Festivalul Internațional „George Enescu“ aniversează 65 de ani de la prima ediție – deși a fost clădit cu rigorile propagandei comuniste, evenimentul nu doar că a reușit să aducă la București unii dintre cei mai importanți artiști ai vremii, dar și să supraviețuiască până în prezent, în perioada 27 august - 24 septembrie având loc cea de-a 26-a ediție.

În cea mai neagră perioadă din istoria României a fost creat, în septembrie 1958, un festival pentru a celebra memoria fenomenalului muzician George Enescu. Regimul de la București nu avea vreo admirație specială pentru renumitul artist, însă și-a dat seama că e util pentru propaganda culturală. În viziunea lor, George Enescu era „artistul poporului“, „un simbol al compozitorului național“. S-au folosit de variate mijloace să demonstreze că George Enescu nu s-a delimitat vreodată de comunism. De la instaurarea acestui regim, Enescu, asemenea altor intelectuali importanți, va intra în atenția autorităților de la București. Niciodată, genialul muzician nu a fost interesat de politică, el trăia doar pentru muzica pe care o iubea nespus și visa să compună.

Pe lângă excepționalele calități cu care fusese înzestrat, talentatul muzician a avut șansa să fie sprijinit de persoane influente așa cum au fost Principesa Elena Bibescu, Regina Elisabeta, Regina Maria. Enescu s-a dăruit cu totul muzicii, însă nu a căutat succesul – „voi fi drept cu mine, spunând că nu am căutat gloria și fala ei“ –, dar acesta a venit datorită generozității sale – „eram fericit să aflu că uneori puteam oferi altora ceva din bucuria pe care eu nu o simțeam întotdeauna. Gândul acesta mă liniștește și mă consolează“.

Monetizarea morții pentru propagandă

Notorietatea pe care o dobândise a provocat regimul comunist să decidă omagierea marelui muzician chiar la câteva zile de la trecerea lui în nemurire. Consultând presa vremii, remarcăm în publicația „Drum nou“, numărul din 7 mai 1955, o știre în care se anunță că „printr-o hotărâre a Consiliului de miniștri al Republicii Populare Române se instituie Concursul Internațional «George Enescu» pentru tinerii interpreți, care va avea loc la București, la fiecare trei ani“. Doi ani mai târziu, în 4 mai 1957, „Scânteia“ dezvăluia că la Ministerul Învățământului și Culturii avusese loc ședința Comitetului de Organizare a primului Concurs Internațional „George Enescu“, însă nu era comunicat nimic despre un Festival internațional. Comitetul format din Traian Săvulescu, președinte, Ioan Pas, adjunct al ministrului Învățământului și Culturii, și Mihail Jora, vicepreședinți, Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu, Garabet Avachian, George Breazul, Dagobert Bucholz, Constantin Bugeanu, Paul Constantinescu, Dimitrie Dinicu, Romeo Drăghici, Ion Dumitrescu, George Georgescu, Vasile Jianu, Alfred Mendelsohn, Florica Musicescu, Constantin Silvestri, Zeno Vancea, Ovidiu Varga, membri, hotărâse ca desfășurarea concursului să aibă loc din trei în trei ani începând din anul 1958. De asemenea, se luase decizia de a publica regulamentul privind condițiile de participare la concurs și perioada în care se va desfășura, 5-15 septembrie 1958. Urmau să fie invitate personalități de seamă de peste hotare, atât pentru a face parte din juriu, cât și pentru a participa la manifestările speciale organizate în aceeași perioadă.

Organizatorii considerau că acest eveniment este o ocazie pentru iubitorii de muzică să cunoască un număr însemnat de muzicieni de prestigiu internațional, iar „Concursul și festivitățile muzicale «George Enescu» vor constitui un mijloc de afirmare a tinerelor talente din lumea întreagă și de strângere a relațiilor de prietenie și colaborare între popoare prin intermediul muzicii“.

Un eveniment arzător în presa vremii

Despre organizarea unui festival aflăm în 31 august 1958, de la cronicarul muzical Alfred Hoffman, care ne înștiințează că „doar câteva zile ne mai despart de cea mai mare sărbătoare muzicală care se va fi desfășurat vreodată în patria noastră: Concursul și Festivalul Internațional «George Enescu»“.

