Financial Times: Cum vor funcționa controalele asupra imigrației în Marea Britanie după Brexit?
Premierul britanic Theresa May a promis că Brexit-ul îi va permite Marii Britanii să-și reia controlul asupra imigrației. Cel mai probabil rezultat este introducerea unor noi restricții pentru cetățenii UE și negocierile cu Bruxellesul vor contribui la aflarea a cât de dure sunt respectivele restricții, cum vor fi ele aplicate și dacă va fi cineva exceptat de la ele. Următorul pas va fi de văzut cum va fi implementat noul sistem de vize împreună cu regulile existente pentru migranții din afara Europei, notează luni Financial Times.
Cum va funcționa un sistem al permiselor de muncă?
Întrucât orice nou sistem va trebui să se bazeze pe aceeași birocrație care operează schema actuală bazată pe puncte, care a înlocuit permisele de muncă în 2008, este improbabil să existe vreo schimbare radicală. În prezent, Marea Britanie emite anual cel mult 20.700 de vize pentru lucrători cu înaltă calificare din afara Uniunii Europene. Această cotă este totuși împărțită între toți angajatorii. Mai mulți miniștri britanici au sugerat că noul sistem ar trebui să fie unul pe bază sectorială, ceea ce înseamnă că fiecare domeniu industrial va primi propria cotă. Acest lucru va ajuta la prioritizarea locurilor de muncă în sectoarele pe care guvernul britanic le consideră cele mai importante pentru economie.
Vor fi cetățenii UE tratați în mod diferit de cei din afara Uniunii?
Probabil că da, însă detaliile vor depinde parțial de rezultatul negocierilor dintre Londra și Bruxelles. Theresa May a explicat că acelor cetățeni din UE cu o ofertă de job fermă li se va putea permite în mod automat accesul pe teritoriul britanic, ceea ce ar însemna că europenii se vor bucura de drepturi preferențiale semnificative comparativ cu cetățenii statelor non-UE. În prezent, în bancher canadian sau un programator taiwanez care au primit oferte pentru un job în Marea Britanie trebuie să obțină viză conform unui sistem bazat pe puncte, iar angajatorii lor trebuie să facă dovada că au încercat în zadar să găsească pe plan local un alt candidat pentru job-ul respectiv.
O întrebare-cheie despre sugestia Theresei May privind 'oferta de lucru fermă'' este dacă aceasta se va aplica numai lucrătorilor cu calificare înaltă sau și altora. Dacă, totuși, guvernul decide să nu permită intrarea lucrătorilor migranți dinspre UE pe baza unei oferte de lucru, atunci miniștrii britanici vor trebui să ia în considerare dacă doresc să acorde drepturi preferențiale pentru europeni prin alte modalități. O opțiune ar fi să stabilească în mod specific cote de permise de muncă pentru cetățenii UE.
Va exista un sistem de vize diferit pentru lucrătorii cu calificare joasă sau pentru locuri de muncă temporare?
Aproape cu siguranță — guvernul britanic chiar are un model pentru acest lucru. Până în 2013, aproximativ 22.000 de imigranți români și bulgari au putut intra în Marea Britanie în fiecare an în conformitate cu sistemul de muncă sezonieră din agricultură, care a fost similar unui program de muncă pe perioada vacanței. După ce restricțiile tranzitorii pentru lucrătorii din România și Bulgaria au fost ridicate, în ianuarie 2014, atunci sistemul a fost dizolvat, dar fermierii și producătorii de alimente fac un lobby intens pentru o nouă versiune a lui pentru a putea face față cererii de forță de muncă cu calificare joasă în perioada post-Brexit.
Vor putea intra liber turiștii din UE?
Da, până la un punct. La numai trei luni după referendumul din Marea Britanie privind ieșirea din UE, Comisia Europeană a propus un sistem de cereri și plăți online pentru cetățenii britanici care călătoresc în Uniunea Europeană, similar Electronic System for Travel Authorisation (ESTA) din Statele Unite. Este foarte probabil ca Marea Britanie să introducă un sistem echivalent pentru cetățenii UE care doresc să vină în vacanță sau să facă scurte vizite în scop de afaceri.
AGERPRES