Scholz și-a lăsat perplecși aliații europeni prin refuzul de a furniza Kievului rachete de croazieră – mai exact, rachetele Taurus cu rază lungă de acțiune -, invocând riscurile de represalii din partea Rusiei, chiar dacă le reproșează acelor aliați că nu oferă mai mult ajutor militar pentru a ajuta Ucraina să se lupte cu forțele Moscovei.

Reacția furioasă față de aparenta incoerență a cancelarului german a fost afișată din plin în ultimele zile, mai ales că aliații europeni încearcă să proiecteze imaginea unei hotărâri de nezdruncinat atunci când vine vorba de a ajuta Ucraina.

„Europa se confruntă în mod clar cu un moment în care va fi necesar să nu mai fim lași”, a declarat săptămâna aceasta președintele francez Emmanuel Macron, în comentarii care păreau a fi îndreptate către Scholz.

„Comportamentul lui Scholz a arătat că, în ceea ce privește securitatea Europei, el este omul nepotrivit, în postul nepotrivit și la momentul nepotrivit”, a afirmat săptămâna trecută fostul secretar britanic al apărării, Ben Wallace.

Dar ceea ce ar putea părea a fi incoerența lui Scholz este, de fapt, o strategie bine gândită, notează publicația de la Bruxelles.

Încă de când Scholz a realizat că Ucraina este capabilă să se apere singură împotriva Rusiei, strategia lui a fost să acționeze în tandem cu Washingtonul, furnizând Ucrainei armament și echipamente suficiente pentru a supraviețui, inclusiv baterii antiaeriene și tancuri, în timp ce s-a abținut să trimită Kievului echipamentele de care ar avea nevoie să învingă pe câmpul de luptă.

El nu a făcut niciun secret din această abordare. Până în prezent, Scholz, care face parte din Partidul Social-Democrat din Germania (SPD), a refuzat să spună că dorește ca Ucraina să câștige războiul, afirmând doar că „Rusia nu trebuie să câștige și Ucraina nu trebuie să piardă”.

Acest lucru poate părea o chestiune semantică – dar pentru mulți ucraineni, să-l audă pe liderul principalei puteri politice și economice a Europei alăturându-se demersului lor pentru victorie ar oferi un impuls psihologic important, care ar trimite în același timp un mesaj clar Moscovei cu privire la angajamentul Berlinului.

Totuși, motivul pentru care Scholz refuză să spună că vrea ca Ucraina să câștige este același motiv pentru care nu va oferi țării devastate de război armamentul de care are nevoie pentru a atinge acest obiectiv: o teamă adânc înrădăcinată față de Rusia.

Marea îngrijorare a lui Scholz este că furnizarea de arme Kievului, cum ar fi rachetele de croazieră Taurus – pe care ucrainenii le-ar putea folosi pentru a distruge podul Kerci care leagă peninsula anexată Crimeea de Rusia continentală și, eventual, chiar pentru a lovi Moscova – l-ar zdruncina pe președintele Vladimir Putin într-o asemenea măsură încât acesta ar riposta împotriva Germaniei.

„Prea mult pentru a muri, prea puțin pentru a trăi”

Dezbaterea din Germania privind trimiterea tancurilor de luptă principale Leopard a fost similară. Și aici, Scholz și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la luarea unor măsuri care ar putea declanșa un conflict mai amplu. A cedat doar după ce Washingtonul a fost de acord să trimită un număr mic de tancuri Abrams, cele mai moderne și puternice tancuri ale armatei americane. Dar, până atunci, Rusia a avut suficient timp pentru a mina liniile de front în așa măsură încât Ucraina a pierdut inițiativa pe câmpul de luptă.

De data aceasta, însă, Scholz a fost categoric în refuzul său de a trimite rachete Taurus, de teamă ca nu cumva o astfel de mișcare să ducă, după cum a spus recent, „la un fel de implicare în război”.

Cancelarul nu este însă singur în ceea ce privește această politică a Germaniei.

Aproape 60% dintre germani se opun furnizării de rachete Taurus către Ucraina, potrivit unui sondaj publicat miercuri. Această cifră a crescut față de luna februarie, când ea se situa la 49%.

Abordarea Berlinului față de ajutorul acordat Ucrainei este poate cel mai bine redată de proverbul german „prea mult pentru a muri, prea puțin pentru a trăi”.

Cu toate acestea, chiar și abordarea de a le oferi ucrainenilor doar atât cât să reziste este costisitoare. De aici și reproșurile cancelarului față de alte țări europene și apelul lui către acestea pentru a-și mări contribuțiile la sprijinirea Kievului.

Până în prezent, Germania a angajat un ajutor militar în valoare estimată de 17,7 miliarde de euro. Acesta o plasează pe locul al doilea, după Statele Unite, în ceea ce privește sprijinul acordat Kievului, dar doar pe locul 11 ca procent din PIB.

Acest lucru sugerează că germanii au capacitatea fiscală de a face mult mai mult. Dar nu vor să o facă. Doar aproximativ 20% dintre germani cred că țara lor ar trebui să facă mai mult pentru a sprijini militar Ucraina, potrivit unor sondaje recente. În timp ce 40% consideră că Berlinul a trimis suficiente arme, alți 40 la sută cred că ajutorul a mers prea departe.

