Fiica Soniei Gandhi a intrat oficial în politică, înainte de alegeri
Priyanka Gandhi, în vârstă de 47 de ani, membră a celei mai importante familii de politicieni din India, a intrat în politică în mod oficial miercuri, înainte de alegerile generale din luna mai, relatează dpa.
Rahul Gandhi, fratele ei şi preşedintele principalului partid de opoziţie din India Congresul Naţional Indian, a numit-o în funcţia de secretar general, conform unui comunicat al partidului.
Membri ai Congresului au cerut de mult timp ca Priyanka Gandhi, care seamănă cu carismatica Indira Gandhi, să aibă o poziţie oficială în partid.
Familia Nehru-Gandhi a avut trei prim-miniştri, între care Jawaharlal Nehru, care a fost primul premier al Indiei şi străbunic al lui Rahul şi Priyanka Gandhi, urmat de bunica lor Indira Gandhi şi tatăl Rajiv Gandhi.
Partidul de guvernământ din India Bharatiya Janata şi alte partide au criticat deseori partidul Congresului pentru ceea ce ei numesc "politică dinastică".
Partidul Congresul Naţional Indian a anunţat miercuri doi noi secretari generali, Priyanka Gandhi şi Jyotiraditya Scindia, care au fost însărcinaţi cu estul şi vestul statului Uttar Pradesh. Acest stat, cu o populaţie numeroasă, are un număr mare de deputaţi şi are adesea un rol important în formarea guvernului.
Partidul Congresului a avut rezultate slabe în acest stat, obţinând doar două locuri în alegerile generale din 2014.
"Sunt foarte mulţumit personal că sora mea, care este foarte capabilă va lucra cu mine", a declarat Rahul Gandhi jurnaliştilor.
Priyanka Gandhi a făcut campanie pentru fratele ei şi mama sa Sonia Gandhi în circumscripţiile lor din statul Uttar Pradesh în alegerile anterioare. Asumarea de către Priyanka Gandhi a unei poziţii oficiale este de aşteptat să ofere o forţă majoră partidului.
Priyanka Gandhi îşi preia funcţia la 14 luni după ce fratele ei a devenit preşedintele Partidului Congresul Naţional Indian şi după ce Sonia Gandhi, născută în Italia, a demisionat.
Mama a doi copii, Priyanka Gandhi este căsătorită cu un om de afaceri, Robert Vadra, care este investigat pentru presupuse acuzaţii de corupţie în vânzări de terenuri.AGERPRES