Fifor: Vom aproba mâine proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot

Fifor: Vom aproba mâine proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot

Guvernul va aproba, în ședința de miercuri, proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot, urmând ca în următoarele două săptămâni să fie prezentat în Parlament, a anunțat, marți, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor.

 "Nu este un demers ușor de a contracta echipamente militare. Sunt pași care se fac și, de pildă, în relația cu SUA în ceea ce privește, de exemplu, achiziționarea sistemelor Patriot este o procedură destul de complexă, sunt niște acorduri care se fac între guverne, sunt aprobări ale congresului SUA. Astăzi avem deja confirmarea că pentru primul sistem Patriot o să avem scrisoarea de acceptare în cursul zilei de mâine și în felul acesta deja suntem pe drumul cel drept, adică vom putea semna contractul până la finele anului pentru primul sistem Patriot. Asta înseamnă că mâine în ședința de guvern vom aproba proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot, urmând ca în următoarele două săptămâni să fim cu el în Parlamentul României, pentru că vom urma procedura parlamentară. Da, până la sfârșitul anului vom cheltui suma de 764 milioane de dolari pentru primul sistem Patriot", a explicat ministrul Fifor la Europa FM.

Ministrul a adăugat că pentru achiziționarea a patru elicoptere se va plăti în acest an un avans de 30% din total, iar la Brașov o echipă a MApN va avea discuții tehnice în această săptămână cu cei de la Ghimbav pentru stabilirea valorii finale a contractului.

Guvernul, prin MApN, va încerca să acopere în acest an două dintre cele opt programe de înzestrare a Armatei aprobate de Parlament și CSAT, și anume achiziția primului sistem de rachete Patriot și implementarea acordului de cooperare industrială cu General Dynamics pentru producerea de transportoare blindate, anunța recent Fifor.

În acest context, tot la Europa FM, ministrul Apărării a afirmat că există tot felul de provocări din partea Rusiei, prin care aceasta testează capacitățile NATO, precizând însă că România este pregătită în orice moment să facă față acestor provocări, fie că sunt din zona atacurilor cibernetice, fie prezențe în spațiul aerian apropiat românesc din zona Mării Negre.

"Sunt lucruri pe care România este pregătită să le contracareze, pentru că acesta este rolul nostru ca stat membru NATO în această regiune.(..) Flota românească se află în curs de modernizare, ca alte capacități ale Armatei române, nu cred că cineva încearcă să nu fie realist când discutăm despre acest aspect. Armata României, din păcate, a avut niște ani buni când a fost subfinanțată și programele de înzestrare au fost cumva date lateral. Guvernul PSD—ALDE și-a asumat alocarea de 2% și nu e un demers chiar ușor de a contracta echipamente militare", a adăugat ministrul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”