Fete obraznice: Pintea, înjurată la greu de Grbic! Crina, declarații explozive după meci
CSM București și-a continuat sezonul excelent de până acum, smulgând un egal, scor 30-30, cu Brest, în penultima etapă din grupa A a Ligii Campionilor, ediția 2022-2023. Rezultatul obținut, duminică seară, pe terenul „tigroaicelor“, a menținut formația antrenată de Adi Vasile pe primul loc, la un punct de Vipers Kristiansand (Norvegia), înaintea ultimei runde. CSM are deja asigurată prezența în sferturi.
Crina Pintea, nervoasă după remiza obținută de CSM București.
Surprinzător, un meci strâns, în care CSM a reușit o revenire admirabilă – scorul a fost 18-15 pentru Brest, la pauză – a fost urmat de un interviu exploziv, acordat de pivotul formației bucureștene, Crina Pintea (32 de ani). Aceasta a acuzat faptul că, pe durata întâlnirii, a fost înjurată la greu de Itana Grbić (26 de ani), jucătoarea celor de la Brest! Întâmplarea e cu atât mai ciudată cu cât Pintea și Grbić au fost chiar colege de echipă, la CSM București, în perioada 2019 – 2020!
Ce a povestit Crina Pintea după meci?
*E foarte impertinentă (n.r. - Itana Grbić). De fiecare dată, când jucăm una împotriva celeilalte mă înjură şi face tot felul de lucruri. Dacă mi-aş pune mintea cu ea, nu ştiu ce s-ar întâmpla... Pur şi simplu, îmi văd de treaba mea, de joc, eu doar am privit-o.
*Nu pot să mă cobor la nivelul ei. De fiecare dată, pe unde am fost, începând de la calificările la Jocurile Olimpice, mereu a încercat să mă provoace şi nu înţeleg de unde vine chestia asta. Simt că are o lipsă totală de respect, mai ales că am fost şi colege şi jucăm acelaşi sport.
*Nu ştiu ce e, mă provoacă, dar nu s-a întâmplat nimic. Eu încerc să mă controlez. Dacă m-aş lăsa provocată, s-ar întâmpla ceva urât și nu e cazul.
Sursa: adevarul.ro