Femeile au mai puține șanse să fie resuscitate dacă sunt victimele unui stop cardiac în public

Femeile au mai puține șanse să fie resuscitate dacă sunt victimele unui stop cardiac în public

În eventualitatea unei crize cardiace survenită în public, femeile au mai puține șanse, în comparație cu bărbații, de a fi resuscitate prin masaj cardiac din partea unui martor. Acest lucru conduce la un număr mai mare de decese în rândul femeilor, potrivit cercetătorilor citați de AFP.

Femeile au mai puține șanse să fie resuscitate în public Foto Shutterstock

Femeile au mai puține șanse să fie resuscitate în public Foto Shutterstock

Medicii canadieni și-au propus să înțeleagă modul în care acest gen de proceduri sunt folosite în mod diferit în funcție de genul victimelor. Studiul urmează să fie prezentat în cadrul unei conferințe medicale din Spania, acesta nu a fost încă revizuit de specialişti care au participat la cercetare.

Resuscitarea cardio-respiratorie presupune combinarea respirației gură la gură și a compresiilor toracice pentru a pompa sânge în creierul persoanelor ale căror inimi au încetat să mai bată, până la sosirea ajutorului specializat, scrie Agerpres.

Medicii din Canada au analizat cazurile de stop cardiac petrecute în afara spitalelor în Statele Unite şi Canada între 2005 şi 2015, cuprinzând aproape 40.000 de pacienţi. S-a constatat că mai mult de jumătate dintre pacienți (54%) au beneficiat de masaj cardiac de la un martor al eveniment, potrivit studiului.

61% dintre femei au beneficiat de masaj cardiac, în cazul unui stop cardiac într-un loc public, pe când procentul este de 68% în cazul bărbaților.

Medicul de urgență Alexis Cournoyer, de la un spital din Montreal, este conducătorul studiului. Acesta declarat că această diferență "creşte, cu siguranţă, mortalitatea în cazul femeilor în urma unui stop cardiac", potrivit AFP.

Stopul cardiac reprezintă una din principalele cauze de deces, doar circa 10% din victimele unui stop cardiac, petrecut în afara spitalului, supraviețuiesc, susțin cercetătorii canadieni.

Unul din motivele acestui decalaj de gen ar putea fi faptul că trecătorii s-ar putea simţi jenaţi de ideea de a atinge pieptul unei femei fără consimţământul acesteia, după cum susține medicul care a condus studiul, conform Agerpres.

O altă posibilă explicaţie, potrivit lui doctorului Cournoyer, ar fi o "barieră de recunoaştere", stopul cardiac fiind adesea considerat, în mod greşit, drept un eveniment care se întâmplă doar bărbaţilor.

Un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Lancet Digital Health, în luna august, susținea că înaintea unui stop cardiac bărbaţii sunt mai predispuşi să simtă dureri toracice , în timp ce femeile sunt mai predispuse să acuze dificultăţi de respiraţie.

Vârsta nu ar influența decizia unui martor de a face masaj cardiac, femeile au avut mai puţine şanse comparativ cu bărbaţii de a beneficia de resuscitare cardio-pulmonară de la un martor la atacul de cord, indiferent de vârsta lor, potrivit datelor citate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”