Și publicația „Femeia“ anunța în numărul din 1 septembrie 1958 evenimentul decis de „forurile statului“, în semn de omagiu pentru muzicianul George Enescu, „ca la fiecare trei ani, la București, să se desfășoare mari sărbători internaționale ale muzicii în cadrul unui Festival George Enescu“. Se pare că nici C. Teodorescu, autorul materialului, nu cunoaște data începerii festivalului, dar povestește despre artiștii invitați și punctează că mulți dintre aceștia l-au cunoscut pe Enescu – David Oistrah, violonistul care l-a întâlnit prima dată pe George Enescu, în 1945, la București și pe urmă la Moscova, pianista Monique Hass, violonistul Yehudi Menuhin, îndrăgitul său elev, dirijorul Carlo Felice Cillario, care a locuit patru ani în România și a studiat cu Enescu. Au fost prezenți la festival și George Georgescu, Constantin Silvestri, Valentin Gheorghiu, Ion Voicu, Marcel Mihalovici etc. Nu lipsește amintirea premierei capodoperei „Oedip“, în 22 septembrie 1958, dirijată de Constantin Silvestri.

În 3 septembrie era anunțat că a avut loc o conferință de presă, cu o zi în urmă, la Uniunea Ziariștilor din Capitală. Numeroși ziariști români și corespondenți străini luaseră parte la eveniment. Vicepreședintele comitetului de organizare, Ion Pas, a comunicat reprezentanților presei numărul participanților la Concursul Enescu: 50 de pianiști din 20 de țări, 30 de violoniști din 16 țări și 12 cupluri din 8 țări pentru interpretarea „Sonatei a III-a“ de Enescu. Era anunțată începerea Festivalului în 4 septembrie, iar a Concursului în 5 septembrie 1958. În încheiere, Ion Pas afirma că o serie de concerte vor fi transmise la posturile de radio și televiziune și retransmise de anumite posturi de radio din străinătate și era comunicată și realizarea unui film documentar despre concurs și festival.

„Scânteia tineretului“ publica, în 4 septembrie, un interviu realizat de E. Obrea cu N. Minei, directorul O.S.T.A. (Oficiul de Spectacole și Turnee Artistice), care vorbea despre amploarea acestei manifestări muzicale: în 19 zile urmau să aibă loc 28 de concerte, participau 4 orchestre simfonice, Filarmonica de Stat „George Enescu“, Orchestra Cinematografiei, Orchestra Radiodifuziunii, Orchestra „Banatul“ din Timișoara, 39 de soliști vocali și instrumentiști și dirijori români și străini, două cvartete, două coruri, Ansamblul Teatrului de operă și balet etc. Minei a ținut să specifice că a fost introdusă și muzica folclorică „pentru a putea prezenta imaginea surselor prime de unde și-a tras Enescu seva “. Se cântau lucrări enesciene mai puțin interpretate, dar și lucrări semnate de alți compozitori români, precum Vancea, Jora, Dumitrescu, Mendelsohn, Silvestri.

În străinătate au apărut diferite articole despre festival, ziarul „L'Humanité“ a publicat un material în care scria: „Bucureștiul se află în centrul atenției muzicienilor și iubitorilor de muzică din întreaga lume“. De asemenea, „New York Times“ publică o corespondență din București a trimisului său special unde se arată că Festivalul și Concursul fac parte din festivitățile de trei săptămâni organizate de România în onoarea celebrului compozitor. 23 de corespondenți ai presei străine și-au exprimat dorința de a participa la festival.

Ecouri în memoria lui Enescu

În 4 septembrie, la concertul inaugural, Filarmonica „George Enescu“ dirijată de George Georgescu a cântat lucrările enesciene „Rapsodia I în la major“ și „Simfonia I în mi bemol major“. Pentru dirijorul George Georgescu, Festivalul Enescu reprezenta „un eveniment artistic de rezonanță mondială care va permite lumii întregi să-l cunoască multilateral pe acest titan al muzicii românești“. Festivalul reînvia în sufletul celebrului dirijor nenumărate amintiri legate de George Enescu.

Printre cele mai apreciate momente a fost recitalul Beethoven al pianistului Claudio Arrau, care a stârnit „un viu ecou și chiar discuții contradictorii în rândul publicului și muzicienilor“. Nadia Boulanger, invitată și ea la București, era foarte bucuroasă că poate să participe la un eveniment de o asemenea anvergură. Fusese impresionată că se interpretau multe creații enesciene, dar și lucrări semnate de alți maeștri.

