Flori Dinu, directorul Hexi Pharma, rămâne în arest la domiciliu

Flori Dinu, directorul Hexi Pharma, rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul București a respins luni contestația procurorilor și a decis ca directorul general Hexi Pharma, Flori Dinu, să rămână în arest la domiciliu, în dosarul dezinfectanților diluați din spitale în care este acuzată de 128 de infracțiuni de înșelăciune.

Tribunalul București a menținut decizia luată pe 28 mai de Judecătoria sectorului 5, când a fost respinsă cererea procurorilor de la Parchetul General de arestare preventivă a directorului general Hexi Pharma, Flori Dinu, iar aceasta a fost plasată în arest la domiciliu.

La ieșirea de la tribunal, Flori Dinu a spus că speră să se afle adevărul în acest caz și i-a rugat pe jurnaliști să nu-i mai pună întrebări, deoarece nu vrea să aibă probleme având în vedere că este o anchetă penală în curs.

Flori Dinu este acuzată de săvârșirea a 99 de infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, 29 de infracțiuni de înșelăciune și participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Parchetul General susține că Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuții în special pe partea de vânzări desfășurată de societate, la instigarea lui Dan Condrea și cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificațiile din etichete, a coordonat întreg personalul care le-a promovat și a intermediat activitatea de negociere și încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanții unităților medicale.

"Faptele au fost comise prin utilizarea de mijloace frauduloase, reprezentate de etichetele produselor neconforme, precum și ofertele transmise unităților înșelate, direct sau prin intermediul portalului e-licitatii.ro", mai spun procurorii.

Prejudiciul produs în acest dosar se ridică la peste 28 milioane de lei, fiind aferent produselor constatate ca fiind neconforme, furnizate de Hexi Pharma, în intervalul iunie 2012 — aprilie 2016, către numeroase unități sanitare.

"Probatoriul administrat în cauză până la acest moment a relevat faptul că Flori Dinu, prin activitatea sa de conducere și coordonare a departamentului de vânzări al Hexi Pharma și asigurarea vânzării către mai multe unități sanitare a unor produse neconforme, a împiedicat în intervalul menționat luarea de către persoanele vătămate a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase, faptă ce a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli", au mai constatat procurorii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…