Fiul fotbalist al senatoarei Diana Şoşoacă, dat afară din echipă pentru că chiulește de la antrenamente

Fiul fotbalist al senatoarei Diana Şoşoacă, dat afară din echipă pentru că chiulește de la antrenamente

Andrei Georgescu, fiul Dianei Șoșoacă, e un împătimit al sportului, visează să joace la Rapid sau la arabi, dar nu face față nici fotbalului din Liga a 4-a. Antrenorul său a anunțat că-l va da afară de la echipă și că acesta va ajunge în a 5-a divizie fotbalistică a țării.

Andrei Georgescu nu face față fotbalului din Liga a 4-a. Foto facebook fotbaljudetean

Andrei Georgescu nu face față fotbalului din Liga a 4-a. Foto facebook fotbaljudetean

Fiul senatoarei a făcut înot și karate încă de la 6 ani, după care s-a apucat de fotbal. A fost la CS Dinamo, a trecut și pe la CSA Steaua, iar acum evoluează în liga a 4-a, pentru Roberto Ziduri. Jucătorul a fost înscris însă pe lista neagră, după ce a evoluat doar 4 meciuri și a lipsit de la mai multe antrenamente.

Președintele clubului, Toma Bobeică, l-a criticat dur deoarece are probleme mari de poziționare în teren și nici nu prea aleargă. „Sincer, nu suntem mulțumiți. Pentru un jucător care a jucat la nivelul Ligii 3, e slăbuț. În plus de asta, a lipsit de la meciuri și la antrenamente. Are contract cu noi până-n vară. Nu am la mine situația exactă, dar cred că a jucat pentru noi în 3 sau 4 meciuri ca fundaș central. Au fost probleme mari de poziționare în teren, greșeli… De alergat el aleargă, dar știi proverbul cu calul… Probabil nici nu a fost învățat tactica!

Visează să joace la Rapid

O să vorbesc cu patronul, dar eu sunt de acord să plece. Nu s-a adaptat la noi. Au fost și motive clare, lipsă antrenamente, meciuri, alți fundași centrali experimentați… Nu îmi aduc aminte să fi dat vreun gol”, a declarat Toma Bobeică pentru Cancan.

Andrei Georgescu a schimbat în ultima vreme echipele ca pe șosete, chiar dacă visa să aibă o carieră stabilă și să joace pentru Rapid. „Joc fundaș. Între 6 și 11 ani am făcut înot și karate, unde am fost campion național. Dar fotbalul mi-a plăcut mai mult. Și cum nu mai aveam timp de toate, am ales. Am început la CS FC Dinamo, cu Emil Georgescu. Doamne, cât de bun antrenor a fost. Am mai jucat și la CSA Steaua, la grupa 2002. Îmi doresc să ajung la Rapid. Acolo aș fi cel mai bun, așa simt. Dacă nu e să fie, vreau să plec la arabi”, a declarat băiatul senatoarei Diana Șoșoacă pentru știripesurse.ro.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Marius Oprea / E prea tîrziu. Armata Georgeștilor a cucerit România

2 Un text care ar trebui să dea frisoane tuturor vremelnicilor din fruntea țării / Ca Hari Bucur Marcu simt mulți români...

3 Norvegienii aruncă bomba / cine ar fi oamenii de afaceri din spatele lui Dan Șucu

4 Foarte interesant!

5 „Acum ați înțeles?” / Dezvăluirea unui important bancher: statul le ia românilor 70% din tot ce câștigă