Foarte interesant!

Foarte interesant!

Pentru prima dată în istorie, cele mai mari bănci din Europa au avut anul trecut profituri cumulate de peste 100 de miliarde de euro, în contextul în care impulsul dat de dobânzile crescute de Banca Centrală Europeană (BCE) le-a permis băncilor comerciale să genereze rezultate record.

Profitul net combinat al celor mai mari 20 de bănci din Europa continentală, care au raportat până acum rezultatele pentru anul 2023, a urcat până la 103 miliarde de euro, de la 78 de miliarde de euro în 2022. În plus, trei sferturi din băncile din grupul analizat au înregistrat anul trecut cele mai mari profituri din istoria lor, arată datele Bloomberg, potrivit Agerpres.

Creşterea profitabilităţii a permis băncilor să majoreze recompensele acordate investitorilor şi, de asemenea, a impulsionat şi cotaţia acţiunilor lor, un index bursier care regrupează acţiunilor băncilor a înregistrat anul trecut un avans de aproximativ 20%. Chiar dacă creşterea semnificativă a profiturilor va fi dificil de repetat în acest an, multe bănci sunt optimiste că creşterea veniturilor din comisioane le va permite să continue să îşi crească rezultatul final.

Grupul de bănci analizat de Bloomberg nu include gigantul banca elveţian UBS Group AG, al cărui profit a urcat până la 29 de miliarde de dolari anul trecut, pe fondul preluării rivalului Credit Suisse.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen