Fiul cel mic al lui Donald Trump a primit cadou un cal din Mongolia

Fiul cel mic al lui Donald Trump a primit cadou un cal din Mongolia

Aflat în vizită la Washington, preşedintele Mongoliei Khaltmaa Battulga i-a făcut miercuri cadou fiului cel mic al lui Donald Trump un cal, unul dintre simbolurile ţării sale, relatează AFP.

Barron Trump, în vârstă de 13 ani, nu va avea totuşi şansa de a călări acest cal, întrucât animalul, botezat chiar de Donald Trump "Victory", va rămâne în Mongolia, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Stephanie Grisham.

"Prima familie este foarte recunoscătoare pentru acest dar tradiţional înnobilat de timp", a afirmat ea.

Are un aer "magnific" în fotografie, a comentat Donald Trump, după ce i-a mulţumit călduros invitatului său pentru acest gest tradiţional al diplomaţiei mongole.

Ţară mare şi cu populaţie redusă, Mongolia are în ochii Washingtonului o importanţă strategică crescândă, în special datorită poziţiei sale între China şi Rusia, notează France Presse.

Mongolia dispune, de asemenea, de importante rezerve de resurse naturale, printre care pământuri rare, minerale esenţiale pentru tehnologiile de vârf.

Donald Trump, care se pretinde un dur atât în afaceri cât şi în politică, a salutat cultura mongolă a artelor marţiale.

"Mongolia are foarte buni luptători, mari campioni, nu-i aşa?", i-a spus el lui Khaltmaa Battulga, el însuşi fost campion la un sport de contact rus, sambo.

"Avem nevoie de mari luptători", a adăugat Donald Trump.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor