Floarea admirată primăvară, perfect comestibilă. „Poate fi folosită în salate sau poate fi murată“

Floarea admirată primăvară, perfect comestibilă. „Poate fi folosită în salate sau poate fi murată“

Este o plantă ornamentală, folosită în parcuri și grădini. Florile ei sunt extrem de frumoase și parfumate, dar puțini știu că se poate și consuma ca atare sau în salate.

Magnolie. FOTO tuia.ro

Magnolie. FOTO tuia.ro

Magnoliile sunt de fapt arbori și arbuști care pot trăi până la un secol și înfloresc primăvara, iar uneori chiar și vara, în funcție de temperatură.

În ciuda înfățișării lor dulci, florile de magnolie au un gust picant. Datorită acestui fapt, produc un efect rapid de decongestionare a sinusurilor. Cu toate acestea, este important să fiți siguri că florile provin dintr-o sursă necontaminată și să nu exagereze în consumul lor.

Magnolie. FOTO tuia.ro

Magnolie. FOTO tuia.ro

Magnolia are petale mari, petale cărnoase . De ce? Magnolia a evoluat înaintea albinelor și este de pe vremea când polenizarea se făcea de către albine. Trebuia să fie o floare puțin mai solidă, puțin mai tare. Ceea ce poate nu știi despre această floare este că poate fi folosită în salate sau poate fi murată. Da, este comestibilă. Și are un pic de gust de ghimbir”, spune Andrei Mărincean, inginer peisagist, membru al Asociației Peisagiștilor din România, cu o experienta de peste 14 ani.

Numele acestui copăcel provine de la botanistul francez Pierre Magnol, care a trăit în secolul al 17-lea. Magnolia officinalis este folosită cu precădere în medicina tradițională chineză.

Florile sunt asociate cu meridianele plămânilor și stomacului. Li se atribuie proprietăți antibacteriene, antiinflamatoare, antidiabetice, anti-Alzheimer și anticancerigene.

De asemenea mugurii florali sunt întrebuințați în răceli, tuse, astm, bronșită, emfizem și probleme intestinale.

Magnolia conține doi compuși activi, magnolol și honokiol, care au o activitate antioxidantă de 1.000 de ori mai mare decât vitamina E.

Magnolia a devenit floarea oficială a mai multor țări și state, printre care Coreea de Nord, Shanghai sau Mississippi, supranumit și „The Magnolia State”.

Cum se plantează magnolia?

Dacă te-ai decis să plantezi un astfel de copac de magnolie, perioada propice pentru acest lucru este primăvara, când se întrunesc condițiile optime de mediu pentru prinderea rădăcinilor și dezvoltarea plantei.

Aceasta are nevoie sa fie plasată într-o zonă luminoasă, ferită de curenți de aer, dar și de expunerea prea puternică la soare. În plus, arborele sau arbustul va avea nevoie de un spațiu generos pentru a crește nestingherit, fără a trebui să fie mutat ulterior.

După etapa plantării, în primul an e necesar să uzi magnolia de 2-3 ori pe săptămână, dar apoi poți să reduci frecvența operațiunii la o singură dată pe săptămână, cu o cantitate totală de aproximativ 5 litri de apă. Totuși, în zilele caniculare, poți să o uzi chiar și în fiecare zi, cu câte 2 – 3 litri de apă.

În afară de acest aspect, magnoliile sunt destul de nepretențioase și nu au nevoie să fie tăiate sau toaletate în vreun fel.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…