Acestea fiind spuse, în Rusia prețul lemnului de foc, în comparație cu nivelul mediu al salariului, este mai mare decât în ​​Germania.

Novaya Gazeta dă exemplul unei clădiri din lemn: un spital rural din Borodino, regiunea Moscova, la două ore de mers cu mașina de Kremlin. Opt metri cubi de lemn de foc de mesteacăn au fost achiziționați în septembrie 2022 pentru a încălzi unitatea spitalicească.

Spitalul raional central Mojaisk cumpără lemn de foc pentru spitalul Borodino, la fel ca și pentru alte 4 unități sanitare din același district. A cheltuit în total 800.000 de ruble (13.000 de euro) pe lemne de foc anul acesta.

„Oamenii au început să se aprovizioneze cu lemne de foc pentru iarnă, la fel ca în Evul Mediu”, declara surprins Vladimir Putin, pe 12 octombrie, în cadrul evenimentului Săptămâna Energiei din Rusia. „Motivul nu este operațiunea militară specială din Ucraina și Donbas, absolut deloc. Acesta este rezultatul politicii energetice slabe care a fost în vigoare de ani de zile.”

Cu un ochi la Putin, Lukașenko a făcut niște aluzii ironice cu privire la criza energetică, tăind niște lemne de foc pentru Europa.

Rossotrudnichestvo, agenția Rusiei pentru schimburi culturale în străinătate, a lansat o campanie numită „Din Rusia cu căldură”, invitând europenii la sucursalele lor să „se încălzească o vreme, să bea o ceașcă de ceai și să-și încarce telefoanele mobile”.

Imperiul lemnelor de foc

Cuvintele lui Putin despre Evul Mediu nu sunt o ironie, ci post-ironie pentru cei care știu că regiuni întregi ale Rusiei folosesc permanent cărbunele și lemnele de foc pentru încălzire.

Rusia a cheltuit deja 3,6 miliarde de ruble (58,5 milioane de euro) pe lemne de foc anul acesta, iar această cifră este cel mai probabil să depășească 4 miliarde până la sfârșitul anului.

Cei mai frecventi cumpărători sunt operatorii de centrale termice: folosesc lemne pentru a încălzi casele oamenilor, cheltuind în total 2,1 miliarde de ruble în acest an (34,4 milioane euro). Pe locul doi se află diverse instituții ale statului, precum întreprinderile agricole sau Căile Ferate Ruse, care au cheltuit aproape 450 de milioane de ruble (7,4 milioane de euro).

Lemnul de foc este încă folosit în Rusia pentru a încălzi școlile, grădinițele și chiar spitalele din întreaga țară. De exemplu, spitalul veterinar republican din Buriația, regiunea care se numără printre cele cu cele mai mari pierderi umane în războiul din Ucraina, este încălzit cu lemne de foc, la fel ca și spitalul orășenesc din Irbit, regiunea Ekaterinburg. Spitalele din regiunile Tver și Sankt Petersburg, în Rusia europeană, folosesc și lemn de foc.

Guvernele locale ale Rusiei cumpără, de asemenea, lemn de foc pentru propriile nevoi și îl oferă localnicilor. Mai mult, oamenii care locuiesc în case încălzite cu lemne de foc au loturi de pădure unde li se permite să taie singuri lemne, iar familiile cu venituri mici primesc ajutor bănesc pentru cumpărarea lemnului.

Lemne de foc se împart și familiilor în care au fost mobilizați toți bărbații, până la 10 metri cubi per familie. Cu toate acestea, primirea acestora devine uneori o provocare.

Visele devin crude

În mod surprinzător, locuitorii din Berlin și Ulan-Ude s-au confruntat cu probleme similare în această toamnă. Închiderea conductei Nord Stream a făcut ca prețul lemnului de foc să crească cu 86% în Germania în acest an. Buriația, care oricum nu a avut nicio infrastructură de gaz, a înregistrat o creștere a prețurilor de „doar” 25%.

În special lemnul de foc este mult mai accesibil pentru germani decât pentru locuitorii din Buriația. Un metru cub de lemn de foc costă aproximativ 9.000 de ruble (150 de euro) în Germania. Salariul mediu lunar acolo este de 4.100 de euro – sau 27 de metri cubi de lemn de foc. Lemnul de foc din Buriația este mult mai ieftin: 2.900 de ruble (47,5 EUR) pe metru cub. Cu toate acestea, venitul mediu acolo este de 33.000 de ruble (540 euro), suficient pentru a cumpăra 11,5 metri cubi.

Statisticile oficiale spun că 12% dintre casele Rusiei nu au sisteme de încălzire, adică sunt încălzite cu lemne de foc sau cu încălzitoare electrice, care nu sunt considerate sisteme de încălzire. Aproape jumătate dintre locuitorii din regiunea Chita și Buriația folosesc lemne de foc pentru a-și încălzi casele (45–46%), precum și o treime din populația regiunii Arhangelsk și a orașului anexat Sevastopol.

Regiunile din Rusia Centrală au și ele probleme de încălzire. Nu există calorifere calde în aproape o treime din locuințe din regiunile Veliki Novgorod, Tver și Pskov (statisticile oficiale se axează pe spațiul de locuit, nu pe numărul de apartamente).

Programul de extindere a infrastructurii de gaze a Rusiei a fost lansat în 2005. Planul era să aprovizioneze fiecare sat rusesc cu gaz în 10 ani, până în 2015.

Programul a fost prelungit până în 2030 în 2019, noua proporție a localităților planificate a fi alimentate cu gaz scăzând de la 100 la 85%. Novaya Gazeta a oferit o perspectivă asupra motivului pentru care s-a întâmplat acest lucru și dacă gazificarea integrală a țării era rațională atunci.

Trebuie remarcat faptul că programul s-a blocat drastic în 2008. Înainte de 2007, proporția gospodăriilor cu alimentare cu gaz a crescut cu o medie de 1,7% anual; din 2008 încoace, acest număr este de aproximativ 0,7% în fiecare an.

Unul dintre principalele motive din spatele ratelor scăzute de expansiune a infrastructurii de gaze a fost permisiunea Gazprom de a deține monopolul asupra exporturilor de gaze ale Rusiei. Era planificat ca gigantul gazier să cheltuiască profitul excedentar din exporturi pentru a conecta așezările îndepărtate la rețeaua de gaze, dar, în realitate, banii au fost investiți în infrastructura străină.

Bonusul la export al Gazprom a fost de 2,1 trilioane de ruble (34,27 miliarde de euro) în perioada 2015-2020, dar doar o zecime din această sumă a fost cheltuită pentru extinderea infrastructurii de gaze a Rusiei, aproximativ 209 miliarde (3,41 miliarde de euro), conform Vedomosti.

Aceasta înseamnă că Gazprom a construit mai întâi conductele Nord Stream, precum și cele Blue Stream și TurkStream, în detrimentul consumatorilor autohtoni, iar apoi, devenind un instrument în războaiele gazului, și-a pierdut și piața europeană.