FNSA suspendă greva generală programată pentru marți, 19 iulie

FNSA suspendă greva generală programată pentru marți, 19 iulie

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a decis să suspende greva generală pe perioadă nedeterminată, programată a fi declanșată începând cu 19 iulie 2016, în urma încheierii unui acord cu Guvernul României, însă amenință că va relua acțiunile de protest, în cazul în care termenele de soluționare a revendicărilor nu vor fi respectate.

"Urmare a întâlnirilor de lucru din data de 16 iulie 2016 și 17 iulie 2016 dintre Valer Suciu, președinte FNSA și Vasile Dîncu, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, au fost convenite următoarele: apreciind că MDRAP lucrează la un proiect important de modernizare și reformă a administrației publice, FNSA și Guvernul României, prin MDRAP, înțeleg să deschidă un parteneriat pentru analizarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală", se precizează într-un comunicat al FNSA remis luni AGERPRES.

De asemenea, parteneriatul va analiza dezbaterea și promovarea Strategiilor de modernizare a funcției publice precum și Strategia formării profesionale în Administrația Publică centrală și locală.

Parteneriatul presupune și participarea la dezbaterea și lucrările Comisiei interministeriale pentru redactarea Codului Administrativ și a Codului de procedură administrativă și o analiza comună a efectelor negative în scopul corectării sau eliminării unor prevederi din OUG nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, reprezentanții FNSA vor participa la grupurile de lucru ale Guvernului care elaborează Legea pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Sindicatele precizează că în cadrul construcției acestei legi, Guvernul României va lua în discuție posibilitatea ca administrația publică locală să fie considerată ramură prioritară, pentru reducerea discrepanțelor salariale dintre angajații care își desfășoară activitatea în consiliile județene/primarii și celelalte categorii de bugetari.

"FNSA va sprijini Guvernul României pentru colectarea datelor privind salariile ce vor fi plătite începând cu data de 01 august 2016 în unitățile administrativ-teritoriale și vor fi înregistrate în registrul public de evidență, ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 20/2016", se arată în comunicat.

În ceea ce privește acordarea normei de hrană și a voucherelor de vacanță pentru toți salariații din administrația publică locală, FNSA precizează că Guvernul României va iniția discuțiile cu Ministerul Finanțelor Publice (MFP), pe baza următoarelor principii: norma de hrană să se acorde tuturor salariaților din administrația publică locală, în limita bugetelor aprobate iar acordarea voucherelelor de vacanță să fie condiționată de îndeplinirea unor criterii de performanță.

Reprezentanții FNSA vor fi invitați să participe la discuțiile cu MFP inițiate de Ministerul Muncii, cu termen de finalitate în luna septembrie 2016.

Sindicatele susțin că vicepremierul Vasile Dîncu a asigurat conducerea FNSA de tot sprijinul pentru ca modernizarea administrației publice și recâștigarea demnității salariaților din administrația publică să devină un proces accelerat, în care toate deciziile și strategiile se vor face în cadrul unui parteneriat cu FNSA și alte organizații reprezentative care activează în acest domeniu.

"În temeiul acestor decizii comune FNSA suspendă greva generală pe perioadă nedeterminată programată a fi declanșată începând cu 19.07.2016. În cazul în care angajamentele Guvernului României din acest acord, precum și termenele de soluționare a acestora nu vor fi respectate, FNSA va relua acțiunile de protest", se menționează în comunicat.

Sindicaliștii din administrația publică locală au intrat marți, 12 iulie, în grevă generală de o zi, anunțând organizarea unei greve pe termen limitat, începând din 19 iulie, ca urmare a declanșării de către FNSA a conflictului colectiv de muncă la nivel național.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”