Fifor: Ana Maria Pătru declină prezența la lucrările comisiei de anchetă

Fifor: Ana Maria Pătru declină prezența la lucrările comisiei de anchetă

Ana Maria Pătru declină prezența la lucrările comisiei de anchetă pe marginea alegerilor prezidențiale din 2009, a declarat luni președintele comisiei, Mihai Fifor.

"V-am distribuit scrisoarea doamnei Ana Maria Pătru. Declină prezența la lucrările comisie și ne trimite un document pe care vă rog să îl analizați și o să discutăm ulterior', i-a informat Mihai Fifor pe membrii comisiei", a anunțat Fifor în cadrul ședinței comisiei.

Întrebat de senatorul USR Mihai Goțiu ce se poate face în cazul în care Ana Maria Pătru refuză să vină la audieri, Mihai Fifor a arătat că la finalul ședinței de audieri de luni se va lua o decizie în acest sens.

"Hotărârea spune foarte clar ce putem face, rugămintea mea este să ne uităm peste materialul trimis și la finele ședinței de azi discutăm și luăm o decizie', a precizat președintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009", a menționat Fifor.

Și săptămâna trecută Ana Maria Fifor, vicepreședinte al AEP în 2009, a lipsit de la audierile comisiei la care a fost invitată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin