Firea: PSD va depune un proiect de lege prin care alocaţiile vor fi majorate la 300 de lei

Firea: PSD va depune un proiect de lege prin care alocaţiile vor fi majorate la 300 de lei

PSD va depune, săptămâna aceasta, în Parlament, un proiect de lege prin care alocaţiile pentru copii vor fi majorate la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi, a declarat, marţi, prim-vicepreşedintele Gabriela Firea.

"Depunem, săptămâna aceasta, în Parlament, un proiect de lege care să oblige Guvernul cinic să majoreze imediat alocaţiile la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi. Ce ar mai fi de spus despre decizia celor de la putere de a anula majorările la alocaţiile pentru copii? Trist! După ce Cîţu şi Orban au promis înainte de alegeri că vor eşalona în 5 tranşe dublarea alocaţiilor adoptată de PSD, acum anunţă că anulează două dintre acestea. Spun că nu au 2,1 miliarde de lei pentru copii, dar alocă prin PNRR 2,9 miliarde de lei pentru unul din sponsorii de partid. Cîţu şi Orban fură peste 500 de lei din buzunarul fiecărui copil între 2 şi 18 ani şi peste 1.000 de lei de la cei sub doi ani sau cu dizabilităţi", a scris Firea pe Facebook .

Ea a adăugat că majoritatea PNL-USR-UDMR din Senat a adoptat, cu amendamente, Legea de aprobare a OUG 123/2020 prin care Guvernul Orban, cu Florin Cîţu ministru al Finanţelor, a eşalonat dublarea alocaţiilor.

"Prin modificările făcute, Coaliţia de guvernare a anulat acordarea tranşelor 3 şi 4 din calendarul propus iniţial. Mai exact, nu se mai acordă tranşele de majorare prevăzute pentru 1 iulie 2021 şi pentru 1 ianuarie 2022, cu promisiunea că toate tranşele rămase neacordate (3, 4 şi 5) se vor aplica de la 1 iulie 2022. (...) Pe lângă faptul că nimeni nu mai poate avea încredere în acest Guvern, după ce tocmai a spus că nu-şi mai respectă promisiunile din campanie, chiar dacă ar face aşa cum spune acum, faptul că în acest interval copiii nu vor beneficia de majorările promise reprezintă un furt din banii ce li se cuveneau prin lege. Astfel, pentru a doua jumătate a acestui an, Cîţu fură 700 de milioane de lei, iar pentru prima jumătate a anului viitor mai fură încă 1,4 miliarde de lei. (...) Argumentul invocat de Cîţu şi Raluca Turcan e acelaşi folosit şi de Emil Boc când a tăiat pensiile şi salariile în 2010: 'Nu sunt bani'", a spus senatorul social-democrat.

Firea menţionează că ministrul Muncii, Raluca Turcan, tocmai a confirmat că Guvernul Cîţu nu a prevăzut în buget banii pentru a doua tranşă de majorare a alocaţiilor, prevăzută de la 1 iulie.

"Acest lucru arată premeditarea furtului din buzunarul copiilor, încă de la finalul anului trecut (când s-a modificat calendarul celor 5 tranşe în Senat). Ministrul Raluca Turcan minte când susţine că efortul bugetar din acest an ar fi de 2 miliarde lei. Acesta este efortul pentru tot intervalul până la 1 iulie 2022! Pentru bugetul din acest an, efortul este 700 milioane lei, adică doar un sfert din suma alocată prin PNRR sponsorului PNL", susţine Gabriela Firea.

Următoarea creştere a alocaţiilor pentru copii va fi de la 1 ianuarie 2022 , aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei, a declarat, luni seară, Ludovic Orban, liderul PNL.

"Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii. Am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei care a trecut de Senat şi e în dezbatere la Camera Deputaţilor. (...) În cazul în care va fi atacată la Curte (legea - n.r), Guvernul trebuie să fie pregătit să emită ordonanţă de urgenţă", a declarat Orban la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”