Amintirile nefaste despre Armata Roșie

Pentru a înțelege aceste tendințe și teama germanilor față de o provocare adresată Rusiei, este util să ne uităm în istoria Germaniei din secolul XX. Germania a purtat două războaie împotriva Rusiei, cu rezultate dezastruoase.

La fel cum pierderile îngrozitoare suferite de Rusia în fața naziștilor în cel de-al Doilea Război Mondial sunt întipărite în psihicul colectiv al acestei țări, ar fi greu de găsit o familie germană care să nu fie traumatizată de invazia Rusiei – fie că este vorba de un tată sau un bunic pierdut la Stalingrad sau de civili prinși în ghearele Armatei Roșii care se apropia.

Cu toate acestea, relațiile Germaniei cu Rusia nu pot fi definite doar de frică. Pentru mulți germani care au crescut în Germania de Est comunistă, Rusia este încă privită mai degrabă ca un prieten decât ca un dușman. Germania de Est nu a fost niciodată subjugată de sovietici în măsura în care au fost Polonia și alte țări ale Pactului de la Varșovia, astfel că atitudinile față de Moscova în estul Germaniei sunt – până în prezent – mult mai pozitive.

Această tendință este reflectată în sondajele politice, partidul prorus de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) fiind în frunte în toate cele cinci landuri care au alcătuit Germania de Est (cu excepția Berlinului).

Deși există mai puțină afinitate pentru Rusia în fosta Germanie de Vest, unde locuiește peste 80% din populația țării, acolo este încă înrădăcinată credința larg răspândită că secretul pentru a negocia cu Rusia îl reprezintă angajarea țării într-un dialog cu Moscova.

Mulți germani atribuie strategiei Germaniei de Vest din timpul Războiului Rece – numită Ostpolitik și inițiată în anii 1970 de Willy Brandt, primul cancelar social-democrat german postbelic – faptul că a dus la sfârșitul Războiului Rece.

Fiind un copil al acelei epoci, Scholz înțelege mai bine decât oricine altcineva atracția Ostpolitik asupra psihicului german.

De aceea, refuzul lui de a trimite rachete Taurus – pe care nu l-a anunțat oficial în parlament, ci în timpul unei întâlniri cu redactorii-șefi ai celor mai mari agenții de presă din Germania – nu ar trebui privit izolat, ci mai degrabă ca parte a strategiei lui politice mai largi.

Reticența lui Scholz de a merge până la capăt în sprijinirea Kievului sugerează că scopul final al acestuia este ca Ucraina să accepte să poarte negocieri de pace, mai curând decât mai târziu. În acest sens, refuzul republicanilor din Congresul SUA de a aproba noul pachet de ajutor pentru Ucraina joacă în favoarea germanilor.

Cu condiția ca actuala sa coaliție de guvernare să nu se prăbușească în mod neașteptat până atunci, Scholz se va confrunta cu alegeri în toamna anului 2025. Având în vedere că simpatia pentru el este la cel mai scăzut nivel din istoria înregistrată pentru un cancelar, că agenda coaliției este contestată public și că economia țării este în picaj, Scholz are nevoie de o temă pentru a candida.

S-ar putea să fie un șoc pentru mulți din afara Germaniei, dar singurul domeniu în care cancelarul are în mod constant rezultate bune în sondajele interne este modul în care a gestionat situația din Ucraina, notează Politico

„Cancelarul păcii”

În ultimele zile, cancelarul și-a dublat abordarea, începând să se prezinte drept Friedenskanzler, „cancelarul păcii” – un apelativ folosit adesea pentru a-l descrie pe Willy Brandt.

„Ca să fie absolut clar: în calitate de cancelar german, nu voi trimite niciunul dintre soldații noștri din Bundeswehr în Ucraina”, a declarat Scholz săptămâna trecută, referindu-se la armata germană.

Fără a ține cont de faptul că nimeni nu se aștepta ca el să o facă. Declarația lui Scholz a venit ca răspuns la apelul președintelui francez Emmanuel Macron pentru ca Occidentul să nu ridice nicio opțiune de pe masă.

Cu toate acestea, ambiguitatea strategică este ultimul lucru pe care Scholz îl dorește. Acesta este motivul pentru care îi transmite atât de clar lui Vladimir Putin – și restului lumii – ce nu va face pentru a sprijini Ucraina și de ce nu o va face.

Cel puțin în această privință, publicarea recentă a unei înregistrări cu ofițeri militari germani care discută despre politica și logistica trimiterii rachetelor Taurus în Ucraina l-a ajutat pe cancelar.

În timp ce ofițerii și-au exprimat frustrarea față de poziția lui Scholz, înregistrarea arată clar că este puțin probabil ca acesta să cedeze, mai ales în contextul în care campania electorală se apropie.

„Vom spune alegătorilor că noi, SPD (Partidul Social-Democrat, n.r.) suntem partidul păcii”, a declarat săptămâna aceasta Axel Schäfer, un veteran al formațiunii și membru al parlamentului german. „Avem un Friedenskanzler”, a subliniat social-democratul.