Florin Piersic a ajuns la borna 87: „Mi-e frică de moarte, vreau să mai trăiesc puțin"

Florin Piersic a ajuns la borna 87: „Mi-e frică de moarte, vreau să mai trăiesc puțin"

Reputatul actor român Florin Piersic împlinește astăzi 87 de ani. El s-a născut pe 27 ianuarie 1936 la Cluj-Napoca, scrie ziare.com .

Florin Piersic a fost descoperit de către actrița și regizoarea Elena Negreanu.

În 1959 a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat Tragedia optimistă, Oameni și șoareci și Orfeu în Infern, piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului.

Debutul cinematografic s-a produs cu filmul Ciulinii Bărăganului din 1957, interpretând rolul lui Tănase. Și-a evidențiat talentul în ceea ce privește filmele istorice în Neamul Șoimăreștilor din 1965, regizat de Mircea Drăgan, și apoi a jucat în filmul care l-a făcut cunoscut De-aș fi Harap Alb (1965), regizat de regizorul Ion Popescu-Gopo.

Printre rolurile sale celebre din filme s-au numărat haiducul Anghel Șaptecai, haiducul Grigore Pintea și Mărgelatu.

În podcastul lui Mihai Morar, Florin Piersic spunea:

„Eu vreau să mai trăiesc puţin! Niciodată nu am spus cum spun alții… Mie îmi e frică de moarte! Nu pot să îți explic de ce. Am văzut-o de mic, dar poate că atunci… Știi ce mă îngrijorează? Faptul că mulți, aproape toți cei pe care i-am avut foarte aproape de sufletul meu, de mintea mea, nu mai sunt. Mi-au fost foarte dragi.

Eu toată copilăria mea am trăit-o la Cluj. Acolo eram cei care eram aleși să facem parte din elevii liceului la care eu am învățat. Din ei nu mai e aproape niciunul. Din colegii mei, din promoția noastră, care era după promoția lui Amza Pellea, Victor Rebengiuc și alți mulți actori din generația de aur nu mai e nimeni.

Noi eram 22 și mai suntem trei. Nu mai e decât Liviu Crăciun, este Gheorghe Popovici-Poenaru, care e plecat la Montreal, unde e profesor la o facultate de actorie și al treilea sunt eu.

Ar mai fi o singură persoană, care e suferindă, Ioana Bulcă", a spus Florin Piersic anul trecut în podcastul lui Mihai Morar, Fain&Simplu.

Piersic și tragedia pierderii surorii

Un eveniment tragic l-a marcat pe marele actor încă din copilărie. La vârsta de 6 ani și-a pierdut sora. Lucica a murit înecată în apele Prutului, încercând să își salveze de la moarte o prietenă. „O soră care se numea Lucica, la care mă gândesc cu drag și o țin minte așa ca prin vis, că aveam 6 ani jumătate, când ea a plecat de lângă noi. S-a înecat în Prut. Pentru familia mea a fost cea mai tristă zi. S-a înecat și au găsit-o după 4 zile în Basarabia, au găsit-o niște pescari, plutea. A sărit să își salveze colega de bancă, fata unui general din Cernăuți, generalul Puha la care am și locuit după ce sora mea nu a mai fost”.

Despre băiatul lui, Florin Piersic junior: „Pentru mine e un actor extraordinare de talentat, de bun și știe mult. Am fost tatăl lui întotdeauna. Simțeam nevoia să fiu aproape de ei, chiar dacă eram despărțit de tatiana. El era băiatul meu și așa a rămas și așa va fi toată viața mea. El e Florin Piersic Junior”, a spus Florin Piersic.

Despre marile iubiri: "Le-am scris, mi-a fost drag să vorbesc cu fiecare din ele. Cu cele cu care am fost într-o relație mai apropiată. Am avut foarte multe partenere, astăzi când multe dintre ele nu mai sunt, sunt convins că toate m-au iubit foarte tare. Pentru cum m-am purtat pentru ele, pentru cât suflet am pus”.

Florin Piersic a fost căsătorit de treri ori, cu Tatiana Iekel, Anna Széles si Anna Török și a mai avut relații cu Angela Similea, Cezara Dafinescu, Otilia Barbath.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!