N-am cunoscut un om care să merite mai mult iubirea celorlalți semeni ai săi ca Enescu. Putea să dirijeze mai bine ca ceilalți titani, numai prin dragoste și respect reciproc, prin pasiunea pentru arta pe care o slujea. - Yehudi Menuhin, artist

Festivalul s-a încheiat, în 22 septembrie 1958, cu mult așteptata premieră a operei „Oedip“, la Teatrul de Operă și Balet. Înainte de prezentarea tragediei, vicepreședintele comitetului de organizare, Ion Pas, a ținut să le mulțumească invitaților pentru participare. S-a cântat în limba română, libretul fiind tradus de Emanoil Ciomac. Regia a fost semnată de J. Rânzescu, iar conducerea spectacolului de Constantin Silvestri, în rolurile principale David Ohanesian, Elena Cernei, Zenaida Pally. În interviul acordat publicației „România Liberă“, în septembrie 1958, Constantin Silvestri afirma, „«Oedip» este cea mai grea partitură, vorbesc din punct de vedere muzical, pe care am întâlnit-o în literatura de operă. Interpretul e pus în fața unor cerințe cu totul noi, mă refer la sferturile de ton şi la declamația pe ton muzical. Din punct de vedere actoricesc este, cred, cel mai complex rol pe care l-am întâlnit“. Cu toate acestea, David Ohanesian reuşeşte să creeze un Oedip memorabil pe care-l va interpreta mai bine de un sfert de secol.

Un omagiu fără familie

Organizatorii și-au dorit ca la eveniment să participe și văduva lui Enescu , dar aceasta invocă probleme de sănătate care nu-i permit o asemenea deplasare. În „România Liberă“ din 6 septembrie apare telegrama trimisă de Maria G. Enescu președintelui Comitetului de organizare a Festivalului și Concursului „George Enescu“. Mulțumește pentru invitația de a fi oaspetele Comitetului pe parcursul desfășurării evenimentelor organizate, dar îl informează „cu multă părere de rău“ că sănătatea nu-i permite o călătorie atât de lungă și îl roagă să o considere prezentă „din tot sufletul și din toată inima“ alături de toți cei care aduc un omagiu memoriei lui George Enescu.

Yehudi Menuhin, omagiu maestrului său

Un eveniment memorabil a rămas și concertul susținut de violonistul Yehudi Menuhin . Îndrăgitul discipol al lui Enescu a sosit în țară cu trenul, iar reporterul de la „România Liberă“ Eva Molho a avut șansa să-i ia un interviu pe parcursul călătoriei de la Curtici la București. Muzicianul a fost însoțit de soția sa, Diana Gould, și din prima clipă a vrut să afle mai multe despre modul în care se desfășoară evenimentele. A întrebat cine sunt câștigătorii Concursului Enescu, a povestit despre „Sonata a II-a“ și „Sonata a III-a“. Era curios unde au loc concertele și ce muzicieni au mai fost invitați la festival. Menuhin spunea despre Enescu că „... era omul cel mai bun, mai simplu, mai generos pe care l-am cunoscut. Și cel mai iubit. N-am cunoscut un om care să merite mai mult iubirea celorlalți semeni ai săi ca Enescu. Putea să dirijeze mai bine ca Toscanini și ca ceilalți titani, numai prin dragoste, prin dragoste și respect reciproc, prin pasiunea pentru arta pe care o slujea“. După un timp, Menuhin se uită la ceas și îi comunică reporterei că se retrage pentru ora de muncă. În drumul spre București, în compartimentul său, marele violonist a executat game și exerciții. Yehudi Menuhin va participa și la repetiția generală cu public a operei „Oedip“ și va declara presei cât de fericit a fost că a avut ocazia să asiste.

Toți pentru unul

Recitalul susținut de Yehudi Menuhin a ținut două ore, programul fiind alcătuit din trei lucrări pentru vioară solo: „Partita în mi major“ „Partita în re minor“ de Bach și „Sonata pentru vioară solo“ de Bartok. Despre prestația ucenicului lui Enescu, Alfred Hoffman a realizat o frumoasă cronică în „România Liberă“, numărul din 19 septembrie 1958: „Menuhin a reușit să ne comunice emoții puternice, zguduitoare. Nici un sunet nu a fost indiferent sau mecanic, în toate palpita viața“.

Un alt moment impresionant care a avut parte de aprecieri și cronici elogioase a fost concertul susținut de Menuhin și Oistrah împreună cu Filarmonica „George Enescu“ și dirijorul George Georgescu. Au cântat „Dublul Concert“ de Bach, ca un omagiu adus maestrului român, întrucât fiecare în parte a interpretat această lucrare, alături de Enescu . „Sunetului arzător, plin de tensiune al lui Menuhin îi răspundea tonul mai blând cu inflexiuni grave, catifelate al lui Oistrach și vocile instrumentelor se contopeau într-o armonie sublimă. Poate niciodată n-am pătruns mai bine ca acum înțelesul stilului polifonic bachian, cu acea împletire vie a diverselor fire muzicale în cadrul unei țesături sonore de nespusă frumusețe“, o descriere poetică a concertului în stilul inconfundabilului cronicar Alfred Hoffman.