FMI atrage atenția Parlamentului asupra legii insolvenței persoanelor fizice
Fondul Monetar Internațional (FMI) susține că adoptarea legii insolvenței persoanelor fizice fără un studiu de impact adecvat și fără consultarea asociațiilor implicate ar putea să nu-și atingă obiectivele și să aibă un impact negativ pe piața financiară.
Foto: (c) Yin Bogu / XINHUA ARHIVA
"FMI susține eforturile autorităților de a promova o legislație în domeniu, dar suntem profund îngrijorați că adoptarea legii insolvenței fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea asociațiilor implicate, ar putea să nu își atingă obiectivele. Dacă nu este planificată cu atenție, bine structurată și bine implementată, o astfel de lege poate avea un impact negativ pe piața financiară", se arată într-o scrisoare a FMI transmisă ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și președintelui Comisiei juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă.
FMI sfătuiește autoritățile să înceapă adoptarea legii insolvenței numai după un studiu de impact și după consultarea instituțiilor de profil.
"Încurajăm autoritățile să se inspire din experiența țărilor, mai ales a țărilor din zona UE. Dorim să ne exprimăm temerea cu privirea la inițiativele legislative discutate de parlament care urmăresc conversia din moneda străină în lei a împrumuturilor folosind cursul istoric, iar acest lucru ar putea supune riscului stabilitatea financiară a sistemului", se precizează în scrisoarea FMI.
În dezbaterile subcomisiei juridice pe tema legii insolvenței persoanelor fizice deputatul PDL Dănuț Culețu a afirmat luni că Parlamentul ar trebui să se "aplece" mult mai atent asupra unei astfel de legi.
"Trebuie să fie implicați foarte mulți profesioniști. Sunt multe presiuni în piață și cred că varianta optimă ar fi să ne aplecăm mult mai atent", a spus Culețu.
Subcomisia juridică dezbate luni cu specialiștii în domeniu legea insolvenței persoanelor fizice.
AGERPRES/(A — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Mihai Simionescu)