Finanțatorii FC Petrolul rămân în arest preventiv
Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, ca nefondate contestațiile formulate de finanțatorii echipei FC Petrolul, frații Daniel și Nicolae Capră, împotriva deciziei de menținere a arestului preventiv.
* Secretarul Primăriei Ploiești și o juristă, aduse la sediul DNA
Potrivit datelor postate pe portalul instanțelor de judecată, magistrații au respins ca nefondată și contestația unui al treilea inculpat din dosar, Daniel Petre Gheorghe.
Tribunalul Prahova a decis, la data de 25 februarie, menținerea măsurii arestului preventiv în ceea ce-i privește pe cei trei dar și pe alți inculpați din dosar, între care Marius Bucuroiu, directorul general al clubului. Aceștia au fost arestați într-un dosar instrumentat de DIICOT pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro.
La intrarea în sediul DNA, Bădescu a spus că ''probabil'' Daniel Capră a făcut un denunț împotriva sa în încercarea de a scăpa de arestul preventiv. ''Probabil dl. Capră, de acolo din arest, a fost sfătuit sau presat să dea o declarație împotriva mea. Acest zvon este de foarte mult timp în piața ploieșteană, că dl. Capră negociază eliberarea sa'', a afirmat edilul. AGERPRES