Conform datelor publicate de Eurostat și de Institutul Național de Statistică, în 2022, rata ocupării forței de muncă pentru femeile din România se situa în jur de 60%, ușor sub media UE. Discrepanțele se adâncesc atunci când ne uităm la repartiția pe domenii: : în sectoarele tehnice (IT, inginerie), procentul femeilor rămâne semnificativ mai mic decât în domeniile considerate mai „feminine“ (învățământ, servicii, sănătate).

Diferența salarială și munca neplătită rămân probleme majore pentru femei. Foto: Shutterstock

„Când ne uităm la situația femeilor din zonele defavorizate, constatăm o lipsă notabilă de date statistice în România. Aceasta este o problemă gravă, deoarece multe dintre aceste femei nici nu sunt înregistrate ca șomere și rămân deseori inactive sau se integrează în economia informală. Dacă ne concentrăm asupra zonelor rurale, observăm că multe femei migrează spre sectoare precum lucrul casnic, gospodăria sau agricultura, și alte forme de muncă slab reprezentată în statisticile oficiale. În privința acestui segment larg de femei din zone vulnerabile, avem mai multe aspecte pe care trebuie să le analizăm“, a declarat, pentru „Weekend Adevărul“, Steliana Moraru, președinte board în cadrul Carierista, o organizație non-guvernamentală care susține femeile din medii defavorizate să își îmbunătățească condițiile de viață, să devină independente profesional și să devină catalizatori ai schimbării pozitive în comunitățile lor.

Un impediment major cu care se confruntă femeile din zonele defavorizate este insuficiența fondurilor pentru participarea la cursuri de calificare sau reconversie profesională. Lipsa resurselor le limitează semnificativ posibilitățile de a accesa piața muncii, iar constrângerile financiare sau obligațiile familiale le forțează pe multe dintre ele să își întrerupă educația. „Acest fenomen contribuie la crearea unui cerc vicios: chiar și când există cursuri gratuite, utilizarea limitată sau ineficientă a tehnologiei le împiedică să profite de aceste oportunități. În final, societatea tinde să le perceapă în mod eronat ca fiind mai puțin pregătite sau neserioase, deși multe dintre ele își doresc să muncească, să se dezvolte și să aibă o contribuție semnificativă“, continuă Steliana Moraru.

Economia informală și munca neplătită

„Știu că poate suna cinic sau dur, dar trebuie să recunoaștem realitatea economiei informale sau subterane în care multe femei sunt nevoite să lucreze, o realitate care adesea nu este luată în calcul. Pe lângă acest aspect, există numeroase studii care demonstrează că implicarea directă și vizibilă a femeilor în piața muncii contribuie substanțial la economie“, punctează președintele de board al ONG-ului Carierista.

În discuțiile despre echitatea pe piața muncii, un aspect adesea trecut cu vederea este munca neplătită, făcută predominant de femei. Această formă de muncă, esențială pentru funcționarea gospodăriilor și pentru bunăstarea familiilor, rămâne invizibilă în calculele economice tradiționale. Cu toate acestea, impactul său asupra accesului femeilor la oportunități profesionale și personale este profund. „Impactul muncii neplătite pe care femeile o efectuează zilnic, o realitate economică adesea neglijată. Statisticile arată că femeile petrec între trei și șase ore pe zi executând sarcini neplătite. Aceste activități includ îngrijirea copiilor sau a altor membri ai familiei, menajul, cumpărăturile și gestionarea treburilor casnice. În contrast, bărbații dedică acestor tipuri de activități între jumătate de oră și două ore zilnic. Această discrepanță semnificativă afectează nu doar capacitatea femeilor de a obține și deține un loc de muncă, ci și timpul pe care îl pot investi în dezvoltarea personală, cum ar fi participarea la cursuri sau implicarea în comunitate“, explică Steliana Moraru.

Totodată, atunci când fac o muncă plătită, femeile se confruntă cu fenomenul numit gender gap. România înregistrează o diferență salarială dintre femei și bărbați mai redusă față de alte state europene – în jur de 3-4% potrivit celor mai recente rapoarte Eurostat –, însă specialiștii avertizează că această cifră este influențată de contextul economic general și de structura pieței muncii (domeniile cu salarii mai mari sunt adesea dominate de bărbați, iar femeile sunt numeroase în sectoare cu venituri mai mici).

Femeile în funcții de conducere

În contextul actual, unde egalitatea de gen este tot mai promovată, persistă totuși stereotipuri care influențează deciziile profesionale ale femeilor. Steliana Moraru subliniază progresele semnificative făcute în acest sens, mai ales în domenii tehnice precum IT-ul, unde reprezentativitatea de gen în România este relativ echilibrată. Cu toate acestea, provocările apar odată cu avansarea în ierarhia corporatistă, în special în pozițiile de management și leadership, unde femeile sunt încă subreprezentate. Aceeași situație se observă și în administrația publică, unde, deși multe femei ocupă roluri în aparatul executiv, foarte puține ajung în poziții de top.

Fenomene precum „plafonul de sticlă” și „gender gap” încă domină piața muncii. Foto: Shutterstock

Deși numărul femeilor în poziții de management sau în consiliile de administrație este în creștere, România încă are un procent sub media UE, care se apropie de 35%. La noi, între 27% și 30% dintre pozițiile de top sunt ocupate de femei, cifră care, potrivit experților, poate crește prin politici de diversitate și programe de mentorat. „Există statistici în zona de business care indică faptul că echipele formate dintr-un amestec echitabil de bărbați și femei prezintă adesea indicatori financiari mult superiori. Același lucru este valabil și pentru companiile conduse de femei, care tind să aibă performanțe financiare și de sustenabilitate remarcabile. Femeile aduc în leadership un stil caracterizat prin empatie, comunicare eficientă și o capacitate de a încuraja creșterea și dezvoltarea celor din jur, creând astfel un mediu propice pentru progresul întregii echipe“, punctează președintele boardului Carierista.

„Plafonul de sticlă“

În ciuda progreselor realizate pe frontul egalității de gen , există domenii unde barierele încă persistă, nu doar în România, ci și la nivel global, deși țările nordice par să fi făcut pași mai mari în acest sens. În multe companii, promovarea pe poziții de conducere rămâne dificilă din cauza așa-numitului „glass ceiling“ (plafon de sticlă). De multe ori, femeile sunt nevoite să demonstreze competențe suplimentare pentru a avea parte de aceleași oportunități de avansare ca bărbații, iar criteriile informale de selecție (preferințele managerilor, cultura organizațională) pot exclude involuntar potențialul feminin.

De asemenea, Steliana Moraru evidențiază și alte două fenomene semnificative în acest context: „glass elevator“ și „glass cliff“. „Liftul de sticlă“ se referă la tendința observată în sectoare precum politica, sănătatea sau educația, unde, deși există multe femei în roluri executive, pozițiile de top sunt adesea ocupate de bărbați. Acest fenomen subliniază o discrepanță între numărul mare de femei angajate și accesul limitat la poziții de leadership. Pe de altă parte, „stânca de sticlă“ descrie situația în care femeile sunt promovate în roluri de lider sau management în momente de criză, când riscul eșecului este crescut. Această practică poate submina carierele femeilor și întări stereotipurile de gen , deoarece femeile sunt adesea învinovățite pentru eșecuri care pot fi dincolo de controlul lor, chiar dacă au calitățile necesare pentru a excela în aceste poziții.

Cu alte cuvinte, România stă relativ bine la capitolul diferență salarială, dar pe de altă parte, participarea feminină pe piața muncii rămâne sub media europeană, iar accesul la posturi de conducere nu reflectă încă întregul potențial. Deși statisticile indică pași importanți înainte, femeile din România se confruntă în continuare cu o serie de provocări care pornesc atât din mentalități învechite, cât și din structura actuală a pieței muncii.