Nicio ieșire, pe micul ecran, a unui ex-șef de serviciu de informații nu este întâmplătoare. Deloc.

De data asta, chiar de 9 mai, Ziua Independenței României, cei interesați au urmărit, în anumite momente cu gura căscată de uimire, talk-show-ul în care a fost difuzată de o televiziune, ultima parte a interviului de trei ore acordat de conaționalul Ioan Talpeș, oficial cu scopul de a răspunde unor interogații jurnalistice, practic pentru a semnala, opiniei publice și celor avizați și anumite mutații geopolitice viitoare, scrie Ion Petrescu pe Newsweek România .

Pe Ioan Talpeș am avut șansa să îl cunosc când activa la Editura Militară.

Mereu cu surâsul pe buze, atent la ideile propuse pentru reflecție, extrem de bine documentat în ceea ce privește martorii în viață ai unor evenimente trecute, el mi-a recomandat să port un dialog cu locotenent-colonelul George Magherescu, cel ce a lucrat ani buni alături de Mareşalul Ion Antonescu, ştiindu-i corespondenţa, transmiţându-i ordinele, însoţindu-l în cele mai diverse locuri, ascultându-i îndoielile şi fiind martor la deciziile sale irevocabile.

Magherescu îmi spunea – după ce am aşteptat o jumătate de oră, în antecamera biroului lui, din casa veche, unde trăia, în Bucureşti, asta ca să mă învăţ cu protocolul de la Cabinetul Mareşalului ! – retrăind clipe trecute cu ochii deschişi :

– Ion Antonescu a fost un sfânt! Un om fără de partid. A scris liderilor de partid invitându-i să preia puterea. L-au refuzat.

Nu. Ion Antonescu nu a fost un sfânt. Dar şi-a iubit ţara.

A fost atunci soluţia cea mai bună, aleasă de regele Carol al II-lea, pentru ca România, cu un teritoriu amputat samavolnic, în 1940 – la est, sud şi vest – să rămână cu acel areal pământesc menit a-i pregăti reîntoarcerea la graniţele naţionale din 1918.

A doua intersectare a mea cu istoricul Ioan Talpeș a fost în decembrie 1989, când avea gradul de locotenent-colonel.

Ofițerii de la Editura Militară și cei din presa militară - după alarmarea inițială - erau încazarmați la sediul de pe strada Grigore Cobălcescu, din sectorul 1, în București.

La un moment dat, la ora micului dejun - când mai toți eram pe gânduri, neștiind ce va urma în România, în haosul bine generat și controlat de terți - m-am aflat la masă cu Ioan Talpeș, chiar în dreapta sa și atunci l-am întrebat, cu o firească dorință de a anticipa viitorul, ce se va întâmpla cu țara noastră.

A întors privirea către mine, cu același surâs eternizat pe chipul său și mi-a răspuns încrezător, că va fi bine.

Ulterior nu l-am mai văzut, am întrebat de soarta sa și am înțeles că a fost chemat să se alăture echipei noului președinte, interimar, al țării, Ion Iliescu.

De altfel, din 1 iulie 1990, până la 9 aprilie 1992, Ioan Talpeș a fost consilier prezidențial, cu rang de prim-adjunct al ministrului, în cadrul Departamentului de analiză politică al Președinției României, la Direcția pentru probleme militare și ordine publică.

Al treilea moment, în care l-am revăzut, a fost la Summitul NATO de la Praga din 2002, când șapte state au fost invitate să înceapă negocierile de aderare cu NATO: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia.

Delegația română, condusă de președintele Ion Iliescu, împreună cu jurnaliștii români prezenți la eveniment, se afla la sediul ambasadei României, unde ambasador era fostul ministru al apărării, Gheorghe Tinca.

În mod paradoxal, acesta avea o dispută publică inedită cu ministrul de atunci al armatei, Ioan Mircea Pașcu, deoarece - afirma cel din urmă, spre mirarea acelora care auzeau dialogul, acesta fiind din mers, prin încăperile puse la dispoziția delegației - legitimația de acces pentru George Cristian Maior, pe atunci secretar de stat în M.Ap.N., fusese reținută de diplomatul Tinca, pentru a fi el prezent în sala unde erau prevăzute întrevederi oficiale.

Ceea ce așteptau atât oficialii, cât și jurnaliștii prezenți a fost anunțul invitării celor șapte țări mai sus nominalizate, în cadrul NATO.

În fața televizorului se afla Ion Iliescu, flancat de Adrian Năstase și Ioan Talpeș. În continuare, de o parte și de alta se aflau Ioan Mircea Pașcu, George Cristian Maior, generalul Mihail Popescu, alți demnitari de stat.

Când s-a pronunțat numele României, bucuria a fost atât de mare, încât oficialii români s-au ridicat în picioare, și-au strâns mâinile și era cât pe-aci să se răstoarne televizorul în spatele căruia se aflau câțiva fotoreporteri, dornici să imortalizeze această clipă istorică.

Din fericire, unul dintre ei a anticipat dezastrul și a tras de televizor înapoi, pentru a nu ajunge pe podea.

A urmat seria de interviuri acordate de oficiali.

Când am luat interviul, pentru televiziune, președintelui Ion Iliescu, mi-a plăcut calmul acestuia, în pofida faptului că în apropiere Adrian Năstase, la un telefon al ambasadei răspundea cu o voce cam tare, la întrebările unui ziarist, iar la fereastră, la telefonul mobil, Ioan Mircea Pașcu comenta invitarea României pentru BBC.

Merită menționat gestul surprinzător al ambasadorului Tinca, de a oferi fiecărui participant la acest eveniment, în biroul său, succesiv, câte o sticlă de șampanie, cu eticheta reuniunii NATO, de la Praga.

