Natalia Kompaniets este o mamă de 51 de ani care îşi petrece zilele alături de fiica sa. Cele două ucrainence stau în noua lor casă temporară, o cameră mobilată simplu, la primul etaj al unei clădiri dintr-o suburbie a Budapestei.
„În fiecare zi ne gândim «ar trebui să ne întoarcem sau nu?» Există o bătălie în sufletele noastre”, a spus Kompaniets, care a părăsit oraşul Obukhiv din afara Kievului la începutul lunii martie împreună cu fiica şi nepoata ei.
Dacă provin dintr-o parte relativ sigură a Ucrainei, este timpul să se întoarcă? Ar trebui să aştepte să se încheie războiul? Şi cât timp ar presupune această aşteptare?
Un sondaj recent efectuat de Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi a constatat că, deşi majoritatea refugiaţilor ucraineni din cele 7 ţări sondate doreau să se întoarcă în Ucraina în cele din urmă, doar 16% plănuiau să facă asta cât mai curând cu putinţă.
În următoarele luni, viaţa va deveni din ce în ce mai dificilă pentru mulţi refugiaţi ucraineni, pe măsură ce valul iniţial de bunăvoinţă din întreaga Europă dispare, iar mai mulţi oameni sunt nevoiţi să se descurce singuri când vine vorba de mâncare şi cazare. Dar pentru mulţi, aceste provocări sunt uşor de acceptat, în locul întoarcerii în Ucraina la o situaţie incertă şi periculoasă.
Copiii, motivul pentru care viaţa în străinătate este o soluţie
„Copiii sunt principalul lucru care ţine mulţi oameni aici. Da, copiii nu mai au o viaţă normală, dar cel puţin pot dormi şi pot mânca”, a spus Olena Nikolaenko, o tânără de 39 de ani din Kiev, care s-a mutat la Varşovia la începutul războiului.
Olena Nikolaenko lucrează în prezent pentru „Future For Ukraine”, o fundaţie nouă, condusă în întregime de femei ucrainene, cu sediul în Varşovia. O parte din activitatea fundaţiei vizează trimiterea de ajutoare înapoi în Ucraina, dar o altă parte oferă sprijin refugiaţilor din Polonia.
Fundaţia va organiza o serie de prelegeri menite să facă faţă poverii psihice cauzate de traiul în străinătate pe timp de război pentru femeile ucrainene din Varşovia.
„Oamenii sunt aici cu copiii lor, dar fără soţi, fără părinţi şi adesea fără bani sau loc muncă”, a spus ea. „Se află în această situaţie în care este imposibil să îţi faci planuri.”
Kompaniets şi familia sa au decis să părăsească Budapesta şi să se întoarcă acasă în iunie, dar apoi o rachetă a lovit un oraş din apropiere şi şi-au decis să mai aştepte. Ei ar vrea să revină în ţară de ziua independenţei Ucrainei, pe 24 august, dar se tem că Vladimir Putin ar putea lansa atacuri simbolice în acea zi. Dacă această dată trece fără incidente nefericite, se vor întoarce la timp pentru ca nepoata ei să-şi înceapă primul an şcolar pe 1 septembrie.
Familia este cazată într-un loc sigur administrat de Hungarian Interchurch Aid, o organizaţie caritabilă. Iniţial, a fost conceput ca un adăpost pentru victimele violenţei domestice, dar, din martie, un etaj a fost rezervat refugiaţilor ucraineni.
„Trauma rămâne cu tine pentru totdeauna”
Vasily Mikityuk, în vârstă de 30 de ani, este o altă femeie care a părăsit oraşul Jytomyr împreună cu fiul ei de trei ani la începutul lunii martie. Ea a stat o săptămână cu o familie în Polonia, înainte de a ajunge la Budapesta plănuind să ia un zbor spre Baku, Azerbaidjan, unde locuieşte tatăl fiului ei. Ea nu era vaccinată împotriva COVID-19, aşa că a fost respinsă la poartă.
Rămasă blocată în aeroport, a întâlnit voluntari care au ajutat-o să găsească un adăpost, unde locuieşte de patru luni. Nu vrea să se pună din nou în mişcare, deoarece incertitudinea războiului i-a provocat atacuri severe de panică. „Am nevoie de stabilitate”, a spus ea.
Cu toate acestea, nu îi va fi uşor să-şi construiască o nouă viaţă în străinătate. Ea nu vorbeşte engleză sau maghiară şi i s-au oferit doar posturi ca femeie de serviciu, iar programul de lucru nu i-ar permite să aibă grijă şi de fiului ei. Ea şi-a cheltuit deja o bună parte din economiile făcute, dar a spus că nu se poate întoarce acasă cât încă mai există posibilitatea unor atacuri ruseşti.
„Nu vreau ca fiul meu să fie traumatizat, nu vreau să mă întorc cât încă mai există un pericol. Ştiu ce înseamnă să fii traumatizat în copilărie. [Trauma] rămâne cu tine pentru totdeauna”, a spus ea.
Sirenele de raid aerian care sună frecvent în Ucraina pentru a avertiza asupra posibilelor atacuri cu rachete sunt menţionate de mulţi părinţi ca fiind traumatizante pentru copiii lor.
Tatiana, o tânără de 32 de ani din Zaporizhzhia, care locuieşte şi ea într-un adăpost din Budapesta, a declarat că, şi după câteva luni petrecute în străinătate, sirenele rămân amintirea durabilă a războiului pentru fiul ei de şase ani.
„Spune că vrea să meargă acasă doar dacă nu sunt sirene. Va trebui să decidem în august”, a spus ea.
A venit la Budapesta pentru că un prieten lucra acolo pe post de constructor, iar acest i-a permis ei şi copilului să stea într-o casă pe care o renova. Dar, când renovarea a luat sfârşit, au fost nevoiţi să se mute, iar acum stau în adăpost.
Tatiana este îngrijorată că va rămâne în Ungaria şi nu este sigură dacă îşi poate găsi de lucru acolo. Dar este şi îngrijorată de revenirea în Zaporizhzhia, un oraş aproape de linia frontului din estul Ucrainei.
La Varşovia, fundaţia Future for Ukraine a crescut rapid şi strânge sute de mii de euro pe lună. Femeile care o conduc spun că a se cufunda în muncă este o modalitate bună de a-şi lua minţile de la situaţiile personale şi de a ajuta Ucraina, astfel încât toţi ucrainenii să se poată întoarce acasă în curând.
Unii ucraineni au început să urmărească obsesiv ştirile din Ucraina, încercând să judece când vor fi oraşele lor natale mai mult sau mai puţin sigure, permiţându-şi să se întoarcă. Alţii adoptă strategia opusă, evitând toate ştirile de acasă pentru a rămâne cât mai calmi.
