Foarte interesante amănunte...

Foarte interesante amănunte...

Prăbușirea barajului Nova Kahovka din sudul Ucrainei este unul dintre cele mai mari dezastre industriale și ecologice din Europa din ultimele decenii. Apa a distrus sate întregi, a inundat terenuri agricole, a privat zeci de mii de oameni de energie electrică și apă curată și a provocat daune masive mediului.

Daune la barajul Nova Kahovka - imagine din satelit MaxarFoto: Handout / AFP / Profimedia

CNN prezintă cele trei teorii principale cu privire la cauzele prăbușirii barajului - și ce spun experții și oficialii despre fiecare dintre ele:

A fost aruncat în aer de Rusia pentru a încetini contraofensiva?

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, guvernul său și armata țării au acuzat rapid Moscova pentru dezastru. Aceștia au declarat că forțele rusești au aruncat în aer barajul din interior, Zelenski citând un raport al serviciilor secrete ucrainene de anul trecut care susținea că trupele de ocupație au minat barajul.

Ucrainenii subliniază că instalația a fost sub control rusesc în ultimul an, ceea ce a facilitat amplasarea de explozibili de către forțele rusești. Postările de pe rețelele de socializare indică faptul că oamenii din zonă au auzit sunetul unor explozii în jurul momentului în care se credea că barajul a fost avariat.

NORSAR, organismul norvegian de monitorizare a interzicerii testelor nucleare, a declarat că semnalele seismice indică faptul că a avut loc o explozie la barajul Nova Kahovka la ora 02:54 AM pe 6 iunie, ceea ce înseamnă că este foarte probabil ca o acțiune cinetică să fi fost folosită pentru a prăbuși barajul, potrivit War Translated.

Magnitudinea estimată este între 1 și 2.

Între „ajută trupele” ruse și „nu contează”

În plus, ruperea barajului a coincis cu pregătirea forțelor ucrainene pentru contraofensiva lor de vară, așteptată pe scară largă.

Vladimir Saldo, guvernatorul instalat de ruși în Hersonul ocupat, a declarat că inundațiile „au funcționat într-un mod care, din punct de vedere operațional și tactic, este în favoarea forțelor ruse”, potrivit Sky News .

Vladimir Saldo (captură video)

În timp ce a dat vina pe Ucraina pentru dezastru, el a spus: „Forțele noastre armate au acum un spațiu deschis în fața lor, prin care pot vedea cine încearcă să traverseze râul Nipru și cum o va face. Va fi imposibil pentru ei [forțele ucrainene] să treacă prin rezervorul Kahovka dacă vor încerca”.

Michael Kofman, directorul programului de studii rusești din cadrul think-tank-ului CNA, cu sediul în SUA, a declarat că se îndoiește că distrugerea barajului va avea un „impact semnificativ asupra operațiunilor militare ale Ucrainei”, potrivit The Guardian .

„Barajul Kahovka se află la cel puțin 160 de kilometri de locul în care ar putea avea loc o mare parte din ofensivă, în cel mai apropiat punct.”, a scris el pe Twitter.

În schimb, generalul Mark Hertling, fost comandant al forțelor americane din Europa, a oferit marți o reacție la cald după aruncarea în aer a barajului din Nova Kakhovka, afirmând că aceasta va avea repercusiuni majore asupra ofensivei ucrainene.

Să fi fost vorba de un atac cu rachete din partea Ucrainei?

Rusia a negat orice implicare în dezastru și, la rândul său, a acuzat Ucraina că a distrus barajul, fără a furniza dovezi.

Președintele rus Vladimir Putin a avut miercuri o primă reacție în cazul distrugerii barajului Nova Kahovka, el vorbind despre o „catastrofă de mediu și umanitară” și acuzând Kievul de „un act barbar”, scrie Reuters.

Moscova a declarat joi în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) că Kievul a distrus barajul Kahovka cu lovituri „masive” de artilerie, acuzând de asemenea regimul de la Kiev că este „neonazist”.

„Ucraina a declarat că Rusia a aruncat în aer marele baraj situat la Nova Kahovka. De fapt, Ucraina a făcut-o”, a afirmat ambasadorul Rusiei în Olanda, Aleksandr Şulgin.

„Regimul de la Kiev nu numai că a lansat atacuri masive de artilerie împotriva barajului (...), dar a şi ridicat în mod deliberat nivelul apei lacului de acumulare Kahovka la un nivel critic”, deschizând vanele hidrocentralei, a acuzat el.

Şulgin nu a prezentat nicio probă în instanţă pentru a-şi susţine răspunsurile la declaraţiile făcute în prealabil de Ucraina marţi în faţa CIJ, într-un caz adus de ea în instanţă în 2017.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că atacul a fost „planificat și efectuat la ordinul primit de la Kiev „, cu scopul de a „priva Crimeea de apă” și de a distrage atenția de la câmpul de luptă.

Ucraina a negat acuzațiile și a numit Moscova un „stat terorist”

Inundații în orașul Herson după distrugerea barajului Nova KhakovkaFoto: Evgeniy Maloletka / AP / Profimedia

Barajul era vechi/neîntreținut și a cedat?

Barajul Nova Kahovka - cel mai mare rezervor din Ucraina din punct de vedere al volumului - este, de asemenea, cel mai îndepărtat în aval dintre cele șase baraje din epoca sovietică de pe râul Nipru.

Faptul că instalația funcționează de mai multe decenii a dus la speculații în jurul unei posibile defecțiuni tehnice.

„Acesta este un tip de baraj foarte comun în întreaga lume. Sunt construite de sute de ani și, dacă au fost proiectate și construite bine și sunt întreținute corespunzător, atunci probabilitatea unei defecțiuni este foarte, foarte mică. Ar fi extrem de neobișnuit ca acest tip de baraj să cedeze fără niciun avertisment”, a declarat Craig Goff, director tehnic și șef al echipei de baraje și rezervoare de la HR Wallingford, o firmă de consultanță în inginerie civilă și hidraulică de mediu.

Cu toate acestea, nu este clar cât de bine a fost întreținut barajul sub ocupația rusă. Zona înconjurătoare a fost una dintre cele mai intens disputate regiuni de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022, iar barajul a suferit unele daune anterioare. (integral pe CNN )


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri