut sute de kilometri prin Ucraina pentru a vorbi cu soldaţi şi oficiali guvernamentali pentru această investigaţie.

Jurnaliştii au făcut numeroase vizite inclusiv în prima linie în regiunile Zaporojie şi Doneţk, inclusiv în bastioane cu unităţi de luptă aflate la mai puţin de 8 km de forţele ruseşti.

Această examinare a perioadei premergătoare contraofensivei ucrainene oferă noi perspective şi detalii inedite despre implicarea profundă a SUA în planificarea militară din spatele contraofensivei şi despre factorii care au contribuit la eşecurile acesteia.

Cea de-a doua parte a acestei relatări examinează modul în care s-a desfăşurat bătălia pe teren în timpul verii şi toamnei, precum şi fisurile tot mai mari apărute între Washington şi Kiev.

Dezacorduri între Ucraina și SUA

Investigaţia arată că Statele Unite au fost profund implicate în planificarea militară din spatele operaţiunii. Ofiţerii militari ucraineni, americani şi britanici au organizat totul având opt scenarii de război majore pe masă pentru a construi un plan de campanie.

Washingtonul a calculat însă greşit măsura în care forţele ucrainene puteau fi transformate într-o forţă de luptă de tip occidental într-o perioadă scurtă de timp - mai ales fără a oferi Kievului puterea aeriană, parte integrantă a armatelor moderne.

Oficialii americani şi ucraineni au fost uneori în dezacord puternic în ceea ce priveşte strategia, tactica şi calendarul.

Pentagonul dorea ca asaltul să înceapă la jumătatea lunii aprilie pentru a împiedica Rusia să continue să îşi întărească liniile.

Ucrainenii au ezitat, insistând că nu sunt pregătiţi fără arme suplimentare şi mai mult antrenament. Contraofensiva a început în iunie.

Oficialii militari americani erau încrezători că un atac frontal masiv şi mecanizat de-a lungul unei axe în sudul Ucrainei va duce la o descoperire decisivă a liniei de front. Statele Unite au pledat pentru un asalt concentrat de-a lungul acelei axe sudice, dar conducerea Ucrainei credea că forţele sale trebuiau să atace în trei puncte distincte de-a lungul frontului de peste 1.000 de kilometri, spre sud, atât spre Melitopol, cât şi spre Berdiansk, pe Marea Azov, şi spre est, spre oraşul Bahmut, aflat în pericol.

Ucraina a atacat de-a lungul a trei axe, crezând că astfel va obliga forţele ruseşti să fie dispersate. Ucraina a renunţat însă la atacurile masive, mecanizate, atunci când a suferit pierderi serioase în primele zile ale campaniei.

Simulările din timpul jocurilor de război au ajuns la concluzia că, în cel mai bun caz, forţele Kievului ar putea ajunge la Marea Azov în sudul Ucrainei şi ar putea tăia calea trupelor ruseşti în 60-90 de zile.

Forţele ucrainene au avansat însă doar aproximativ 20 de kilometri. Marea Azov este încă departe de a fi accesibilă. Iar comandantul suprem al Ucrainei recunoaşte acum că războiul a ajuns într-un „impas".

Disensiuni au fost şi în legătură cu strategia pentru Bahmut, unde ucrainenii s-au încăpăţânat să ţină piept ruşilor şi au suferit pierderi grele, luni de zile, pentru ca în cele din urmă oraşul să cadă în mâinile ruşilor.

Rusia, subestimată. Spionii, mai sceptici decât militarii

Potrivit The Washington Post, comunitatea serviciilor de informaţii americane a avut o viziune mai pesimistă decât armata americană, apreciind că ofensiva avea doar 50 la sută şanse de succes, având în vedere apărarea puternică şi multistratificată pe care Rusia o construise în timpul iernii şi primăverii.

Mulţi din Ucraina şi din Occident au subestimat capacitatea Rusiei de a se redresa după dezastrele de pe câmpul de luptă şi de a-şi exploata punctele sale forte perene: forţa de muncă, minele şi disponibilitatea de a sacrifica vieţi la o scară pe care puţine alte ţări o pot suporta.

Pe măsură ce se apropia lansarea aşteptată a ofensivei, oficialii militari ucraineni se temeau că vor suferi pierderi catastrofale - în timp ce oficialii americani credeau că, în cele din urmă, numărul victimelor va fi mai mare în lipsa unui asalt decisiv.

