În dimineața zilei de 14 decembrie 2022, Fondul Proprietatea a vândut 2,85% din acțiunile OMV Petrom - ultimele deținute de către Fond - la prețul de 0,43 lei/acțiunea, cu un discount de 7% din față de prețul din piață, aflat atunci la peste 0,46 lei/acțiune.

Fondul Proprietatea, implicit acționarii săi- fondurile de pensii din Pilonul II, a pierdut suma de 61 de milioane de lei, căci a vândut o participație cotată transparent, la bursă, la 825 de milioane de lei, cu doar 764 de milioane de lei. Cu 11 luni în urmă, pe 19 ianuarie 2022, același Fond Proprietatea a vândut 4% din compania OMV Petrom la același preț, de 0,43 lei/acțiune, cu un discount și mai mare, de peste 9%, căci prețul pieței era atunci de 0,47 lei/acțiune.

Este, trebuie să recunoaștem, o ciudățenie extrem de mare ca, la interval de 11 luni, Fondul Proprietatea să vândă un pachet semnificativ de acțiuni deținute la cea mai mare companie din România, după cifra de afaceri, la fix același preț! Dar ciudățeniile abia încep. Căci și pe 19 ianuarie și pe 14 decembrie, tranzacția a avut aceiași „dirijori": Erste Group Bank AG și SSIF Swiss Capital S.A., în calitate de Joint Global Coordinators și Joint Bookrunners, iar Banca Comercială Romana S.A. și Auerbach Grayson and Company LLC au acționat în calitate de Joint Bookrunners. Adică, la un capăt se afla banca austriacă Erste împreună cu un partener, iar la capătul celălalt se afla banca BCR (cu acționar majoritar Erste), împreună cu alt partener.

A doua mare ciudățenie este faptul că Fondul Proprietatea a ales să piardă un munte de bani vânzând „pe genunchi" (termenul oficial folosit este „vânzare accelerată") acțiuni deținute la una dintre cele mai profitabile firme din România. Hai să vedem pentru ce acțiuni au oferit discount generoșii administratori ai Fondului Proprietatea. Iată, bunăoară, care este capitalizarea OMV Petrom, adică valoarea tuturor acțiunilor sale, la data de 15 decembrie 2022: 28,35 de miliarde de lei.

Hai să vedem acum și datele financiare ale companiei OMV Petrom pe primele 9 luni ale anului. Vorbim, așadar, de un profit net - doar pe primele 9 luni ale anului - de 9,15 miliarde de lei. Adică mai bine de 1 miliard de lei/lună! Adică o treime (peste 32%) din valoarea acțiunilor este doar profitul la nouă luni. În ritmul de 1 miliard de lei profit lunar, la sfârșitul anului, OMV Petrom va avea un profit net de peste 12 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, 42% din prețul unei acțiuni va fi reprezentat doar de profitul pe anul acesta, 2022! Și la o astfel de societate, Fondul Proprietatea se grăbește să-și vândă acțiunile într-o oră, oferind un discount de 7%!

Prima întrebare care se pune acum este dacă în România mai funcționează cumva Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care ar putea să observe măcar ciudățeniile și coincidențele acestor două tranzacții? Se pare că cine așteaptă ca ASF să citească măcar cifrele suspecte ale acestor tranzacții așteaptă de pomană. Probabil că oamenii care conduc ASF sunt cocoșați de problemele pe care le rezolvă zilnic, cum ar fi, de exemplu, faptul că au închis ochii ani de zile la ingineriile financiare de la City Insurance care au bulversat întreaga piață a asigurărilor din România. Sau poate că sunt preocupați de grija zilei de mâine sărmanii, la ce venituri infime încasează lunar.

Păi să tot fugi de probleme când ai un mizilic de 58 000 de lei/lună (aproape 12 000 euro/lună) sau „doar 48 000 de lei/lunar (aproape 10 000 euro/lunar). Nu vă mai spun, că vă enervați rău, dar mai avem și membri neexecutivi ai Consiliului A.S.F., pe numele lor Jozsef Birtalan, Ioan Gheorghe Țară, Aura Gabriela Socol (soția fostului strateg financiar al lui Liviu Dragnea, altminteri o distinsă doamnă profesor universitar) și Ovidiu Răzvan Wlassopol (fostul soț al Liei Olguța Vasilescu), care primesc și ei câte o indemnizație netă lunară de membru al Consiliului A.S.F., în valoare de 18.379 lei.

