„Fiecare cuvânt a fost atent cântărit, gândit și măsurat”/Macron își menține comentariile privind desfășurarea trupelor în Ucraina

„Fiecare cuvânt a fost atent cântărit, gândit și măsurat”/Macron își menține comentariile privind desfășurarea trupelor în Ucraina

Președintele francez se profilează ca unul dintre pilonii de rezistență împotriva amenințării crecânde a Federației Ruse.

Acum doi ani, cu doar câteva zile înainte de începutul invaziei ruse din Ucraina, președintele Macron devenea subiect de glume, după ce încercările sale de a detensiona situația au fost aruncate în derizoriu de domnul Putin. Ne amintim cum, atunci, discuțiile dintre liderul de la Kremlin și Emmanuel Macron au avut loc la ”masa mare”, cei doi discutând de la o distanță de 5-6 metri.

Președintele rus Vladimir Putin, în timpul discuțiilor cu președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită oficială în Federația Rusă. Sursă foto: Kremlin

Iată că acum președintele Macron pare să fi schimbat radical tonul față de Federația Rusă.

Președintele francez a declarat, după o conferință a liderilor europeni, că, deși nu a existat „un consens” cu privire la trimiterea de trupe terestre occidentale în Ucraina, „nimic nu trebuie exclus”.

Președintele francez Emmanuel Macron a clarificat joi că declarația sa de luni prin care refuza să excludă perspectiva trimiterii de trupe occidentale în Ucraina a fost intenționată, în ciuda reacțiilor pe care le-a provocat.

Potrivit publicației LeMonde , Macron a insistat că tot ce a spus cu privire la agresiunea președintelui rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei a fost gândit și cântărit cu atenție.

„Sunt probleme suficient de serioase; fiecare dintre cuvintele pe care le spun despre această problemă este cântărit, gândit și măsurat”, a spus Macron reporterilor în marginea unei vizite în satul olimpic din 2024 de lângă Paris.

Președintele a refuzat să răspundă la orice alte întrebări pe această temă.

Macron a spus luni că trebuie făcut „tot ce este necesar” pentru a asigura înfrângerea Rusiei după invadarea Ucrainei

Perspectiva trimiterii de trupe occidentale în Ucraina a fost respinsă de alți membri NATO, inclusiv SUA, Marea Britanie și Germania. De cealaltă parte, declarația nu a fost respinsă de Estonia și Lituania.

Zeitenwende a lui Macron

Germania a realizat imediat după invazia rusă din 24 februarie că situația geopolitică regională s-a modificat în mod ireversibil. Berlinul a promis investiții masive în armată pentru a face față pericolului rus, arată Politico .

Macron, însă, a avut nevoie de încă un an pentru a veni cu aceeași concluzie. Problema sa este că opinia publică franceză nu percepe războiul ca fiind o mare ciocnire civilizațională pentru democrația și libertatea Europei.

„Rusia nu este văzută ca o amenințare directă la adresa Franței, iar războiul este văzut ca o ”afacere” a fostei URSS”, a spus Jeanbart.

Această percepție este în contrast puternic cu Polonia, națiunile baltice și chiar cu Germania și țările nordice, pentru care pericolul este mai iminent, mai arată publicația Politico.

Așa că președintele francez trebuie să navigheze cu grijă între criticile interne și nevoia de a forja o Europă care să reziste unei agresiuni militare a Rusiei. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…