FMI a început misiunea la București cu discuții la BNR pe tema insolvenței personale și a conversiei creditelor

FMI a început misiunea la București cu discuții la BNR pe tema insolvenței personale și a conversiei creditelor

Delegația Fondului Monetar Internațional a început, marți, vizita la București cu discuții la Banca Națională a României cu privire la legea insolvenței persoanelor fizice și la conversia creditelor din valută în lei, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

Misiunea FMI vine la București într-un moment în care francul elvețian a ajuns la cotații record în raport cu leul, motiv pentru care au reînceput discuțiile referitoare la românii cu credite în franci elvețieni. În context, sunt analizate mai multe variante, printre care aplicarea Ordonanței referitoare la rescadențarea creditelor cu o serie de modificări, aprobarea unei legi a falimentului personal sau conversia creditelor din valută în lei.

Experții instituției financiare au trimis deja o scrisoare autorităților române prin care se declară îngrijorați de o eventuală aprobare a unei Legi a insolvenței persoanelor fizice fără un studiu de impact adecvat și fără consultarea asociațiilor implicate. De asemenea, experții FMI susțin că transformarea creditelor din valută în lei la cursul istoric ar putea supune riscului stabilitatea financiară a sistemului din România.

O misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Andrea Schaechter, a sosit în România pentru a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare. Primele două evaluări ale actualului acord au fost realizate în prima parte a anului trecut.

"Vor avea loc consultări în cadrul Articolului IV și a treia evaluare a acordului Stand-By de tip preventiv încheiat cu România, care a fost aprobat în data de 27 septembrie 2013. Membrii misiunii vor discuta cu autoritățile române recentele evoluții ale economiei românești și prioritățile în reformele economice", a declarat reprezentantul rezident al FMI pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa, săptămâna trecută, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, discuțiile cu privire la acord se vor derula împreună cu echipe ale Comisiei Europene și Băncii Mondiale.

"Membrii misiunii vor avea inclusiv întâlniri cu reprezentanți ai sectorului privat, ai partidelor politice, asociații profesionale și organizații neguvernamentale. La finalul misiunii va avea loc o conferință de presă pentru prezentarea concluziilor", a mai spus reprezentantul FMI.

Actualul acord stand-by este cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional din ultimii 23 de ani și al treilea acord solicitat de țară Fondului Monetar Internațional, de la declanșarea crizei economice, în 2009.

Aranjamentul se va derula pe 24 de luni și are o valoare de aproximativ 1,98 miliarde de euro (1,75 miliarde DST — Drepturi Speciale de Tragere — n.r.) pentru România.

Primul acord de după decembrie 1989 a fost încheiat în 11 aprilie 1991, potrivit paginii de internet a instituției financiare internaționale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?