
Finlanda cere SUA o „foaie de parcurs” privind o eventuală retragere militară din Europa
Aliații europeni ai NATO ar trebui să aibă o „foaie de parcurs clară” privind modul cum ar funcționa o potențială retragere militară a SUA din Europa, a declarat ministrul finlandez al apărării Antti Häkkänen pentru Politico.
„Trebuie să avem un fel de plan comun cu americanii cu privire la o foaie de parcurs dacă americanii decid să schimbe echilibrul în zona Pacificului în ceea ce privește capabilitățile convenționale de apărare”, a spus el într-un interviu telefonic, după o întâlnire informală a miniștrilor apărării din UE la Varșovia.
În acest sens, el a cerut o „foaie de parcurs clară” de la Washington „astfel încât să nu existe nicio fereastră de oportunitate pentru Rusia de a încerca ceva”, argumentând că planurile SUA ar trebui să se coordoneze cu inițiativele UE pentru a spori capacitatea de apărare a blocului.
Comentariile lui Häkkänen fac ecou celor ale ministrului german al apărării Boris Pistorius, care luna trecută i-a cerut omologului său american Pete Hegseth „să dezvolte o foaie de parcurs pentru a evita decalajele de capabilități, să organizeze progresiv împărțirea sarcinilor, să se știe cine face ce” în cazul în care SUA își mută forțele din Europa în Indo-Pacific.
Pistorius a spus că nu a primit niciun răspuns nici de la Casa Albă, nici de la Pentagon.
Țările europene se străduiesc să recalibreze apărarea continentului, în timp ce administrația Trump duce un război economic împotriva UE, dezgheață legăturile cu Rusia, avertizează că nu-i poate apăra pe aliații NATO despre care consideră că nu cheltuiesc suficient pentru propria apărare și amenință că va prelua Groenlanda.
Secretarul de stat american Marco Rubio – în prima sa vizită la Bruxelles pentru o reuniunile a miniștrilor de externe ai NATO – a respins îngrijorările legate de angajamentul Americii față de alianță drept „isterie” de presă.
La reuniunea menționată de la Bruxelles, șeful NATO, Mark Rutte, a dat asigurări că „nu există surprize” în cadrul alianței și că orice pivotare a SUA către Asia s-ar face „într-o manieră foarte coordonată”.
„Mesajul pe care îl primesc de la americani și din partea Pentagonului este că trebuie să înțelegem presiunea creată de acumularea militară a Chinei în zona Indo-Pacific”, a precizat ministrul finladez.
Europa lucrează la un plan pentru a-și consolida apărarea
Pe de altă parte, orice retragere a SUA din Europa prezintă pericole pentru continent, mai cu seamă pentru țările din vecinătatea Rusiei, a avertizat Häkkänen.
„Europa este mult prea slabă fără capacitățile SUA. Trebuie compensată cu capabilități europene”, a spus ministrul finlandez, a cărui țară împarte o graniță de 1.340 de kilometri cu Rusia și ale cărei forțe de apărare sunt capabile să mobilizeze aproape un milion de rezerviști. Finlanda a conceput un model de securitate al întregii societăți de pregătire pentru criză. Țara nordică a aderat la NATO în urmă cu doi ani, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia.
UE și-a asumat un rol mai important în apărare pentru a descuraja amenințarea din partea Rusiei, un efort stimulat de îngrijorările în creștere cu privire la fiabilitatea alianței cu SUA.
Häkkänen a estimat că planurile Comisiei Europene, prin care ar putea debloca 800 de miliarde de euro în cheltuieli militare prin relaxarea regulilor fiscale naționale și oferirea de împrumuturi pentru apărare în valoare de 150 de miliarde de euro - pentru a consolida apărarea blocului până în 2030 - sunt „pe drumul cel bun”.
Se așteaptă ca liderii UE să ia o poziție cu privire la propunerile Comisiei în iunie.
„Americanii vor să vadă decizii clare din partea țărilor europene”, a subliniat ministrul finlandez al apărării.
Sursa: adevarul.ro