Totul a început în 26 iulie, cu o stare ușoară de rău, ca la debutul unei răceli. Până atunci, virusul părea că există doar în statistici, departe de ea.

"Aveam multe planuri vara asta, toate includeau distanțarea socială, dar COVID -19 nu era pe listă. Totuși, <<am contribuit>> și eu la numărul din statistici pe care îl vedem în fiecare zi cum crește alarmant. Mă obișnuisem cu peste 1000 de cazuri pe zi și, ca mulți oameni, vedeam doar statistici, uitam că numerele de la ora 13 sunt părinții, copiii cuiva. Încercam să mă distanțez de toată lumea pe cât posibil, mai mult ca să-i protejez pe cei dragi de virus, credeam că eu pot să trec cu bine peste boala asta. Mă gândeam că sunt tânără și fără alte afecțiuni și nu o să mă afecteze foarte tare.

Totul a început într-o zi de duminică, pe 26 iulie. Mă simțeam mai slăbită decât de obicei și voiam să stau doar în pat. Deja totul era mai ciudat, era o stare pe care nu o simțisem niciodată. Mi-am zis că e doar o răceală, dar în contextul pandemiei, orice simptom de răceală ne duce cu gândul la COVID”, a povestit tânăra.

Ea spune că s-a izolat imediat, să vadă cum evoluează lucrurile, însă în următoarele zile situația s-a înrăutățit. Două zile a avut în mod constant starea de oboseală. }n 28 iulie a început să aibă dureri musculare. Nu putea să ridice capul de pe pernă sau să se miște mai mult de 10 minute.

"Am luat un paracetamol și a fost și prima dată când mi-am luat și temperatura - 37,5. Era mai ridicată decât normalul, dar încă nu mi-am făcut griji. În decurs de doar câteva ore lucrurile s-au schimbat total. M-am pus la somn învelită cu tot ce am găsit prin casă și tot nu reușeam să mă încălzesc. Eram sigură că paracetamolul va face minuni și o să mă trezesc ca nouă.

Peste vreo două ore, pe la trei dimineața, m-am trezit cu stare de vomă, tremurând și cu temperatura aproape de 39. Am mai luat un paracetamol și am încercat să dorm, dar lucrurile se înrăutățeau. Simțeam cum îmi crește temperatura, iar corpul îmi era din ce în ce mai slăbit, nu aveam forță nici să întind mâna să iau termometrul, care era la 30 de cm de mine.

Era ceva ce nu am mai simțit, nu era doar o simplă răceală, cum credeam inițial. Am stat în pat până dimineață, fiind incapabilă să mă mișc”, a mai povestit tânăra.

Spre dimineață, a sunat la 112 pentru că nu mai putea să respire, iar ambulanța a venit după 4 ore. La spital, a așteptat încă o oră și jumătate în ambulanță fiindcă la camera de gardă mai era un pacient.

”Imediat cum am avut putere mi-am făcut bagajul și m-am pregătit pentru ce știam deja că urmează. Îmi pusesem deja diagnosticul de COVID, mai ales că deja simțeam că gustul și mirosul se diminuaseră substanțial. De aici, totul a fost din ce în ce mai rău. Simțeam că plămânii nu mă mai ajută, iar fiecare inspirație se simțea ca ultima. A fost pentru prima dată când am crezut că o să mor.

Temperatura începea să urce din nou la 39, iar eu mă simțeam prea slăbită să mă pot duce singură la spital. Am sunat la 112, iar după ce am fost trimisă de la o persoană la alta mi-au spus că vor trimite o ambulanță. Deja îmi era din ce în ce mai rău și simțeam că corpul meu nu mai rezistă.

Am așteptat trei ore și când am văzut că nu vine ambulanța am sunat din nou la 112 și i-am rugat să urgenteze cazul pentru că simt că mor. De la cel de-al doilea telefon au mai durat încă o oră până a venit ambulanța și m-au dus la cel mai apropiat spital, Sf. Pantelimon. Doctorul de pe ambulanță mi-a luat temperatura, acum aveam 35, scăzuse cu aproape 4 grade în jumătate de oră. La spital am așteptat o oră și jumătate singură în ambulanță pentru că la primiri urgențe era deja un pacient”, a povestit tânăra.

La spital, medicii i-au făcut un set de analize, testul COVID, iar după ce investigațiile de bază nu au arătat complicații, tânăra a fost trimisă acasă să se trateze cu paracetamol și vitamina C.

”Când am intrat în spital o asistentă mi-a făcut un EKG, după ce tensiunea din ambulanță fusese aproape 15, iar pulsul peste 150, ceea ce m-a speriat cel mai tare. Pe lângă consultația la inimă, mi-au luat sânge pentru un set de analize și mi-au făcut un test COVID. Mi-au administrat intravenos glucoză și clorură de sodiu. La aproape o oră după ce am ajuns mi-au făcut și o radiografie pulmonară.

Am ajuns la spital la ora șapte, iar la unu noaptea au venit rezultatele analizelor. În tot acest timp am stat în sala de primiri urgențe singură. Toate analizele au ieșit bine, inclusiv radiografia. După ce mi-a spus că este foarte probabil să am COVID, având în vedere că am toate simptomele, doamna doctor mi-a dat o rețetă cu un tratament care presupunea paracetamol și vitamina C și m-a trimis acasă. Ei nu mă pot interna pentru că nu sunt spital Covid. Mi-a spus că este o farmacie non-stop peste drum de unde îmi pot lua medicamentele.

M-am trezit în mijlocul drumului fără să știu ce să fac și cu o stare la fel de rea ca atunci când am ajuns la spital. La ieșire am declarat că mă voi autoizola la domiciliu până la aflarea rezultatului testului. Am ales să merg pe jos cele 20 de minute până acasă pentru că nu voiam să intru în contact cu nimeni. Pe drum am început să tușesc foarte tare, iar de fiecare dată simțeam că se rupe o bucată din plămâni”, și-a continuat tânăra povestea.

A doua zi a primit de la spital rezultatul testului COVID-19. Așa cum se aștepta, era pozitiv. DSP-ul a sunat-o abia după 3 zile să o întrebe dacă are nevoie de internare. Între timp, era deja mai bine.

"A doua zi m-a sunat doamna doctor de la spital, care mi-a spus că sunt pozitivă și să sun la 112 pentru a mă interna. Deja starea mea era mai bună, dar am sunt la 112 și mi-au spus că cei de la DSP se ocupă și că dacă nu mă simt extrem de rău ei nu au treabă.

Am sunat la DSP pe două numere de telefon, dar nimeni nu a răspuns. Am așteptat a doua zi știind sigur că o să mă sune de la DSP. Deja îmi era din ce în ce mai greu să respir, iar telefonul de la DSP nu a apărut.

Abia trei zile mai târziu, când eram mai bine și mă tratasem acasă cu paracetamol, a venit si telefonul de la DSP. M-au întrebat ce simptome am avut, cu cine m-am întâlnit, mi-au spus să anunț medicul de familie și m-au întrebat dacă am nevoie de internare. Deja mă simțeam mai bine și nu voiam să ocup un pat în spital pentru că probabil este cineva care are mai multă nevoie decât mine de spitalizare.

Mi-au spus să mă izolez și că după 14 zile de la simptome pot să ies din casă, dar ei nu repetă testul decât la cerere, pentru că au foarte puține teste disponibile. La fel mi-au spus și cei de la Tel Verde: după 14 zile pot să ies, de data asta 14 zile de la test. Cei de la DSP mi-au spus că o să mai sune să vadă cum mă simt, dar nu s-a întâmplat. Am ales să mă izolez mai mult de 14 zile de la test, ca să fiu sigură că nu transmit virusul. Am stat 20 de zile în izolare”, a spus fata.

Ea presupune că s-a infectat după ce a mers la plajă în Vama Veche, dar putea lua virusul de oriunde.

”Am fost la mare, în Vamă, cred că de acolo am luat virusul, cu toate că am fost destul de precaută. Nu am intrat în contact cu nimeni străin, nu am intrat în cluburi, în magazine. Am stat doar pe plajă, pe șezlong, cu grupul meu. Asta este la ce m-am gândit fiindcă a fost singura dată când am ieșit din oraș. Dar e posibil să fi luat și din altă parte”, a povestit aceasta.

”Credeam că virusul există și înainte să fiu cea afectată, chiar dacă nu știam pe nimeni care să fi trecut prin asta. Pentru toți care cred că e doar o răceală, da, așa începe. Dar e mai mult de atât, e o răceală care nu te lasă să respiri sau să te miști.

Am simțit de atâtea ori că respir pentru ultima dată, și sunt tânără și sănătoasă, nici nu vreau să mă gândesc cum se simt cei care au și alte afecțiuni. Data viitoare când simțiți că nu puteți să respirați prin mască să știți că este de un milion de ori mai rău când nu poți să respiri de la Covid”, și-a încheiat povestea tânăra.