<< Viitorul imediat al economiei Chinei se bazează pe cel de-al XX-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez care se apropie rapid >>, potrivit unei analize Geopolitical Futures.

<< Spre deosebire de alte congrese recente, unde majoritatea deciziilor majore au fost luate din timp, întâlnirea din 16 octombrie este plină de incertitudine. O economie asediată a creat o discordie vizibilă în cadrul conducerii partidului și în cadrul societății civile. În special, o facțiune de partid influentă promovează un plan de redresare economică ale cărui priorități contrastează puternic cu strategia guvernului președintelui Xi Jinping. În ciuda eforturilor sale, guvernul Xi nu a reușit să-i câștige pe acești critici sau să controleze pe deplin tulburările sociale, înaintea congresului. Deși probabil că Xi va câștiga, este important evenimentul este important de urmărit pentru revizuirile strategiei economice pe termen scurt a Chinei și indicii de instabilitate a regimului.

O adevărată opoziție

Desfășurat la fiecare cinci ani, la Beijing, Congresul Național este locul în care elitele de partid aleg membri ai organului politic de vârf al Chinei, Comitetul Central, care apoi aprobă garnitura de membri ai celui mai puternic organ decizional al partidului, Biroul Politic, format din 25 de membri, și al său Comitet Permanent, format din șapte membri. Cu alte cuvinte, este locul în care China își alege conducerea și strategia pentru următoarea jumătate de deceniu. Comitetul permanent prezidează toate sesiunile congresului și stabilește ordinea de zi, traseul legislației și nominalizările pentru funcții. Orice strategie majoră sau inițiativă guvernamentală trece prin comitet. Cea mai importantă alegere este însă legată de cine ar trebui să fie președinte – persoana cu cea mai mare influență asupra Comitetului permanent și a altor organisme puternice.

Pe hârtie, China are un sistem multipartid de cooperare și consultare, ceea ce înseamnă că a existat întotdeauna o „opoziție” în cadrul politic al țării. În practică, această opoziție a fost în primul rând simbolică. Partidele democratice minore operează sub ochiul atent al Partidului Comunist Chinez (PCC) și au influență numai asupra problemelor sociale și de mediu nesemnificative. Congresul de anul acesta este diferit. Cea mai puternică opoziție vine din interiorul guvernului însuși, din Biroul Politic, iar punctul său de dezacord se referă la planul de redresare economică al țării, nu la o banală problemă periferică.

În lunile premergătoare congresului, fracțiunile politice care luptă pentru control nu și-au ascuns disputa și nici intențiile. Și asta e ceva neobișnuit. Sistemul politic al Chinei lasă puțin loc pentru concurență față de politică, așa că procedurile la un Congres Național sunt de obicei o formalitate. Deciziile și numirile majore sunt deja luate, iar congresul este locul unde sunt anunțate publicului. De data aceasta, nu există o listă cuprinzătoare și convenită de „întâlniri anticipate”, nici măcar cu doar o lună înaintea adunării. Pot exista și alte motive pentru aceasta, dar explicația evidentă este că partidul nu a reușit să se pună de acord.

Bază largă de rezistență

Oponenții lui Xi nu sunt doar oameni care se află deja pe culoarele puterii. Folosirea, uneori în mod deosebit, de către PCC a măsurilor de izolare pentru COVID-19 sugerează un efort deliberat de a suprima potențialele tulburări populare pe care rivalii lui Xi din guvern le-ar putea exploata. De la sfârșitul lunii august, Beijingul a pus milioane de oameni din mai multe orașe în izolare parțială sau totală, ca răspuns la cel mai mic indiciu al unui focar viral. Doar câteva cazuri asimptomatice au fost suficiente pentru a declanșa blocarea în districtele mari. Calitatea proastă a vaccinurilor COVID-19 din China și dificultățile procesului de vaccinare, precum și accentul inițial al guvernului pe suprimarea completă a cazurilor, ca indicativ al superiorității sale sistemice față de modelul occidental, joacă cu siguranță un rol în sarcina sa. Dar, având în vedere contextul mai larg, cauza principală a răspunsului disproporționat de sănătate publică al Beijingului este probabil politică.

În mod evident, regiunile aflate sub cel mai strict control al sănătății publice sunt aceleași zone care alcătuiesc baza economică a rivalilor lui Xi. Acestea includ Shenzhen, Chengdu și Dalian. Toate cele trei orașe sunt centre tehnologice și de producție majore și, prin urmare, găzduiesc firme și bănci mari care sprijină acele sectoare. Aceste industrii se bazează în mare măsură pe comerțul exterior și, prin urmare, sunt hipercritice față de blocaje (de Covid) – pe lângă represiunea lui Xi asupra sectoarelor lor și legăturile comerciale din ce în ce mai tensionate ale Chinei cu Occidentul.

Un alt exemplu este Shanghai. Figura principală a opoziției din Biroul Politic este Han Zheng, fostul primar al orașului Shanghai, care este încă strâns legat de activitățile financiare și comerciale ale orașului. A fost remarcabil, deci, că Beijingul, la începutul acestei luni, a amânat pe termen nelimitat Forumul Lujiazui, axat pe finanțe, cu centrul în Shanghai, cu o zi înainte ca acesta să înceapă. Han, împreună cu alți înalți oficiali și economiști chinezi, criticase deschis modul în care Xi a gestionat economia, iar forumul era foarte probabil să prezinte o evaluare critică a guvernului.

Pentru actorii dominanți din aceste orașe ce privesc spre exterior, politicile economice și externe ale lui Xi reprezintă o amenințare reală. Ei doresc ca Beijingul să reducă datoria substanțială a Chinei și să sprijine în continuare tehnologia și producția. Având în vedere legăturile lor cu piețele internaționale, aceștia susțin, de asemenea, cooperarea cu actori străini pentru a rezolva cele mai presante probleme economice ale Chinei: o bulă imobiliară nesustenabil de mare și o criză de lichidități în sectorul bancar. Preferința lor puternică este pentru o strategie care favorizează economiile de coastă și necesită o abordare mai puțin conflictuală față de Occident.

Guvernul Xi vede provocările țării în mod diferit. Accentul său cade pe redistribuirea bogăției (sub sloganul „prosperitate comună”), unde motoarele creșterii sunt managementul guvernamental și consumul intern. În măsura în care este posibil, dorește să la la o parte actorii internaționali. Ea cere transferul imensei bogății ale provinciilor de coastă către interiorul mult mai sărac, în numele coeziunii sociale (a se citi: pentru a evita o revoltă țărănească). Reprimarea lui Xi asupra marilor companii tehnologice și financiare, în derulare din 2020, este o parte majoră a acestui plan.

Povestea

Modul în care se desfășoară această bătălie politică va determina într-o oarecare măsură ce se întâmplă la Congresul Național. Principala forță a opoziției constă în capacitatea sa de a valorifica tulburările sociale generate de blocaje (lockdown-uri) și alte represiuni sociale. Deja obosit de ani de astfel de măsuri, publicul va avea puțin apetit să tolereze altele noi. În orașe precum Shenzhen și Chengdu, unde interesele guvernamentale se aliniază cu cele ale fracțiunii de opoziție a Biroului Politic, există riscul ca liderii locali să permită cetățenilor să-și exprime nemulțumirea, dacă devine oportun din punct de vedere politic să facă acest lucru.

Acest lucru este inacceptabil pentru președinte. Pentru a împiedica opoziţia să beneficieze de acest sprijin social, tabăra Xi trebuie să-şi continue măsurile represive. Acesata e singura opțiune pe care o are guvernul din moment ce nici nu se pune problema de abordarea problemelor fundamentale ridicate de opoziție. Beijingul a adoptat strategia sa privind COVID-19 deoarece permite guvernului național să adopte măsuri sociale și de securitate în afara competenței autorităților locale (în mod normal, guvernele locale sunt responsabile pentru menținerea legii și ordinii). Acest lucru nu ar dizolva opoziția, desigur, dar cel puțin o va face să se gândească de două ori înainte de a acționa, dându-le lui Xi și loialiștilor săi timp, dacă nu altceva. Între timp, Xi își va folosi controlul asupra mass-media de stat pentru a minimiza protestul public, chiar dacă capacitatea lui de a face acest lucru pare să scadă. El nu a putut, de exemplu, să împiedice mass-media națională să acopere protestele bancare din Henan și protestele de lockdown din Wuhan.

Tabăra lui Xi are un avantaj inerent față de adversarii săi, prin aceea că pornește dintr-o poziție de forță. Din 2012, președintele a epurat guvernul de potențiale amenințăr și și-a folosit agenda economică pentru a sprijini agenda politică a taberei sale, în special în sectoarele tehnologiei și al imobiliarelor. Majoritatea țintelor sale erau afiliate cu orașe bogate aliniate cu opoziția din Politburo. Dar există limite chiar și pentru aceste represiuni. Și, deși au făcut multe victime, încă nu au prins membri ai Comitetului Central și ai Biroului Politic, cum ar fi vicepremierii Han Zheng și Hu Chunhua.

Așadar, opoziţia are o poziţie de relativă slăbiciune. Da, poate incita populațiile locale la acțiune, dar nu este suficient de puternică sau organizată pentru a-l provoca pe Xi direct, la congres. Unele personalități de rang înalt din opoziție au suficient capital politic pentru a-și păstra pozițiile, dar există o limită la cât de sinceri pot fi cu adevărat. Și poate cel mai important este faptul că încă nu se strâng în spatele unui singur lider. Han și Hu joacă un rol, la fel ca oficialii de nivelul de guvern local din întreaga țară, dar nu este o rețea organizată capabilă să creeze și să susțină o mișcare alternativă viabilă. Tradiția PCC impune ca figurile candidate la președinție să se prezinte cu cel puțin șase luni înaintea congresului pentru a-și putea consolida strategiile naționale în cadrul partidului și a le face publice. Dacă acum s-ar prezenta un nou candidat la președinție, nu ar avea prea mult sprijin în partid.

Cine scapă în funcțiile de vicepremier va semnala care fracțiune politică a făcut bine la congres și, în consecință, care strategie economică națională va fi urmată. În prezent, există patru premieri, dintre care trei au 68 de ani sau mai mult – vârsta de pensionare stabilită prin regulamentele partidului. Au existat, desigur, excepții de la regulă, cum ar fi atunci când membrii mai în vârstă rezistă în a-și ceda locurile unui înlocuitor mai tânăr ale cărui opinii nu se aliniază cu ale lor. Așa poate fi și anul acesta. Doi vicepremieri, Liu He și Sun Chunlan, ambii din cercul lui Xi, urmează să se retragă, dar nu a existat nicio indicație cu privire la cine îi va înlocui. Modul în care aceste posturi sunt împărțite între facțiuni va indica puterea relativă a fiecărei tabere. E de așteptat ca tabăra Xi să rămână la putere, ceea ce înseamnă că China își va urma strategia economică de prosperitate comună. Dar cu o figură bună, făcută la congres, opoziţia ar putea submina astfel de iniţiative, slăbind astfel partidul. Și după cum a arătat istoria, un guvern central slab la Beijing poate duce adesea la criză. >>

Distribuie Distribuie Comentarii