Astfel, 70 la sută din trupele uneia dintre brigăzile care conduceau contraofensiva şi care erau echipate cu cele mai noi arme occidentale, au intrat în luptă fără experienţă de luptă, scrie WAPO.

Disensiuni și pierderi uriașe

Eşecurile Ucrainei pe câmpul de luptă au dus la disensiuni cu Statele Unite cu privire la modul cel mai bun de a trece prin apărarea profundă a Rusiei.

Comandantul forţelor americane din Europa nu a putut lua legătura cu comandantul-şef al Ucrainei timp de săptămâni întregi, în prima parte a campaniei, pe fondul tensiunilor legate de faptul că americanul a criticat deciziile luate pe câmpul de luptă.

Fiecare parte a dat vina pe cealaltă pentru erori sau calcule greşite. Oficialii militari americani au ajuns la concluzia că Ucraina a fost deficitară în ceea ce priveşte tacticile militare de bază, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea recunoaşterii la sol pentru a înţelege densitatea câmpurilor de mine.

Oficialii ucraineni au spus că americanii nu păreau să înţeleagă modul în care dronele de atac şi alte tehnologii au transformat câmpul de luptă.

În total, Ucraina a recucerit doar aproximativ 320 de kilometri pătraţi de teritoriu, cu preţul a mii de morţi şi răniţi şi a miliarde de dolari în ajutoare militare occidentale numai în 2023.

La aproape şase luni de la începerea contraofensivei, campania a devenit un război al câştigurilor mărunte.

Tranşee umede în stilul Primului Război Mondial brodează estul şi sudul Ucrainei, în timp ce dronele de supraveghere şi de atac se înghesuie pe cerul de deasupra lor.

Moscova lansează atacuri cu rachete asupra ţintelor civile din oraşele ucrainene, în timp ce Kievul foloseşte atât rachete occidentale, cât şi tehnologie autohtonă pentru a lovi mult în spatele liniilor de front - la Moscova, în Crimeea şi la Marea Neagră.

Dar liniile teritoriale din iunie 2023 abia dacă s-au schimbat. Iar preşedintele rus Vladimir Putin - spre deosebire de tăcerea pe care a păstrat-o adesea în primul an de război - trâmbiţează cu fiecare ocazie ceea ce el numeşte eşecul contraofensivei.

„În ceea ce priveşte contraofensiva, care se presupune că stagnează, aceasta a eşuat complet", a declarat Putin în octombrie.

Victoria Ucrainei, mult mai puțin probabilă

Anul începuse cu o hotărâre occidentală la cote maxime, cu forţele ucrainene foarte încrezătoare şi cu preşedintele Volodimir Zelenski care prezicea o victorie decisivă. Dar acum, există incertitudine pe toate fronturile.

Moralul în Ucraina este în scădere. Atenţia internaţională a fost deturnată către Orientul Mijlociu. Chiar şi în rândul susţinătorilor Ucrainei, există o reticenţă politică tot mai mare de a contribui mai mult la o cauză precară.

În aproape fiecare punct de-a lungul frontului, aşteptările şi rezultatele au fost divergente, deoarece Ucraina a trecut la o luptă lentă, terestră, care a recucerit doar fărâme de teritoriu.

„Ne-am dorit rezultate mai rapide", a recunoscut Zelenski într-un interviu acordat săptămâna trecută agenţiei Associated Press.

„Din această perspectivă, din păcate, nu am obţinut rezultatele dorite. Şi acesta este un fapt", a punctat preşedintele.

Împreună, toţi aceşti factori fac ca victoria Ucrainei să fie mult mai puţin probabilă. Mai degrabă, sunt aşteptaţi ani de război şi distrugere.

Primele luni neconcludente şi descurajante ale campaniei de contraofensivă pun întrebări care dau de gândit susţinătorilor occidentali ai Kievului cu privire la viitor, în timp ce Zelenski - susţinut de o majoritate covârşitoare a ucrainenilor - promite să lupte până când Ucraina va restabili graniţele sale din 1991, când a obţinut independenţa faţă de Uniunea Sovietică.

„Va fi nevoie de ani de zile şi de mult sânge", a declarat un oficial britanic din domeniul securităţii.

Anul se va încheia acum cu preşedintele rus Vladimir Putin mai sigur ca niciodată că poate aştepta un Occident nestatornic şi poate absorbi în totalitate teritoriul ucrainean deja confiscat de trupele sale, scrie WP.

Distribuie Distribuie Comentarii