Foarte interesant ce spune profesorul Călin Hințea
„Administrația din România se află într-o situație complicată. Întâlnim combinații ciudate de administrație învechită care încearcă să implementeze tehnici specifice care țin de noul management public”, spune profesorul Călin Hințea în interviul acordat PRESShub , în care face o succintă analiză a modului în care se face administrație publică la noi.
Profesorul de Administrație Publică și decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Călin Hințea, a primit, de la Societatea Americană pentru Administrație Publică, Premiul Internațional de Administrație Publică pentru contribuții în domeniul administrației publice la nivel internațional.
Premiul Internațional de Administrație Publică se acordă unor persoane și organizații care aduc contribuții în domeniul administrației publice la nivel internațional. Premiul este oferit cetățenilor din afara Statelor Unite, care lucrează și trăiesc în afara SUA și care, prin munca lor, contribuie semnificativ la domeniul administrației publice.
Cele mai importante declarații ale lui Călin Hințea
Din nefericire, sub 25% din liderii administrației înțeleg astăzi importanța și rolul strategiilor. Într-o analiză realizată la nivel național, mai mult de 70% din decidenții chestionați au spus că strategia e necesară numai pentru ca ea asigura accesul la diverse fonduri naționale sau europene.
Un corp profesionist de funcționari este indispensabil într-o societate democratică funcțională; ei trebuie să se bucure de stabilitate dincolo de alegeri.
În România, nu am avut până acum o strategie națională care să stimuleze coerent accesul permanent al aleșilor și funcționarilor publici la studii de specialitate. De aici rezultă și una din cele mai mari – dacă nu cumva cea mai mare – problemă a administrației publice de la noi: deficiențe majore în sistemele de management public la toate nivelurile relevante.
PRESShub : Domnule profesor, e nevoie de profesioniști în administrația publică sau politicienii votați sunt suficienți?
Călin Hințea: Avem nevoie de ambele categorii în administrația publică. Politicienii sunt importanți pentru ca ei dețin un atribut democratic esențial: reprezentativitatea, sunt singurii votați de comunități pentru a le reprezenta și lua decizii în numele lor.
De aceea miturile unor guvernăminte pur tehnice/tehnocrate sunt periculoase: oricât de multă competență pot clama, le lipsește atributul reprezentativității, ceea ce este inadmisibil în democrații.
Funcționarii profesioniști sunt esențiali și ei, pentru că au capacitatea de a aplica strategii și politici definite la nivel politic. Ei sunt, de fapt, implicați și în construcția strategiilor și politicilor în mai mică sau mai mare măsură.
Un corp profesionist de funcționari este indispensabil într-o societate democratică funcțională; ei trebuie să se bucure de stabilitate dincolo de alegeri, să aibă acces la pregătire profesională de calitate, să fie incluși în sisteme de management performante și să fie recrutați pe criterii de competență. Echilibrul în relația politicieni – funcționari e esențial.
Există o știință a administrației publice. Dar fac școală primarii, politicienii, funcționarii de la noi?
Știința administrației este foarte dezvoltată în acest moment la nivel internațional și reprezintă o abordare multidisciplinară care reunește discipline precum management, drept, sociologie, economie, psihologie, e-government, etică etc.
Ea este în continuă schimbare, pentru că integrează permanent teorii și abordări conceptuale noi; într-un fel, se aseamănă cu medicină: dacă nu te menții conectat cu noutățile în mod permanent, poți deveni irelevant rapid.
În România, nu am avut până acum o strategie națională care să stimuleze coerent accesul permanent al aleșilor și funcționarilor publici la studii de specialitate (inițiale și de perfecționare).
Există diverse inițiative specifice, dar nu fac parte dintr-o viziune coerentă în ceea ce privește accesul la pregătire de calitate. De aici și una din cele mai mari (dacă nu cea mai mare) problemă a administrației publice de la noi: deficiențe majore în sistemele de management public la toate nivelurile relevante (strategie, leadership, capital uman, politici publice, cultura organizațională).
Ați condus echipa care a realizat strategia de dezvoltare a Clujului și pe baza ei Clujul a evoluat. Care au fost principiile de fundamentare și soluții oferite?
În strategia Clujului, am încercat să ne focusăm pe ceea ce reprezintă marele avantaj competitiv al orașului (universitățile), să definim un concept strategic principal (calitatea vieții) și să indicăm câteva zone strategice de acțiune: universitate, economie bazată pe cunoaștere/inovație și participare.
Trecerea dinspre ceea ce a fost Clujul imediat după revoluție la ceea ce este astăzi a arătat că strategia a avut succes.
Este foarte importantă cooperarea administrație-universități-comunitate.
Participarea este esențială într-un oraș cu atât de multe resurse de capital uman precum Clujul: administrația este un facilitator, iar vitalitatea urbană se construiește organic prin cooperare și inițiative multiple.
În fond, cum se face o strategie de dezvoltare a unei localități? După exemplul Clujului, v-au mai solicitat sprijinul și alte primării din țară?
Strategia unei comunități trebuie să se bazeze pe definirea unui profil strategic; la fel ca oamenii, comunitățile au un profil specific, cu părți pozitive (care trebuie stimulate) și părți negative (care trebuie minimizate).
Arta strategiei este să fii capabil să identifici, din foarte multe probleme importante, acele arii strategice care sunt esențiale pentru acea comunitate și care pot crea un efect de dezvoltare de tip „bulgăre de zăpadă” (stimulează dezvoltarea unor zone conexe cu rezultate strategice majore).
De asemenea, este esențială implicarea comunității (strategiile făcute în birou de doi – trei consultanți și reprezentanți ai administrației publice sunt de obicei slabe și greu de implementat).
Din nefericire, sub 25% din liderii administrației înțeleg astăzi importanța și rolul strategiilor. Într-o analiză realizată de noi la nivel național, mai mult de 70% din decidenții chestionați au spus că strategia e necesară numai pentru că ea asigură accesul la diverse fonduri naționale sau europene.
Motivația strategiei definește și succesul ei: o tratezi superficial, ai rezultate superficiale. Am mai lucrat cu câteva comunități active și dinamice în care liderii au fost cu adevărat interesați de strategii, iar rezultatele se văd sau se vor vedea în curând.
Cum ați caracteriza administrația din România?
Administrația din România se află într-o situație complicată – încearcă să facă un salt spectaculos dinspre pre-birocratie (noi nu suntem încă o administrație birocratică) spre post-birocratie (acolo unde se află lumea vestică).
Noi nu avem ecartul de timp pe care l-au avut aceasta pentru o trecere organică între cele două stagii și, de aici, o presiune extraordinară asupra administrației și decidenților politici; tot de aceea întâlnim combinații ciudate de administrație învechită care încearcă să implementeze tehnici specifice care țin de noul management public.
Înțelegerea acestei situații poate duce la definirea unor politici naționale care să stimuleze formarea unui capital uman capabil să realizeze această tranziție extrem de dificilă.
Ați simțit că a început campania PNRR? Facultatea dumneavoastră a fost consultată asupra unor proiecte? Există obișnuința decidenților români de a aplela la experți?
Din nefericire, România nu are aproape deloc tradiția utilizării expertizei universitare. Acest lucru se vede în lipsa cooperării strategice între universități și administrație. Și noi avem o parte de vină: poate nu ne implicam suficient în problemele comunității și nu furnizăm întotdeauna analize care să fie relevante pentru decidenți.
Pe de altă, parte decidenții politici și administrativi ignoră aproape complet (cu câteva excepții notabile și lăudabile) expertiza universitară, atât la nivel de pregătire profesională cât și la nivel de consultanță/cercetare.
În analiza menționată mai devreme, în ceea ce privește strategia în România, implicarea universităților în realizarea planurilor strategice de către comunități locale sau administrația centrală este insignifiantă: imensa majoritate a administrațiilor nu apelează niciodată la universități și se bazează doar pe consultanți privați.
Din nefericire, din această abordare pierde toată lumea: administrație și universități. Existența unor parteneriate strategice între cele două părți în zonele de educație și consultanță/ cercetare ar aduce câștiguri masive pentru România.
Ce se întâmplă cu absolvenții facultății dumneavoastră? De ce nu sunt cât mai mulți la vârful societății?
Absolvenții noștri sunt prezenți în multe zone ale societății, inclusiv în diverse funcții manageriale și de leadership; cred că România se va schimba (de fapt, se schimbă chiar acum) nu doar prin acțiunea de la vârful politicii și administrației (unde evoluția este lentă) ci, mai ales, prin ceea ce face fiecare în zona lui de expertiză.
Existența multor grupuri profesionale care își fac treaba duce, în ultimă instanță, la formarea unor rețele naționale care pun presiune și accelerează schimbarea în bine.
