Filmul "Youth", cu Mădălina Ghenea, premiat de Asociaţia presei străine din Italia
Filmul "Youth/ La Giovinezza", de Paolo Sorrentino, în care joacă şi modelul român Mădălina Ghenea, a primit trofeul pentru cea mai bună imagine la gala premiilor Globi d'Oro, decernate de Asociaţia presei străine din Italia, informează Filmitalia.org.
Mădălina Ghenea (Imagine: Hepta)
Filmul, aflat anul acesta în competiţie pentru premiul Palme d'Or, la Festivalul de la Cannes, a primit distincţia marţi, într-o gală care a avut loc la Roma.
În luna iulie, pelicula va participa la Festivalul de la Karlovy Vary (Cehia), în secţiunea Horizons, care este dedicată avanpremierelor producţiilor cu distribuţie internaţională şi filmelor premiate la alte evenimente de profil.
"Youth/ La Giovinezza", care are în distribuţie nume ca Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz şi Jane Fonda, este al doilea film la care regizorul italian Paolo Sorrentino lucrează cu actori de limbă engleză, după "Rocker Hit: Ochi pentru ochi/ This Must Be the Place", cu Sean Penn.
Filmul spune povestea a doi bătrâni prieteni - un dirijor şi compozitor, pe de o parte, şi un regizor, pe de altă parte -, care se gândesc la cât timp le-a mai rămas de trăit, în timp ce îşi petrec vacanţa în Munţii Alpi. Filmul urmăreşte eforturile celor doi de a se întoarce la cariera lor, relaţiile pe care le au cu copiii lor, dar şi modul în care aceştia interacţionează cu ceilalţi oaspeţi ai hotelului la care sunt cazaţi. În "Youth/ La Giovinezza" (2015), Mădălina Ghenea joacă rolul Miss Universe.
Paolo Sorrentino este cunoscut pentru pelicula "Marea frumuseţe/ La Grande Bellezza" (2013), care a câştigat anul trecut premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Prezentată în premieră mondială în competiţia de la Cannes 2013, pelicula lui Sorrentino a câştigat 20 de premii, printre care patru ale Academiei de Film Europene - pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cel mai bun film, cel mai bun monteur - şi un Glob de Aur pentru cel mai bun film străin.
Mădălina Ghenea, în vârstă de 26 de ani, a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană "I Soliti Idioti" (2011), în regia lui Enrico Lando. Ea a jucat şi în filmul "Dom Hemingway" (2013), în regia lui Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law. Pe de altă parte, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul "Razzabastarda" (2012), de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală în contextul ediţiei din 2012 a Festivalului Internaţional de Film de la Roma.
Premiile Globi d'Oro sunt decernate anual de Asociaţia presei străine din Italia (L'Associazione della Stampa Estera in Italia), înfiinţată în 1912, la Roma, şi care în prezent este cea mai mare organizaţie de corespondenţi străini din lume, potrivit site-ului oficial al acesteia.
Anul acesta, la gala Globi d'Oro, aflată la cea de-a 55-a ediţie, premiul pentru cel mai bun film a fost acordat peliculei "Il Giovane favoloso", de Mario Martone.
Sursa: mediafax.ro