Firea despre Ponta: Aceste săgeți cred că sunt ușor infantile, mă ocup zilnic de problemele Capitalei

Firea despre Ponta: Aceste săgeți cred că sunt ușor infantile, mă ocup zilnic de problemele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că ea se ocupă zilnic de problemele Bucureștiului iar îndemnurile actualului secretar general al Guvernului, Victor Ponta, legate de activitatea sa la primărie "sunt ușor infantile".

"Îi mulțumesc domnului Ponta pentru atenție. În primul rând, constat faptul că încalcă legislația în vigoare. Chiar dacă are 30 de zile să opteze între a rămâne deputat sau cel mai înalt funcționar public din România, și anume secretar general al Guvernului, în această perioadă se supune ambelor legislații, atât cea privind aleșii, demnitarii, deputații și Statutul funcționarilor publici, care, prin legislație, nu au dreptul să facă declarații politice. (...) Este păcat că între doi foști colegi (...) apar astfel de episoade. Am avut o relație foarte bună, mi-aș dori, nu știu, în continuare să depășească acest moment foarte greu. Eu nu i-am dat lecții niciodată, deși poate eram în situația să îi dau. Mă ocup — nu pentru că îmi spune domnul Ponta, ci pentru că trebuie — mă ocup zi de zi de problemele din Capitală. Săptămâna viitoare voi avea și un raport la un an de zile. Aceste săgeți cred că sunt ușor infantile", a spus Firea la Parlament.

Ea a adăugat că Ponta are o atitudine "total nepotrivită".

"Nu aș vrea să mă cobor la limbajul și la atitudinea total nepotrivită a domnului Ponta. Eu am o educație, am fost crescută altfel și chiar dacă port un dialog în contradictoriu, prefer să fie lipsit de veninul cu care ne-am obișnuit în aceste zile", a afirmat Firea.

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, i-a recomandat, sâmbătă seară, primarului general Gabriela Firea "să ia o pauză din propaganda politică de la televiziuni și să își facă datoria fața de cetățenii Bucureștiului, conform fișei postului" .

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!