Ferma de porci a lui Dragnea a intrat în insolvență/O firmă germană și Tel Drum au cerut deschiderea procedurii
Ferma Salcia, cunoscută drept “Ferma de porci a lui Dragnea”, a intrat, luni, 2 martie, în procedura generală de insolvenţă, urmare a cererilor depuse de creditoarele Schweinemast Brader GMBH (Germania) şi Tel Drum SA Alexandria, societate aflată sub incidenţa Legii 85/2014 din 29 ianuarie 2018, dezvăluie Supervizor.ro .
Tribunalul Teleorman a numit Eurosmart SPRL în funcţia de administrator judiciar provizoriu şi a stabilit data de 16 aprilie 2020 drept termen-limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 11 mai 2020, ora 10:00, la sediul debitoarei.
Context
G4Media.ro a dezvăluit, în octombrie 2019, că firma din Germania a vândut purcei fermei de porci din Teleorman condusă de familia Dragnea, însă avocații Schweinemast susțin că societatea controlată de Dragnea jr nu a mai plătit animalele, invocând probleme economice legate de pesta porcină africană.
- „Este vorba de o datorie constând din faptul că s-au livrat purcei care apoi nu au mai fost plătiți. Pe lângă această sumă de 221.000 de euro mai este vorba și de o penalitate de un milion de euro. Pe noi ne interesa în primul rând să recuperăm datoria principală, dar Ferma Salcia ne-a ignorat total. Am fost în fermă că să luam porcii, aveam garanție pe purcei dar aceștia nu mai erau. Erau tăiați și vânduți, deși acest lucru nu se putea conform garanției”, ne-a mai precizat avocatul Ionuț Călin.
Compania din Germania a încercat încă din primăvară să recupereze debitul de la Ferma Salcia, societate cerând încă de atunci insolvența pentru a-și recupera datoria de la Dragnea jr. Informația a fost semnalată la vremea respectivă de site-ul Supervizor.ro
Tribunalul Teleorman a respins în luna mai acțiunea civilă, așa că avocații celor de la Schweinemast Brader GMBH au cerut apel, proces care se va judeca acum la Curtea de Apel București. ”Nu am nicio explicație logică pentru care nu s-a început insolvența în Teleorman, în condițiile în care datoria este evidentă, iar porcii nu mai sunt în fermă”, ne-a declarat avocatul Ionuț Călin.
Chiar dacă din luna aprilie, fiul lui Dragnea a ieșit din acționariatul Ferma Salcia, contractele neachitate au fost încheiate când el controla și în acte ferma. În plus, Ferma Salcia a fost preluată din luna mai de o persoană considerată de procurori ca fiind un paravan pentru afacerile familiei Dragnea.
Ștefan Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD aflat acum la Penitenciarul Rahova, a ieșit din acționariatul de la Ferma Salcia în luna aprilie 2019. Acțiunile sunt acum la Ilie Liviu Dragne, un consătean al lui Liviu Dragnea, ambii s-au născut și crescut în Gratia.
DNA consideră în anchetele care îl vizează pe Liviu Dragnea că Ilie Liviu Dragne este un paravan folosit de fostul lider PSD pentru a-și ascunde afacerile. Ilie Liviu Dragnea deține acum 98,9% din acțiunile de la Ferma Salcia SA, iar Valentin Tianu, un alt apropiat al familiei Dragnea, are restul de 1,1%.
Pe de altă parte, celebra companie Tel Drum SA Alexandria s-a prezentat pe 5 februarie 2020 la Tribunalul Teleorman cu o solicitare de neimaginat în urmă cu 2-3 ani: a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva Ferma Salcia SA, dezvăluie Supervizor.ro
Potrivit sursei citate, cererea depusă de administratorul judiciar care se ocupă de insolvenţa Tel Drum SA este ciudată pentru că Ferma Salcia SA a susţinut că are de recuperat de la firma de construcţii suma de 3,94 milioane lei şi a solicitat înscrierea la masa credală cu această creanţă.
CITR FILIALA ILFOV SPRL a eliminat suma de 3.169.419,91 lei, ca fiind prescrisă, şi a precizat că “nu rezultă nici din documentele depuse de creditoare, nici din documentele primite de la debitoare faptul că serviciile au fost prestate, respectiv faptul că bunurile au fost livrate“. Totuşi, ferma de porci a fost înscrisă în tabelul creditorilor cu diferenţa de 656.111,64 lei, dar cu menţiunea “sub condiţia dovedirii prestării efective a serviciilor, respectiv livrarea de mărfuri”.
Va fi interesant de văzut ce bani revendică Tel Drum SA şi ce tranzacţii “spectaculoase” au existat între o firmă de drumuri şi o fermă de porci, notează Supervizor.ro .