
Fiul „măcelarului din Rostov”, cel mai cunoscut criminal în serie din perioada sovietică, a dispărut pe frontul din Ucraina
Iuri Miroșnichenko, fiul criminalului în serie sovietic Andrei Chikatilo, a dispărut pe front, luptând în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei, scrie publicația rusă SHOT.
Potrivit SHOT , Iuri a dispărut după ce Forțele Armate Ruse au lansat lovituri asupra obiectivelor militare ucrainene din regiunea Harkov.
Iuri Miroșnicenko, în vârstă de 56 de ani, a mers pe front ca voluntar și, recent, a luptat în direcția Harkov.
Bărbatul a dispărut în urmă cu aproximativ 3 luni. La acel moment, unitatea de artilerie în care se afla înrolat, era staționată la aproximativ 20 kilometri de Harkov.
Tatăl lui Iuri, Andrei Chikatilo, poreclit „Măcelarul din Rostov”, a ucis 53 de persoane. Acesta a agresat sexual, ucis și mutilat cel puțin cincizeci și două de femei și copii între 1978 și 1990 în Rusă, Ucraina și Uzbekistan.
Procesul lui Chikatilo a fost primul eveniment mediatic major din Rusia post-sovietică. La scurt timp după evaluarea sa psihiatrică la Institutul Serbsky, anchetatorii au organizat o conferință de presă în care o listă completă a crimelor lui Chikatilo a fost prezentată presei, dar nu și numele complet sau o fotografie a acuzatului.
Presa l-a văzut pentru prima dată pe Chikatilo în prima zi a procesului său, când a stătea într-o cușcă de fier construită special, într-un colț al sălii de judecată pentru a-l proteja de atacurile rudelor furioase ale victimelor sale. În primele săptămâni ale procesului, presa rusă a publicat în mod regulat titluri exagerate și adesea senzaționaliste despre crime, referindu-se la Chikatilo ca fiind un „canibal” sau un „maniac” și la faptul că acesta avea un fizic de individ demonic cu capul.
Maniacul a fost executat în închisoarea Novocherkassk, prin împușcare, pe 14 februarie 1994.
Sursa: adevarul.ro