Variantele folosite în prezent de ruși și de ucraineni au la bază o serie de minitancuri inventate de savantul român Carol Przybilla, „ucenicul“ și prietenul lui Albert Einstein.
Forţele ruse folosesc o improvizație de „dronă terestră“ numită AV 04.2, echipată cu o mină explozivă antitanc T-62, care cântărește aproximativ 7 kg. În altă ordine de idei, după cum mărturisea însuși savantul în urmă cu câțiva ani, rușii au luat de la OSIM mai toate dosarele cu invențiile sale, dar care, din fericire, nu erau chiar atât de „complete“.
De cealaltă parte a frontului, Forţele Armate Ucrainene au testat cu succes minirobotul RATEL, tot o variantă a tancului Goliat, cu mine montate pe un șasiu pe roți.
Dar, spre deosebire de vehiculul teleghidat al rușilor AV 04.2, acesta poate transporta două mine TM-62, adică 14 kg de explozibil.
Militarii ucraineni susţin că au dezvoltat aceste UGV-uri (unmanned ground vehicle) pentru a distruge tancurile ruseşti T-14 Armata, iar forţele ruse declară că AV 04.2 este destinat utilizării împotriva tancurilor occidentale pe care armata ucraineană le-a primit recent şi care vor participa la contraofensivă.
Originalul Goliat, inventat de românul Carol Przybilla
Originalul a fost inventat pentru armata germană de Carol Przybilla sub denumirea de „mină autopropulsată Goliat’’ în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cântărea 365-430 kilograme, în funcție de versiune, și transporta 60-100 kg de explozibil cu mare putere de distrugere. Avea scopuri multiple: distrugerea tancurilor, perturbarea formațiunilor dense de infanterie și demolarea clădirilor sau a podurilor.
Și atunci tancurile Goliat erau kamikaze, deoarece erau distruse prin detonarea focosului. Acestea au fost Sd.Kfz 302 alimentate electric și Sd.Kfz. 303a și 303b cu motor pe benzină.
Tancurile Goliat au fost folosite pe toate fronturile pe care a luptat Wehrmacht-ul, începând cu anul 1942. 8.000 au fost produse între 1943 și 1945. Există și o descriere a acestora în romanul „Lichidați Parisul“ de Sven Hassel, acțiunea petrecându-se în 1944, când Hitler a dat ordinul să fie distrusă capitala Franței.
Goliat putea fi folosit pentru curățarea câmpurilor minate, așa cum a fost pe frontul rusesc, pentru demolarea apărării inamice sau, în cazuri extreme, ca armă antitanc.
Vehiculul era devastator când transporta o încărcătură de până la 100 kg de TNT. O încărcare de 100 kg reprezenta un risc de deces de 99% la 8,5 metri, un risc de 50% la 11,6 metri, un risc de 1% la 17,3 metri și un prag de rănire la 18 metri.
Putea fi detonat de unda de șoc de la un detonator sau „capac de explozie“. Detonatorul este dispozitivul care iniția explozia prin supunerea acestuia la percuție printr-o undă de șoc.
Potrivit lucrării rusești „Vehicul cu telecomandă Goliat“ (5 octombrie 2018), în cursul anului 1944, „România a proiectat și construit propriul model de mină pe șenile telecomandată, cunoscută sub denumirea de „Goliatul românesc“. Era versiunea îmbunătățită pe care, după mărturia inventatorului, acesta o făcuse pentru armata română.
În lucrarea rusească publicată în 2018, se spunea că varianta românească „era semnificativ diferită de cea germană“.
„A avut unele îmbunătățiri funcționale, deoarece șasiul proiectat în România i-a permis să traverseze tranșee și cratere mult mai bine decât omologii săi germani“.
Carol Przybilla mai descria o variantă mai mică, pe bază de magneți, la care nu era nevoie nici de fir electric, nici de benzină, ci doar de oameni care să le „planteze“ în caalea tancurilor și, odată ce acestea treceau peste „jucării“, datorită magneților, se autopropulsau declanșând explozia.
Tancul Goliat a pus bazele pentru progresele postbelice în tehnologiile vehiculelor controlate de la distanță.
Carol Przybilla, un inventator pentru viitor
Carol Przybilla s-a născut la Câmpina, la 14 noiembrie 1902, într-o familie cu origini poloneze și evreiești. A absolvit două facultăți din Germania, de aceea a și dat tancul Goliat armatei germane la început, dar apoi l-a dat și armatei române, care l-a băgat la „secret de stat“.
Przybilla a fost prieten cu Albert Einstein, căruia i-a și împărtășit marea lui idee de a inventa un aparat pentru tratamente biologice.
„Ești un visător. Cine crezi că o să-ți permită să distrugi întreaga industrie farmaceutică și să revoluționezi medicina?!“, i-a spus Einstein, după cum mărturisea inventatorul. Mai târziu, Elena Ceaușescu i-a propus, prin intermediari, să-i cedeze invenția!
Carol Przybilla a avut multe invenții deosebite dintre care amintim doar Avionul cu reacție prin arderea gazelor (1932), Turbina cu combustie internă (1958, vândută de statul român concernului american General Motors), Termocompresorul frigorific cu circuit închis (1959), Motorul eliptic fără bielă (vândut de statul român Japoniei și folosit la celebrele motociclete japoneze), Arma defensivă antitanc Goliat (declarată secret de stat).
Dar deasupra tuturor a fost acel aparat pentru tratamente biologice pe care a reușit să-l înregistreze la OSIM abia după căderea regimului comunist, în anul 1991, fiind construit la Institutul de Tehnologie Avansată al SRI.
În 1993, în urma demersurilor autorului acestui articol, aparatul a fost prezentat și a primit medalia de aur la Târgul de Inventică și Inovații de la Nürnberg.
Pentru că autoritățile române au refuzat să se ocupe de această incredibilă invenție, aparatul nu a fost omologat din punct de vedere medical. Deci, nu a putut fi folosit oficial, iar apoi nu s-a mai știut nimic de el.
Este aparatul cu care Carol Przybilla l-a vindecat pe Nicolae Ceaușescu de cancer la prostată, aparatul cu care a încercat să-i salveze pe Anda Călugăreanu și pe generalul Ștefan Gușă – căruia i se declanșase un cancer rapid prin iradiere, dar în cazul lor a fost prea târziu.
În cazul generalului Ștefan Gușă, om-cheie în derularea evenimentelor din decembrie 1989, după primele ședințe de tratament la care a fost supus cu aparatul biomedical inventat de Przybilla, existau semne clare de regresie a bolii.
Apoi, a intervenit starea de cumpănă, acea stare de rău pe care unii bolnavi foarte grav o resimțeau la un moment dat, în timpul tratamentului, după care se accelera procesul de însănătoșire. La 10 ianuarie 1994, generalul a fost internat la Spitalul Militar Central din București, într-o astfel de stare, care era temporară în procesul de tratament.
Savantul și familia generalului au încercat să obțină aprobare pentru a se continua tratamentul în spital, pentru că, dacă tratamentul era întrerupt în faza aceea, boala își relua evoluția și mai agresiv. Nu s-a obținut o astfel de aprobare, în schimb niște persoane dubioase au încercat să intre în camera de spital unde se afla generalul, crezând că nu se află nimeni cu el.
Monitorizat continuu, să nu inventeze ceva și să nu știe Elena Ceaușescu
Carol Przybilla a fost cel mai monitorizat inventator în perioada comunistă, oamenii Elenei Ceaușescu, în principal colonelul Badea, „confiscându-i“ nu mai puțin de 147 de invenții.
Absolvent a două facultăți în Germania, Carol Przybilla era trimis la toate șantierele muncitorești unde se întâmplau accidente grave de muncă, pentru că în avântul socialist se înlăturaseră majoritatea inginerilor „burghezi“ și până la școlirea altora era cale lungă.
La început, i se acorda câte un premiu de stat consistent, care să-i permită să ducă o viață relaxată. Pe urmă Elena Ceaușescu a ordonat să fie urmărit pas cu pas și să i se „ceară“ pur si simplu câte o invenție.
Carol Przybilla a fost cel mai
monitorizat inventator în perioada
comunistă, oamenii Elenei
Ceaușescu, în principal colonelul
Badea, „confiscându-i“ nu mai
puțin de 147 de invenții
Colonelul Badea a „obținut“ de la Carol Przybilla peste 140 de invenții, dar nu pe cea pe care Elena Ceaușescu și-a dorit-o cel mai mult: „Helioproboscopul, aparat pentru tratamente biolo-gice“, bazat pe principiul rezonanței.
Pentru că a refuzat, n-a mai putut să breveteze și să omologheze aparatul. Surprinzător (sau nu), în 1990, când Carol Przybilla a depus cererea de brevetare la OSIM, a fost preluat imediat de SRI, iar Institutul de Tehnologie Avansată i-a construit un aparat, dar care, iarăși surprinzător sau nu, n-a fost omologat nici tehnic, nici medical.
Carol Przybilla a murit la 94 de ani, căzând pe scări în casa lui din București. A regretat ani de zile că aparatul său biomedical nu a fost recunoscut oficial, astfel că oamenii nu au putut beneficia de tratamentul care, poate, le-ar fi salvat viața.
