Firea: Avem bani mulţi, mulţi pentru alegeri: anticipate, două-trei-şapte tururi!

Firea: Avem bani mulţi, mulţi pentru alegeri: anticipate, două-trei-şapte tururi!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat joi proiectele Guvernului de a organiza alegeri anticipate sau alegerea primarilor în două tururi de scrutin, prin care spune că s-ar cheltui "mulţi bani".

"Asta da veste rea pentru români! Unde s-au dus toate promisiunile deşarte? Unde sunt autostrăzile, spitalele, şcolile construite? Nu sunt bani pentru nimic în guvernarea PNL! Nici pentru alocaţii mărite, nici pentru majorarea punctului de pensie, nici pentru investiţii. Se împrumută zilnic Finanţele. Dacă nu au găsit 'gaura metaforică în contabilitate', atunci o fac ei. Să lase ceva în urmă când vor pleca! Avem, însă, bani, mulţi, mulţi, pentru alegeri: anticipate, două-trei-şapte tururi! Cât mai multe şi mai dese, cu atât mai bine, cred ei. Din dorinţa de a se răzbuna pe noi, sfârşesc prin a se răzbuna pe popor şi chiar pe proprii lor colegi!", a scris Firea pe Facebook.

Potrivit edilului, "toate aceste cheltuieli anunţate sunt bani luaţi de la români şi aruncaţi pe ambiţii politice şi trufii de moment".

"Ţineţi minte aceste cuvinte: 'înainte să apuci pe calea răzbunării, sapă două morminte'. Ştia Confucius ce ştia! Se aplică perfect acum!", a adăugat Firea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA