Jean Boghici s-a născut în România în 1928, unde a şi studiat ingineria şi, la 19 ani, se mută la Paris. Acolo locuieşte fără acte, împărţind o cameră de hotel cu secretara lui Brâncuşi, scriitorul american James Baldwin şi antropologul român Henri H. Stahl. Cu acesta din urmă, decide să plece, în 1949, fără acte şi bani la ei.
A murit în 2015, la 87 de ani, din cauza unei embolii pulmonare.
Arestarea fetei acestuia a scos la iveală o reţea de fraude despre care poliţia spune că a durat ani de zile. Alte trei persoane au mai fost arestate, Gabriel Nicolau Traslaviña Hafliger, Jacqueline Stanesco, şi clarvăzătoarea Rosa Stanesco Nicolau şi alte două, Diana Rosa Aparecida Stanesco Vuletic şi Slavko Vuletic, sunt date în urmărire.
În lunile care au urmat, poliţia susţine că Genevieve a fost ameninţată de suspecţi şi că a fost ţinută luni de zile în casă de fiica ei, legată şi înfometată.
Sabine şi un complice care se dădea medium „au început să ia opere de artă din casa (mamei), susţinând că picturile au fost blestemate cu energie negativă, pentru care trebuia să se roage”, a declarat ofiţerul de poliţie din Rio de Janeiro Gilberto Ribeiro.
După aproape un an, Genevieve Boghici, care a fost maltratată de fiica ei şi complicii ei, a depus plângere la poliţie.
Ancheta a scos la iveală că au fost furate 16 tablouri, inclusiv lucrări ale unor artişti brazilieni renumiţi precum Cicero Dias, Rubens Gerchman şi Alberto Guignard. De asemenea, au fost furate şi trei piese ale pictorului modernist iconic Tarsila do Amaral – O Sono, Sol Poente şi Pont Neuf -, pe care poliţia le-a evaluat împreună la o valoare de 700 de milioane de reali.
Mai multe bijuterii, inclusiv trei ceasuri Rolex, evaluate la aproximativ 6 milioane de reali, au fost de asemenea furate, pe lângă sume mari în numerar.
Într-un raid al poliţiei din Rio de Janeiro asupra uneia dintre casele aşa-zisului medium spiritual, poliţia a recuperat 11 picturi, printre care şi Sol Poente al lui Amaral.
În plus, au fost recuperate şi trei picturi în Sao Paulo. Două au fost vândute unui muzeu din Buenos Aires, dar nu au fost încă recuperate.
Poliţia a adăugat că şapte persoane sunt suspectate şi sunt acuzate de delapidare, tâlhărie, extorcare, fals şi asociere criminală.