Filmul ''Godzilla vs. Kong'', pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al treilea weekend consecutiv
Filmul "Godzilla vs. Kong", produs de Warner Bros, s-a menţinut pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al treilea weekend consecutiv cu încasări de 7,7 milioane de dolari obţinute de vineri până duminică din 3.001 cinematografe, potrivit datelor comunicate de compania Comscore, informează Xinhua.
Această peliculă, care a devenit săptămâna trecută filmul cu cele mai mari încasări obţinute în America de Nord în timpul pandemiei de COVID-19, a ajuns la un box-office nord-american de 80,5 milioane de dolari şi la un box-office global de 390,2 milioane de dolari.