Culmea este că, spre deosebire de alte instituții ale statului nostru balcanic, oamenii din conducerea ASF sunt, în general, bine școliți și dotați cu suficientă inteligență pentru a observa ciudățeniile despre care v-am povestit mai sus. Doar că este mult mai comod să iei aceste sume colosale făcându-te că nu vezi decât ceea ce ar putea deranja partidul.

A doua întrebare este dacă în România este vreun procuror suficient de curajos să investigheze și companii sau fonduri de investiții cu acționariat străin? Evident că nu este cazul să avem asemenea așteptări nerealiste. Trăim, totuși în țara în care preocuparea majoră a sistemului de justiție este să mângâie pe creștet politicienii, ferindu-se să-i ancheteze sau să-i condamne prea mult, dacă cumva nu au putut evita anchetarea. Iar dacă, din greșeală i-au condamnat , să facă cumva să-i elibereze cât mai curând.

Iată, așa ca un exemplu relevant pentru performanțele justiției noastre, doar cu o săptămână înainte de misterioasa tranzacție cu acțiuni OMV Petrom, instanțele au constatat, cu satisfacție, prescrierea faptelor pentru care erau judecați (și condamnați în primă instanță) celebrul soț al Elenei Udrea, numitul Dorin Cocoș, împreună cu complicii săi în activitățile de... retrocedare. Adică, oameni buni, justiția cea atât de promptă în condamnarea celor care, lihniți de foame, fură o pâine din supermarket, s-a mișcat exact în ritmul convenabil cât să treacă timpul legal după care să nu mai poată fi judecat lotul aranjorilor retrocedărilor ilegale sau preferențiale.

Ei, dar de ce-am ales tocmai acest exemplu? Dintr-un motiv cât se poate de simplu: pentru a vă arăta cum se închide cercul unei mari escrocherii pusă la cale de politicienii noștri în ultimii 20 de ani. Pentru că acțiunile Petrom pe care le-a vândut Fondul Proprietatea sunt acțiunile cu care statul român a înzestrat acest Fond, pentru a-i îndestula pe cei cărora Cocoș și alții ca el (inclusiv păzitorul ușii lui Tăriceanu, pe-nedrept-uitatul Vlad Moisescu) le-au umplut buzunarele cu bani necuveniți. Căci, oameni buni, acțiuni la Fondul Proprietatea nu au căpătat toți cei cărora regimul comunist le-a furat proprietățile ci doar aceia care acceptau să le vândă pe nimic escrocilor din echipa lui Cocoș sau din echipa lui Vlad Miosescu.

Pe scurt, pentru cei care au uitat, lucrurile se petreceau cam așa: sute de mii de români aveau de primit despăgubiri pentru averile confiscate de regimul pro-sovietic, dar statul nu avea bani pentru toți. Drept pentru care îi selecta o agenție numită ANRP (pentru restituirea proprietăților), care agenție nu răspundea decât la comanda politică, a lui Moisescu în vremea regimului Tăriceanu-Băsescu și a familiei Udrea-Cocoș în vremea guvernelor Boc-Băsescu.

Așa că au primit acțiuni la Fondul Proprietatea doar cei care semnau ante-contracte de vânzare-cumpărare cu nababii regimului (vă mai aduceți aminte de Stelu și Diacomatu?), nababi care cumpărau acțiunea de 1 leu dată de stat cu doar 17 bani. Și care, apoi, o vindeau imediat unor fonduri străine (deci incoruptibile și, prin definiție cinstite) cu 30-40 de bani. Acele fonduri, oameni buni, sunt deținătorii de azi ai Fondului Proprietatea și ele decid vânzările astea ciudate de acțiuni. Iată cum arată și structura acționarilor de astăzi ai Fondului.

