Firea: Nimeni nu a rupt acordul cu FMI și CE; românii preferă un Guvern care să le apere interesele

Firea: Nimeni nu a rupt acordul cu FMI și CE; românii preferă un Guvern care să le apere interesele

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Gabriela Firea, afirmă că "nimeni nu a rupt acordul cu FMI și Comisia Europeană" și că românii își doresc un Guvern care "să le apere interesele, nu unul care să stea cu capul plecat".

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

"Dacă potrivit lui Predoiu, România se află în situația în care și-a distrus definitiv relația cu Comisia Europeană, deși se află în aceeași categorie de risc cu alte 5 state europene importante, înseamnă că Germania și Franța sunt deja cu un pas în afara Uniunii, deoarece lor li se impun acțiuni decisive, nu doar monitorizarea situației. România se află în rândul statelor cu cel mai mic risc din UE. Asta a spus ieri domnul Moscovici. De asemenea, nimeni nu a rupt acordul cu FMI și Comisia Europeană", arată Firea într-un comunicat comunicat de presă transmis joi AGERPRES.

Ea spune că, în relația cu instituțiile financiare internaționale, Guvernul Ponta a susținut, prin negocierile purtate, interesele românilor.

"Cătălin Predoiu consideră că reprezentanții instituțiilor financiare internaționale au plecat cu coada între picioare din țară pentru că Guvernul Ponta a reprezentat interesele românilor în negocierile cu aceștia. Spre deosebire de guvernele Boc, din care a făcut parte și Predoiu, care știau doar să ia ordine și să execute, nu să negocieze condiții mai favorabile pentru români. Cred că românii preferă un guvern care să le apere interesele, nu unul care să stea cu capul plecat", mai spune senatorul PSD.

Declarația Gabrielei Firea vine în contextul în care prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a susținut că premierul Victor Ponta și miniștrii săi au reușit să "rupă definitiv" relația pe care România o avea cu oficialii Comisiei Europene, după ce Executivul de la Bruxelles a decis inițierea procedurii de dezechilibru macroeconomic în cazul țării noastre.

"Suntem de fapt martorii primei riposte din partea Comisiei Europene, după modul lipsit de diplomație în care Executivul condus de Victor Viorel Ponta a purtat, în ultimul an, negocierile cu oficialii FMI și CE în acordul pe care România încă îl are. În comunicatul de presă trimis ieri, Comisia Europeană recunoaște și dă de înțeles că actualul acord e ca și nul, motiv pentru care țara noastră nu mai beneficiază de tratament special din partea autorităților europene", a declarat Predoiu conform unui comunicat remis joi AGERPRES.

AGERPRES/ (AS — autor: Cătălina Barbu, editor: Cristina Tatu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”