Invitația de atunci, pentru România, nu era una pentru o perioadă limitată de timp.

De aici și surpriza mea, din seara zilei de 9 mai 2021, când Ioan Talpeș - care a fost în perioada 9 aprilie 1992 – 31 iulie 1997, director al Servicului de Informații Externe (SIE), cu rang de ministru, înlocuindu-l în această funcție pe generalul Mihai Caraman - a afirmat că urmează mutații geopolitice până în anul 2024.

În traducere liberă - cuvintele îmi aparțin, dar sunt o parafrazare a celor afirmate de distinsul general - un fel de reașezare a granițelor actuale din Europa.

Ce înseamnă anul 2024?

La Casa Albă va mai fi președinte Joe Biden. La Kremlin, dacă nu intervine vreun eveniment imprevizibil, Vladimir Putin va fi tot președintele Rusiei multinaționale. La Berlin, Angela Merkel va fi un simplu cetățean, fost cancelar. La Paris nu se știe dacă Macron va avea parte de al doilea mandat prezidențial. La București, la mijlocul lunii noiembrie 2024 - turul 2 va fi ținut la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie, dacă nimeni nu va atinge peste 50% din voturi - vor avea loc următoarele alegeri prezidențiale.

Și atunci, cine să genereze un seism geopolitic?

O altă afirmație surprinzătoare a lui Ioan Talpeș este aceea că și azi rămâne valabil acordul realizat la 9 octombrie 1944, de Churchill și Stalin, la Conferința de la Moscova:

România: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%;

Grecia: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 10% influență, iar Marea Britanie 90%;

Ungaria și Iugoslavia: Uniunea Sovietică și Marea Britanie, ambii cu 50%;

Bulgaria: Uniunea Sovietică cu 75% influență, iar Marea Britanie cu 25%.

URSS și Stalin au devenit istorii tragice.

Dar Rusia și Putin duc ambițiile imperiale ale Moscovei mult mai departe.

Unii afirmă că Vladimir Putin dorește reeditarea Conferinței de la Yalta, aceea cu numele de cod Argonaut, derulată în perioada 4-11 februarie 1945, cu participarea Statelor Unite, Regatului Unit și URSS, pentru a discuta reorganizarea postbelică a Germaniei și a Europei.

În 2021 Germania este reunificată, România nu.

Până în 2024, Rusia de azi parcă ar vrea recunoașterea dreptului său de a interveni politic și militar în fostul areal sovietic. Cu mențiunea că de facto acționează ca atare și astăzi.

Gravă este semnalarea lui Ioan Talpeș că arealul geografic unde trăim este încă vulnerabil la poftele Kremlinului, fapt confirmat și de reamintirea momentului în care Stalin a decis redarea Transilvaniei către România.

Asta ca să nu uităm ce ni se poate lua...

Și cum ar putea fi desprinsă Transilvania de România?

De pildă prin susținerea, la Bruxelles, de către Budapesta, că de la București nu mai sunt administrate firesc ținuturile intracarpatice, iar într-o perioadă inițială de tranziție, gărzile de mediu, pot asigura cele cuvenite menținerii ordinii publice...

Pe cale de consecință, se va repeta Dictatul de la Viena - capitala țării ahtiate și în prezent după nu puține bogății naturale ale mioriticilor - încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste?

Va retrage pașnic, ministerul armatei de la București - Divizia 4 Infanterie "Gemina"?...

Întrebările nu sunt provocatoare.

Ci doar urmări ale afirmației lui Ioan Talpeș, bănățean din comuna Topleț, județul Caraș-Severin, că România va fi, pe undeva pe acolo și până în 2024 vor fi mutații geopolitice.

Ioan Talpeș este un orator ofensiv, care își controlează bine fiecare cuvânt și nu vorbește ca să se afle în treabă.

De altfel, în dialogul purtat cu ziariștii prezenți pe platoul de filmare, i-a dominat copios.

Deloc întâmplătoare a fost abordarea, în cadrul schimbului de opinii, a șanselor la următoarele alegeri prezidențiale, a unor candidați cunoscuți.

Am avut impresia că generalul Talpeș se adresa unor interlocutori nevăzuți, cărora le prezenta avantajele și dezavantajele câștigării alegerilor prezidențiale fie de către cine activează acum la NATO sau fie de cine se afirmă la Bruxelles, cu binecuvântarea Parisului.

Electrizant a fost răspunsul dur al istoricului, la o interogație altfel normală, privind numărul agenților străini, care activează acum în țara noastră, reprezentând interesele unor state membre ale Alianței Nord-Atlantice:

" - De câte divizii are nevoie România, ca să controleze NATO?"

Repet. România nu a fost invitată la Praga - în cea mai puternică structură politico-militară a lumii - doar pentru două decenii.

România a dobândit statutul de Aliat în 2004.

De ce, după 20 de ani, în anul 2024, ar urma ceva inevitabil, nu doar pentru România, ci pentru tot estul Europei?

Întrebarea nu este deloc retorică și la aceasta nu a răspuns practic nici generalul Ioan Talpeș, poate pentru că răspunsul este destinat celor din spatele ușilor închise.

Se repetă, pe un alt plan, geopolitic, povestea cu drobul de sare.

Un drob care i-a făcut K.O. pe jurnaliștii aflați în același studio de televiziune cu cardinalul informațiilor secrete, Ioan Talpeș.

Într-un anumit fel, Talpeș și-a făcut datoria, prin atenționarea opiniei publice interne.

Pe plan moral, chestiunea este mult mai simplă.

Rămânem defetiști sau ne apărăm identitatea națională așa cum se cuvine?

Distribuie Distribuie Comentarii