FNGCIMM a publicat ghidul cu informaţii pentru beneficiarii Programului IMM Invest 2022

FNGCIMM a publicat ghidul cu informaţii pentru beneficiarii Programului IMM Invest 2022

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a publicat ghidul cu informaţii destinat beneficiarilor Programului IMM Invest din acest an, potrivit unui comunicat remis joi de instituţie.

Programul IMM Invest oferă acces la credite cu dobândă subvenţionată şi garanţii de stat pentru finanţarea nevoilor de capital de lucru sau pentru realizarea de investiţii, notează FNGCIMM.

O întreprindere mică sau mijlocie poate contracta unul sau mai multe credite pentru activitatea curentă şi/sau investiţii, fără a depăşi valoarea totală de 10.000.000 lei.


Potrivit FNGCIMM, primul pas pentru accesarea programului constă în înscrierea pe portalul www.imminvest.ro .

"Creaţi-vă cont în aplicaţia disponibilă pe site-ul www.imminvest.ro . Dacă aveţi deja cont creat pentru accesarea programului IMM Invest, folosiţi aceleaşi date de logare. Completaţi online cererea de înscriere şi ataşaţi documentele necesare. Codul CAEN solicitat la înscriere trebuie să fie eligibil în cadrul Programului. Alegeţi banca cu care doriţi să lucraţi şi confirmaţi cu DA accesarea finanţării în cadrul IMM Invest. După verificarea datelor introduse şi a documentelor ataşate, FNGCIMM va emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului şi-l va transmite împreună cu solicitarea dumneavoastră către Banca aleasă. Dumneavoastră veţi primi un mail de notificare automat. Banca analizează solicitarea de credit şi dacă o aprobă solicită şi garanţia FNGCIMM. FNGCIMM aprobă garanţia şi transmite băncii contractul de garantare şi acordul de finanţare", recomandă Fondul.

La cererea de înregistrare de pe portalul imminvest.ro se vor ataşa următoarele documente: copia certificatului de înregistrare la RECOM, emis de Ministerul Justiţiei; copia cărţii de identitate a administratorului/reprezentantului legal/statutar al societăţii; declaraţia de IMM descărcată de pe portalul imminvest.ro, completată şi semnată.

Documentele pot fi semnate, scanate şi încărcate pe platforma imminvest.ro şi fără semnatură electronică.

FNGCIMM atrage atenţia că pe portalului www.imminvest.ro nu pot fi depuse simultan mai multe cereri. Dacă un beneficiar are deja o solicitare în analiză la bancă şi doreşte să înregistreze încă una, platforma va permite înregistrarea unei noi solicitări doar când solicitarea anterioară a fost procesată integral de bancă, fie prin aprobare, fie prin respingere. După trecerea solicitării în una dintre cele două stări - Aprobat sau Respins - beneficiarul va putea înregistra o nouă solicitare, prin logarea în cont şi prin completarea din nou a formularului de înregistrare.

În cazul creditelor de investiţii, la începutul perioadei de creditare, instituţiile de credit pot acorda, la solicitarea beneficiarilor, o perioadă de graţie de maximum 24 de luni pentru rambursarea principalului. Rambursarea creditelor se efectuează în cel puţin două rate pe an.

Cuantumul maxim al ajutorului de stat nu poate depăşi 2.300.000 euro/întreprindere. Dobânzile vor fi subvenţionate integral pe o perioadă de 8 luni de la data primei utilizări a creditului, dar nu mai târziu de 30 iunie 2023. Comisionul de garantare datorat FNGCIMM şi comisionul de risc datorat Ministerului de Finanţe vor fi acoperite printr-o schemă de ajutor de stat, pe durata valabilităţii acesteia.

Programul IMM Invest este dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!