Acum să nu vă gândiți cumva că acționarii „instituționali români" sunt cumva niște fonduri prea private. Nu, ei sunt fondurile de pensii din celebrul Pilon II. Care sunt teoretic constituite din banii de pensie ai românilor, dar dirijate de către niște „administratori" olandezi, austrieci, francezi, etc. Acum poate se prind și românii cotizanți la Pilonul II de ce scad sumele strânse în numele lor. Păi dacă fondurile la care sunt acei bani plasați acceptă să piardă chiar și 7% la vânzarea unor acțiuni super-profitabile, cum să nu le scadă banii de pensie administrați privat? Poate ne întrebăm iar pe unde umblă procurorii ăia când ai nevoie de ei sau geniile de la ASF....

Și ca să fie totul clar: nimeni, niciodată nu se va atinge de Fondul Proprietea, pentru că în conducerea acestuia au fost cooptați, de-a lungul anilor și foștii ambasadori americani la București, Nicolas Taubman și Mark Gitenstein. Ultimul dintre ei a plecat de la Fondul Proprietatea abia acum 1 an, pe 18 decembrie 2021. Dacă erați curioși cumva ce mai face dragul de Gitenstein, aflați că acesta este ditamai ambasadorul SUA la Uniunea Europeană. Așa ca să pricepem și noi cam până unde putem să mergem cu anumite iluzii despre statul de drept.

A treia întrebare este și cea mai grea: de ce se face statul român că nu vede ceea ce se întâmplă în propria sa țară? Căci OMV Petrom este cea mai importantă și mai mare companie din țară, fiind, totodată, cea cu încărcătura strategică cea mai importantă. Și totuși statului nostru i se fâlfâie de o asemenea companie. Nici președintele țării și nici guvernul sau vreo altă instituție a statului nu s-au gândit că este matematic imposibil să faci o tranzacție de asemenea amploare la același preț, la un interval de 11 luni, după cel mai bun an din istorie pentru sectorul energetic?

Este, oare, admisibil ca niciun conducător al României să nu fie interesat de acționariatul celei mai importante companii din energie? Este, oare, posibil ca nicio companie de stat românească și nici măcar statul prin Ministerul de Finanțe să nu manifeste dorința de a cumpăra astfel de pachete de acțiuni, cu discount-uri atât de mari?

A patra întrebare ține de însăși esența mecanismului de guvernanță corporatistă pe care România și-l construiește în prag de aderare la OECD. Adică, oameni buni, noi am listat Petrom la bursă tocmai pentru a impune transparență și corectitudine și când colo marile decizii se iau tot într-o cameră de hotel, între cinci-șase oameni. Căci, iată, de când a primit de la statul român 20% din acțiunile Petrom, Fondul Proprietatea a vândut întreaga participație exclusiv prin plasamente „private", adică în afara bursei. Și cu discount-uri mari și arbitrar alese. Deci cam asta e transparența la noi: pe bursă se vând 2-3% dintre acțiuni, iar 20% se vând prin înțelegeri private, netransparente și în afara mecanismului bursier. Păi, atunci, de ce ne mai plângem că nu avem o bursă dezvoltată și că românii nu au încredere în bursă?

Singura motivație pe care administratorii Fondului Proprietatea o pot invoca este aceea că au dorit să vândă repede tot pachetul deținut. Dar și asta este o falsă motivație. Căci de fiecare dată când s-au vândut pe bursă pachete de 10-15% din marile companii energetice, românii de rând (cu dispreț catalogați persoane fizice sau „investitori de retail") au supra-subscris puținul oferit și de 17-18 ori!

Așa că, mă mai întreb o dată: de ce legea permite înțelegeri netransparente (în afara mecanismului bursier) și nu se impune obligatoriu vânzarea tuturor acțiunilor pe bursă? Căci românii ar fi dovedit că pot face ceea ce statul lor nici nu cutează a gândi. Și ar fi cumpărat întreaga cantitate de acțiuni oferită în câteva minute. Dar niciun conducător al României nu vrea să-și vadă poporul bogat și implicat în administrarea unei companii de talia Petrom. Pentru că atunci poporul, văzând că se poate, chiar și-ar dori „o țară ca afară", cu instituții care să funcționeze și cu legi care să fie aplicate.

Petrișor Peiu/ ziuanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii