Fiecare cetăţean austriac va primi lunar cinci teste gratuite de COVID-19 pe care le va efectua acasă

Fiecare cetăţean austriac va primi lunar cinci teste gratuite de COVID-19 pe care le va efectua acasă

Austria îşi va spori deja intensa campanie de testare pentru COVID-19 prin oferirea gratuită începând din luna martie pentru toţi cetăţenii a unor teste care pot fi efectuate acasă.

''Aşa va fi posibil ca oamenii să fie în siguranţă şi acasă'', a declarat luni cancelarul Sebastian Kurz cotidianului vienez DerStandard, preluat de agenţia EFE.

Conform anunţului şefului guvernului de la Viena, fiecare cetăţean austriac va primi gratuit câte cinci teste pe lună şi ele vor fi disponibile în farmacii începând din 1 martie.

Acestea sunt complementare testelor antigen şi PCR, deja oferite masiv populaţiei austriece în centrele de testare, precum şi în instituţiile de învăţâmânt, unde profesorii şi elevii sunt testaţi după ce săptămâna trecută s-au redeschis şcolile odată cu terminarea celui de-al treilea lockdown.

Redeschiderea parţială a ţării - care vizează magazinele neesenţiale, unele servicii (precum cele de cosmetică), muzeele, nu însă şi hotelurile şi divertismentul - este astfel însoţită de o testare intensă, măsură considerată de guvernul austriac ca fiind cheia ruperii lanţurilor de transmitere a virusului şi punerii epidemiei sub control prin detectarea şi izolarea cazurilor pozitive asimptomatice.

Conform agenţiei austriece de presă APA, numai în ultimele şapte zile au fost efectuate peste 1,5 milioane de teste PCR şi antigen, fără a pune la socoteală testele în şcoli, un număr asemănător de teste urmând să fie efectuat până la sfârşitul săptămânii în curs.

Austria a înregistrat în ultimele şapte zile 105 cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, inclusiv cele din Tirol, regiune care este cel mai mare focar european al variantei sud-africane a coronavirusului şi de unde se poate ieşi numai cu test PCR negativ.

În spitalele austriece sunt în prezent internaţi 1.129 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 267 la ATI.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”