Final spectaculos de meci pe National Arena. FCSB - Chindia Târgovişte 3-2

Final spectaculos de meci pe National Arena. FCSB - Chindia Târgovişte 3-2

FCSB a primit vizita Chindiei Târgovişte în etapa a cincea a Superligii. Echipa antrenată de Nicolae Dică a reuşit să obţină prima victorie din noul sezon de campionat, după un meci de infarct cu Chindia. Oaspeţii au condus la pauză cu 2 goluri, după ce au rămas în 10 oameni.

FCSB a jucat aproape 85 de minute cu un om în plus după ce căpitanul Chindiei, Neguţ, a primit cartonaş roşu în minutul 7. Fotbalistul l-a faultat dur pe Florinel Coman, iar după intervenţia VAR-ului arbitrul a decis să îl elimine.

În minutul 22 oaspeţii au deschis scorul pe tabelă după un şut spectaculos al lui Doru Popadiuc. 6 minute mai târziu Daniel Popa a dublat avantajul Chindiei pe tabelă cu un şut excelent la colţul scurt.

După pauză, FCSB a dominat clar jocul şi au reuşit să egaleze situaţia pe tabela de joc în doar 10 minute. În minuutl 49 Andrei Cordea înscrie din pasa lui Tavi Popescu. Acelaşi Cordea a reuşit dubla 6 minute mai târziu după ce încheie o fază pornită pe cont propriu cu un şut la colţul lung din marginea careului. Joonas Tamm i-a scăpat de emoţii pe roş-albaştri cu o nouă reuşită cu capul marca Tamm.

Defensiva Chindiei a fost aproape inexistentă în a doua parte a jocului, FCSB ratând foarte multe ocazii de a majora diferenţa pe tabelă. Scorul putea fi mult mai mare, însă chiar şi pe final, Olaru a ratat singur cu poarta goală.

FCSB obţine prima victorie în noul sezon de campionat. Roş-albastri ocupă doar poziţia 12, cu 6 puncte acumulate în 5 etape. De partea cealaltă, Chindia Târgovişte bifează al doilea eşec consecutiv şi rămâne pe locul 14, cu doar 2 puncte obţinute în 5 etape.

Pentru FCSB urmează o perioadă dificilă în care joacă pentru calificarea în grupele Conference League. Joi va disputa manşa tur pe teren propriu împotriva norvegienilor de la Viking.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet