Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat anul trecut, în România
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat anul trecut, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu peste 434.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.
Populaţia vârstnică număra, la 1 ianuarie 2019, 3,674 milioane de persoane în timp ce populaţia tânără era reprezentată de 3,240 milioane persoane.
"Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 ianuarie 2018, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 110,0 (la 1 ianuarie 2018) la 113,4 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2019)", precizează INS.
Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,6 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2018. Vârsta mediană a fost de 41,5 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 ianuarie 2018.
La 1 ianuarie 2019, populaţia după domiciliu a fost de 22,171 milioane persoane, în scădere cu 0,2% faţă de 1 ianuarie 2018.
Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%, respectiv 51,2%).
Populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12,506 milioane persoane, în scădere uşoară faţă 1 ianuarie 2018 (0,1%).
Populaţia feminină la 1 ianuarie 2019 a fost de 11,343 milioane persoane, în scădere cu 0,2% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
La 1 ianuarie 2019, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar la cele de sex feminin de 8,2%.
Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,5%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,9%) şi a celei de 10-14 ani (5,2%). AGERPRES