Fiscul a început „vânătoarea” de videochatiste

Fiscul a început „vânătoarea” de videochatiste

Instituțiile de control fiscal din România nu au date clare cu privire la persoanele care lucrează ca „modele” pentru videochat.

Activitatea de videochat se referă la persoanele de sex feminin și masculin care transmit audio, video, scris, prin intermediul unor platforme conținut cu caracter sexual/nonsexual.

În mod generic, Ministerul Finanțelor spune că sunt aproximativ 500.000 de „modele”, cele care ar trebui să declare la ANAF cât câștigă, pentru a plăti impozit pe venit și contribuții sociale. În statisticile autorităților din România nu sunt incluse persoanele care activează din România pe platforme digitale cu sediul în alte state și nici persoanele din studiourile mici, „de cartier” sau cele care fac activități conexe celor de videochat.

Cele mai multe „modele” de videochat activează direct pe platforme de vânzare de conținut ca „OnlyFans” și „LoyalFans”, însă în acte menționează că sunt servicii „web”, care includ mai multe activități, total diferite de servicii IT sau cele specifice pentru care se pot cere drepturi de autor.

Cristina Tomescu, avocat specializat în Drept Internațional și Penal, a explicat, pentru ziare.com , care sunt noile obligații ale firmelor de videochat, stabilite prin Directivă Europeană și care sunt instrumentele statului prin care poate încasa bani la bugetul de stat de la firmele din această „industrie”.

„Firmele de videochat au păcălit statul cu contracte de drepturi de autor”

„Modelele independente din sectorul de videochat din România sunt obligate să intre în legalitate și să-și declare veniturile, după implementarea directivei DAC7, de cooperare administrativă, care stabilește că operatorii de platforme digitale au obligația de a raporta date despre vânzători. Acest lucru înseamnă că se raportează orice activitate realizată în schimbul unei contraprestații, în oricare din domeniile de închirierea de bunuri imobile, inclusiv rezidențiale și comerciale, precum și de orice alte bunuri imobile și spații de parcare, servicii personale, care implică o muncă pe bază de intervale de timp sau sarcini, prestată de una sau mai multe persoane care acționează fie independent, fie în numele unei entități și realizată la cererea unui utilizator, fie online fie în mod fizic, offline, după ce a fost facilitată prin intermediul unei platforme”. În trecut, modelele de videochat, în cel mai fericit caz, erau puse să semneze contracte de drepturi de autor, cu un alt regim. Firmele de videochat au păcălit statul cu contracte de drepturi de autor”, a explicat sursa citată, pentru ziare.com . Astfel, de la începutul anului, videochatistele sunt în vizorul inspectorilor fiscali.

Firme mari de videochat au scăpat de ANAF. Ce a decis instanța în cazul uneia dintre firmele deținute de frații TateFirme mari de videochat au scăpat de ANAF. Ce a decis instanța în cazul uneia dintre firmele deținute de frații Tate

În 2023, ANAF primea o „palmă grea” din partea instanțelor. Potrivit informațiilor Ziare.com, statul român a ratat să încaseze TVA în valoare de aproape două milioane de euro, pentru serviciile prestate de studio către platformele web din străinătate, inclusiv în cazul unei firme deținute de frații Tate.

În unele situații, nu au fost emise decizii de impunere pe perioada pandemiei, document fără de care nu se pot exista obligații de plată. Pe de altă parte, România nu a avut mecanisme pentru încasarea TVA-ului în cazurile în care această taxă este datorată de contribuabili care nu sunt români, dar desfășoară activitate în România.

„Atragerea răspunderii din Legea insolvenței – ce sancționează menținerea contabilității în conformitate cu legea, fiind vorba de facturi și deconturi de TVA întocmite (prezumtiv) greșit, respectiv de conduita administratorilor care nu au asigurat contestarea, în termenele prevăzute de lege, a deciziilor de impunere prin care TVA-ul suplimentar a fost stabilit în sarcina studio-ului a fost eliminată de instanță.

De asemenea, executarea silită a fost anulată parțial, deoarece ANAF nu a fost pe fază când s-a achitat amenda, în termenul de 15 zile prevăzut de lege, iar înscrierea eronată a contului în care trebuia efectuată plata nu poate să-i fie imputabilă, astfel încât atât timp cât a efectuat plata, obligația a fost stinsă și nu poate face obiectul unei executări silite”, este principalul argument al instanței din cazul Andrew și Tristan Tate, cei doi frați britanici acuzați de viol și evaziune fiscală pe teritoriul țării noastre”, a explicat avocata Cristina Tomescu, pentru Ziare.com.

Câți bani s-au încasat la bugetul de stat în primele luni ale 2024. Mai multe taxe colectate, dar rămânem cu deficit bugetar

Pentru primele patru luni ale anului 2024, veniturile totale la bugetul general consolidat au fost de 182,7 miliarde lei, ceea ce înseamnă o creștere de peste 15% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mărirea valorii veniturilor la buget s-a datorat încasărilor din contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii și venituri nefiscale dar și intrărilor de fonduri europene.

Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului 2024, arată un raport Ministerul Finanțelor. Prin urmare, a cheltuit cu aproape 58 de miliarde de lei mai mult decât a încasat, un deficit dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...