Florentino Perez, preşedintele Super Ligii: ''Vrem să ajutăm fotbalul''

Florentino Perez, preşedintele Super Ligii: ''Vrem să ajutăm fotbalul''

Florentino Perez, preşedintele clubului Real Madrid, a fost cel ales de cele 12 cluburi fondatoare să prezideze noua Super Ligă europeană, despre care a afirmat că ''va ajuta fotbalul la toate nivelurile'', transmite EFE.

''Fotbalul este unicul sport global în lume cu peste 4 miliarde de suporteri şi responsabilitatea noastră ca mari cluburi este să răspundem dorinţelor fanilor. Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile pentru a-şi ocupa locul de drept în lume'', a declarat Perez pe pagina de web a clubului madrilen, după anunţul înfiinţării Super Ligii.

Andrea Agnelli, preşedintele clubului italian Juventus Torino, ales vicepreşedinte al Super Ligii, a promis că va transforma în realitate visul suporterilor de fotbal cu meciuri mari şi de formă continuă prin intermediul noii competiţii.

''Cele 12 cluburi fondatoare reprezintă miliarde de fani din toată lumea. Ne-am reunit în acest moment critic, pentru a transforma competiţia europeană, oferind sportului pe care îl iubim o fundaţie sustenibilă pentru viitor, sporind în mod substanţial solidaritatea şi dând fanilor şi jucătorilor amatori un vis şi meciuri de maximă calitate care vor alimenta pasiunea lor pentru fotbal'', a declarat Agnelli.

Al doilea post de vicepreşedinte al Super Ligii europene va fi ocupat de Joel Glazer, coproprietar al lui Manchester United: ''Prin reunirea celor mai bune cluburi şi jucători din lume pentru a juca unul împotriva celuilalt pe tot parcursul sezonului, Super Liga va deschide un nou capitol pentru fotbalul european, asigurând o competiţie şi facilităţi de top şi un sprijin financiar sporit pentru piramida fotbalului în general''.

Real Madrid, Atletico Madrid, FC Barcelona, Manchester United, FC Liverpool, Arsenal Londra, Chelsea Londra, Tottenham Hotspur, Manchester City, Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino sunt cluburile fondatoare ale Super Ligii. De notat absenţa a doi mari coloşi europeni, Bayern Munchen şi Paris Saint-Germain. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

4 Foarte interesante amănunte...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron