Flash-mob cu peste 300 de căluşari, la Slatina - VIDEO

Flash-mob cu peste 300 de căluşari, la Slatina - VIDEO

Peste 300 de copii şi tineri au jucat, miercuri seara, căluşul, în centrul municipiul Slatina, momentul marcând deschiderea ediţiei cu numărul XVIII a Concursului Naţional "Căluşul Românesc”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Flash-mob-ul cu căluşari a fost organizat de Iliuţă Brăileanu, directorul Palatului Copiilor Slatina, acesta declarând, corespondentului MEDIAFAX, că a fost nevoie de o singură repetiţie de o oră.

"Cu sinceritate vă spun că nu a fost greu să organizez acest dans-sincron pentru că am avut colaboratori deosebiţi, instructori coregrafi şi nişte copii foarte bine pregătiţi. Mărturisesc că am făcut o singură repetiţie, preţ de o oră, în pripă, dar bazându-mă pe receptivitatea copiilor, am reuşit să facem acest moment care este un record. Cred că nimeni din ţară nu poate să strângă 300 de căluşari”, a declarat Brăileanu.

Organizatorul "Căluşului Românesc” vrea să ducă acest dans tradiţional românesc în cartea recordurilor.

"M-am gândit cu colegii să strângem şi căluşari adulţi, să facem peste 500 de căluşari şi să realizăm un moment pentru Cartea Recordurilor. Este încă la stadiul de idee, o idee proaspătă venită de la colegii mei”, a afirmat Iliuţă Brăileanu.

Dansator de căluş de la vârsta de trei ani, coregraful Iliuţă Brăileanu n-a putut să se abţină şi a "bătut pintenii” cu mai tinerii dansatori participanţi la eveniment.

"Pentru mine a fost o bucurie enormă pentru că dansez căluşul de la vârsta de trei ani şi jumătate şi îmi era foarte greu să pierd un astfel de moment. I-am rugat, de aceea, pe căluşari să mă accepte în mijlocul lor, să fiu şi eu alături de ei la această frumuseţe a coregrafiei româneşti”, a adăugat acesta.

Copiii şi tinerii care au participat la eveniment fac parte din ansamblurile şi formaţiile de căluş din judeţul Olt. Momentul a marcat începerea Concursului Naţional "Căluşul Românesc”, la care participă peste 2.000 de copii - dansatori, instrumentişti şi interpreţi - din 18 judeţe ale ţării. Spectacolul se va desfăşura în aer liber, pe o scenă amplasată în centrul Slatinei, miercuri, joi şi vineri.

Mihai are 16 ani şi face parte din formaţia de căluşari a comunei oltene Şerbăneşti. Băiatul a povestit corespondentului MEDIAFAX ce înseamnă să joci căluşul şi cum a fost atras de această tradiţie populară.

"Acest moment a fost ceva extraordinar. De când m-am apucat de căluş am avut parte numai de bucurii. E ceva care îmi place şi nu o să mă las – până la bătrâneţe joc căluşul. Am 16 ani şi joc căluşul de nouă ani. Am văzut la colegii mai mari cum poartă acest costum cu mândrie şi, în trei luni, am învăţat căluşu'. După aceea am început să-l perfecţionez”, a spus el.

Dansul căluşarilor este un obicei popular legat de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii – spiritele rele sau ielele. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca "Căluşul”. În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar căluşarii încep dansul şi săriturile. La un anumit timp, fiecare căluşar sare peste cel bolnav, iar la sfârşit, celui bolnav i se şopteşte la ureche o urare de sănătate.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!