„Finala“ campionatului, diseară, pe Arena Națională: Becali „flutură“ prime uriașe

„Finala“ campionatului, diseară, pe Arena Națională: Becali „flutură“ prime uriașe

Când vedem în ce situații se află CFR Cluj și Rapid care, pe hârtie, ar fi trebuit să pună probleme FCSB-ului în lupta pentru titlu, ne dăm seama, încă o dată, că urmează să avem un premiant care s-a ridicat după zicala „chiorul care e rege în țara orbilor“.

Gigi Becali. FOTO: Arhiva Adevărul

Gigi Becali. FOTO: Arhiva Adevărul

După 9 ani de așteptare, în care a tot ratat locul 1 din cauza unui patron scăpat de sub control, FCSB a fost, pur și simplu, mult prea bună în actuala stagiune , comparativ cu urmăritoarele sale. Cu Florinel Coman și Darius Olaru în mare formă, formația din Berceni a trecut și peste piedicile puse, sistematic, de latifundiarul din Pipera, iar acum urmează să joace „finala“ pentru titlu cu Universitatea Craiova, ultima rivală care mai poate spera la locul 1 în acest sezon. Ce-i drept, vorbim despre un scenariu foarte puțin probabil. După ce Mihai Stoica a admis, la mijlocul săptămânii, că o victorie pe Arena Națională ar face FCSB campioană în mare măsură, și Gigi Becali a mers pe aceeași idee, în dialog cu „Fanatik“.

Voi discuta cu jucătorii în cantonament. Le zic că, dacă vor câștiga meciul cu Craiova, sunt campioni. Mă duc, poate dau și o primă! Să văd. Suntem campioni dacă batem . De bani mă despart cam greu, dar să văd. În schimb, dacă echipa se califică în grupele cupelor europene, jucătorii vor lua 100.000, 200.000 sau 300.000 de euro. De fiecare!“, a spus Becali.

Misiunea FCSB pare și mai ușoară, după ce oltenii au venit în Capitală fără unii dintre cei mai buni jucători. Pe lângă internaționalii Screciu și Bancu, accidentați de mai multă vreme, Universitatea a rămas și fără Alexandru Mitriță. Vedeta din Bănie (13 goluri și 11 pase decisive în 33 de meciuri) s-a accidentat în sferturile Cupei României, în 0-1 cu Oțelul Galați, și nu va evolua diseară, contra liderului.

Play-off, etapa a 3-a

Vineri

Sepsi – Farul Constanța 1-1

Sâmbătă

Rapid – CFR Cluj 1-4

Azi

FCSB – Universitatea Craiova 20.30

Clasament

1. FCSB 38 de puncte

2. CFR Cluj 31p*

3. Universitatea Craiova 31p*

4. Rapid 28p*

5. Farul Constanța 25p*

6. Sepsi 23p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Conference League. Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Conference League.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”